Odată încheiat summitul UE de la Bruxelles în legătură cu sancțiunile și cu petrolul rus (despre care am scris aici) și felul în care NATO ar putea interveni pentru a debloca porturile ucrainene, permițând exportarea grânelor (despre care am scris ieri aici), presa revine la rutina relatărilor pe temele obișnuite.
### Vezi și... ### Cum scapă iarăși nepedepsiți Boris Johnson și elitele RusieiAstfel, în Marea Britaine se revine astăzi la criza politică permanentă generată de Partygate, scandalul (unul din numeroasele) în care este implicat Boris Johnson în urma revelațiilor privind petrecerile sale alcoolizate din timpul pandemiei. Cotidianul stângii londoneze The Guardian revelează că tot mai mulți party grandees, conservatori importanți și influenți, ar dori să-l vadă pe Johnson plecat de la putere.
Foarte conservatorul cotidian The Times anunță că principalul consilier în chestiunile de etică ale guvernului a amenințat că e gata să-și dea demisia. Chiar și ziarul pro-Brexit în care Johnson însuși a scris până să devină șeful guvernului și al partidului, The Daily Telegraph, descrie atmosfera de complot, gherilă și revoltă din jurul premierului și cum până și principalii săi colaboratori îl doresc acum plecat.
Spania se arată mai preocupată de criză, iar El Pais anunță că premierul socialist Pedro Sánchez va prelungi cu trei luni acordarea ajutoarelor de care beneficiază familiile și lucrătorii, pe fundalul războiului din Ucraina. În schimb, conservatorul El Mundo descrie tensiunile din cadrul coaliției de stânga aflate la putere în legătură cu organizarea summitului NATO care se va ține luna aceasta la Madrid.
În Italia, continuă polemica în legătură cu anunțata vizită la Moscova a șefului opoziției de dreapta Matteo Salvini. La Repubblica scrie în acest timp despre nava comercială italiană sechestrată de ruși în portul Mariupol și care are la bord 15 000 tone de metal de la Azovstal. «Este un furt», scrie cotidianul italian, este ca atunci când ți se fură mașina parcată regulamentar în stradă.
Scriind despre Ucraina, cotidianul din Roma explică în detaliu și cazul concedierii de către parlamentul de la Kiev a Ludmilei Denisova, până mai ieri comisar pentru drepturile omului și mare favorită a presei, dar dată afară de o majoritate a parlamentarilor pentru exagerările sale în legătură cu crimele de război care făceau să se piardă credibilitatea Ucrainei.
La Stampa oferă în acest timp o analiză a conturilor filoruse de pe rețelele sociale din Italia, multe legate de activitatea ambasadei Rusiei sau de rețelele suveraniste sau comuniste.
În Germania, presa scrie pe larg despre ascensiunea lui Manfred Weber, europarlamentarul bavarez care de ieri este noul șef al creștin-democraților, al Partidului Popular European (PPE). La München, Süddeutsche Zeitung scrie că predecesorul lui Weber, polonezul Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, a preferat să nu mai candideze, deoarece dorește să se implice de acum înainte în politica națională, unde el este un adversar total al conservatorilor euro-sceptici ai lui Kaczynski aflați la putere.
La Varșovia, Gazeta Wyborcza precizează de altfel că la congresul PPE la care a fost ales germanul Wagner a participat și fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko și că acestuia Donald Tusk i-a transmis: «Războiul din Ucraina este și războiul nostru».
Donald Tusk i-a mai mulțumit ieri lui Manfred Weber pentru că l-a ajutat să-l scoată pe Viktor Orbán și partidul său FIDESZ din rândurile creștin-democraților, dar Gazeta Wyborcza nu pierde ocazia să amintească în această dimineață cum germanul Weber și polonezul Tusk au fost cei care ani de zile au protejat Ungaria și pe Orbán, inclusiv când acesta a început să acapareze din ce în ce mai multă putere, a preluat controlul asupra justiției și mass-media și a instalat un sistem oligarhic în țară.
«Top Gun» și banii rusești
În sfârșit, în Franța, Le Monde are una din acele anchete jurnalistice care au făcut reputația marelui cotidian: cel mai recent blockbuster hollywoodian «Top Gun : Maverick» ar fi finanțat în bună parte cu fonduri rusești!
Ancheta vine pe fundalul unei întregi polemici în Franța în legătură cu prezența rusească la festivalul de la Cannes. Printre sponsorii festivalului s-ar fi aflat astfel firma creatoare de bijuterii Chopard, a cărei patroană, Caroline Scheufele, s-a afișat multă vreme cu apropiați ai lui Putin.
