Autoritățile de la Chișinău au spus, prin vocea ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, că nu au nicio legătură cu recentele numiri contradictorii din justiție, dar practic nimeni la Chișinău, nici aparent ambasadorul european, nu crede aceste declarații. Peter Michalko a sugerat, ieri, urmare a avansării în fruntea Curții de Apel Chișinău a unui magistrat care a contribuit în 2018 la scandaloasa anulare a alegerilor din Chișinău că astfel de lucruri „ridică îndoieli cu privire la sinceritatea cuvintelor despre reforma sistemului de justiție”.
Your browser doesn’t support HTML5
Președintele Igor Dodon, cel asupra căruia mai ales se îndreaptă suspiciunile opoziției pentru avansarea criticată de Michalko, nu a comentat situația, dar au vorbit în schimb premierul și ministrul justiției. Primul nu a contestat nici el numirea lui Vladislav Clima, magistratul care mai întâi a validat șocanta anulare de alegeri din 2018 decisă de Berdilo, apoi, când lucrurile nu mai puteau fi întoarse înapoi, și-a revizuit propria decizie, iar acum a ajuns în fruntea Curții de Apel.
Premierul a criticat în schimb o altă avansare, decisă tot ieri, vizând-o pe o magistrată care i-a creat probleme personal lui Chicu la început de mandat. Prin felul cum judecase anterior un caz, magistrata Tamara Chișca-Doneva, aleasă acum vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție, i-a atras R. Moldova o nouă condamnare la CEDO, iar Chicu, care tocmai venise atunci în fruntea guvernului, a trebuit să achite despăgubiri de 70 de milioane de euro unor proprietari deposedați ilegal de proprietăți. Atunci, Chicu s-a declarat indignat și a dispus reducerea bugetului justiției cu acele 70 de milioane plătite din bani publici.
### Vezi și... ### Cresc tensiunile între premierul Ion Chicu și Consiliul Superior al Magistraturii după ultima decizie CEDO
Nu s-a opus în mod clar numirii lui Clima nici ministrul justiției. Nagacevschi a lăsat doar de înțeles că nu privește cu ochi buni unele avansări din cele decise de CSM, dar că ele ar fi consecințe nu ale influenței politice, ci ale unor înțelegeri „corporatiste” din interiorul sistemului.
„Corporativism, știți, când se adună grupuri de interese pentru promovarea anumitor candidaturi favorabile unui grup sau altui grup. Lucruri urâte. Și eu presupun că s-a sperat că e vacanță și nu va exista atenție aici din partea politicienilor, nici a presei, și se va trece cumva pe sub masa toată istoria aceasta.”
### Vezi și... ### CSM, criticat pentru recentele promovări din justiție
Pentru opoziție, în primul rând, liderul Platformei DA Andrei Năstase - principala victimă de atunci a justiției moldovene - , avansarea lui Clima dovedește un singur lucru și anume complicitatea lui Igor Dodon la scandaloasa anulare de alegeri. Clima ar fi recompensat astfel pentru serviciile oferite politicienilor, inclusiv lui Dodon, despre care Năstase crede că a participat la „complotul” de atunci împotriva sa al democratului Vlad Plahotinuc. „Tăcerea” de acum a socialiștilor în legătură cu avansarea lui Clima ar fi prima dovadă, mai pretinde politicianul.
„Igor Dodon, nu te mai poți ascunde după deget, nu te mai poți ascunde după aparențe, ești complicele lui Plahotniuc la anularea alegerilor din 2018 și acest act criminal te va urmări toată viața.”
Un element pe care l-a adăugat în aceste controverse fosta ministră a justiției din guvernul Maiei Sandu, Olesea Stamate, este cel al presupusei mize a avansării de acum a lui Clima. Aceasta a spus că socialiștii „s-au pricopsit cu un șef la apel care le va rezolva alegerile”.
Presa și observatorii comentează că numirile actuale sunt încercări ale puterii socialiste de a plasa, măcar în ultimul moment, la „butoanele” justiției oameni comozi, care să nu mai poată fi „săltați” din funcții atunci când suportul occidental - și cel de la FMI, și cel de la UE – va fi pus în mod clar în legătură cu evoluțiile din justiție și eforturile anticorupție ale guvernului moldovean.