Extras de Le Monde din măruntaiele YouTube, un videoclip o arată pe această stilistă nemțoaică dansând alături de Ramzan Kadîrov, dictatorul Ceceniei, în martie 2017, la Groznîi, cu ocazia paradei fiicei acestuia, stilista Aișa Kadîrova. Madame Scheufele era însoțită acolo, printre altele, de Tatiana Navka. Această fostă patinatoare artistică mai este și soția lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului din 2012 încoace. Cele două femei și-au expus în repetate rânduri prietenia, inclusiv pe covorul roșu de la Cannes, pe care Tatiana Navka a pășit ca muză a firmei Chopard din 2016 până în 2021.
Ramzan Kadîrov dansând cu Tatiana Navka.
În Rusia, unde firma Chopard și-a menținut cele douăzeci și șapte de magazine de bijuterii, în ciuda războiului, logo-ul firmei împodobește deseori evenimente culturale apreciate de regim. Așa se întâmplă, din 2016, cu Festivalul Internațional de Film de la Moscova, prezidat de regizorul Nikita Mihalkov, un susținător neclintit al puterii. Așa a fost și cu recitalul oferit, pe 18 septembrie 2021, de soprana Anna Netrebko la Kremlin, în cadrul căruia Dmitri Peskov a citit laudele ditirambice adresate de Putin divei.
Ucrainenii și sprijinitorii lor în festivalul de la Cannes au protestat, așa cum s-au revoltat și în urma deciziei organizatorilor de a păstra filmul cineastului rus Kirill Serebrennikov. Filmul acestuia a fost finanțat în parte de miliardarul Roman Abramovich, iar Serebrennikov a șocat în conferința sa de presă prin cuvintele lui de înțelegere la adresa mamelor soldaților ruși, pe care el i-a comparat cu cei ucraineni.
În privința filmului care a deschis festivalul de la Cannes, « Top Gun : Maverick », cu Tom Cruise, Le Monde pune în lumină faptul că producătorul Valerii An este anchetat de FBI pentru a fi doar un nume de împrumut pe fațada unor fonduri rusești care ar trebui să fie supuse sancțiunilor internaționale.
Nu ar fi prima oară că Hollywoodul, dar mai ales Tom Cruise, s-ar arăta implicați în sisteme de finanțare dubioasă sau provenind din partea unor regimuri dictatoriale. Am mai scris despre surpriza pe care o avusesem descoperind că un film precum de pildă „Mission: Impossible — Rogue Nation”, cu Tom Cruise (2015), deși poartă eticheta Paramount, este în realitate un film chinezesc, produs cu bani din China: producătorii au fost Alibaba al miliardarului Jack Ma și China Movie Channel, iar filmul a fost proiectat în săli în China, cea mai mare piață de cinema din lume (mai multe detalii aici).
Tom Cruise la inaugurarea sediului spaniol al sectei Scientologiei (Church of Scientology) din care el face parte, în Madrid, 18 sept. 2004.
Tot atunci, întreaga atitudine deferentă a gigantului comercial de entertainment care este Disney, odată cu lansarea noului film Mulan, turnat în parte în Xinjiang, cu sprijinul autorităților chineze și în plină persecuție a uigurilor, a arătat că influența financiară chineză poate duce la autocenzură și manipulare chiar în miezul cinematografiei occidentale.
Am mai scris despre cum China și alte dictaturi bogate controlează Hollywoodul. La fel, în privința Rusiei ajunge să amintim doar de documentarul servil, în patru episoade de o oră fiecare, realizat de Oliver Stone despre Putin.
Chiar și literatura e atinsă de asta, iar aici putem menționa fatwa, însoțită de o condamnare la moarte, a răposatului ayatollah Khomeini împotriva lui Salman Rushdie pentru romanul Versetele satanice. Lucrurile au evoluat atunci în rău. Cum scria Charlie Hebdo, să ne imaginăm că Salman Rushdie și-ar fi scris astăzi Versetele satanice, iar nu în 1988. Ce s-ar întâmpla? Ar sări toți pe el, acuzându-l că a jignit islamul și că e singur vinovat de fatwa de condamnare la moarte pe care i-au aruncat-o mollahii.
Concluzia este, așadar, că în epoca noastră a „globalizării”, atunci când câteva întreprinderi private au o poziție dominantă pe piața de entertainment, cenzura lor internă poate fi la fel de eficace pe cât e cenzura guvernelor autoritare.