Chiar dacă activa într-un context de război și revoluție, presa basarabeană a timpului oferă senzația unui climat de libertate de expresie și independență, fapt care, paradoxal, nu-l regăsim la ziarele de la Iași sau București, de foarte multe ori cenzurate, inclusiv în ceea ce privește aprecierea situației din Basarabia. Spre exemplu, chiar la începutul anului 1918, pe la sfârșitul lunii ianuarie, „Bessarabskaia Jizni” (Viața Basarabiei), un ziar chișinăuian de limbă rusă, iniția o anchetă însoțită de un chestionar, la care vor participa liderii vieții politice din Republica Democratică Moldovenească (RDM). Scopul acestei inițiative jurnalistice era aprecierea și informarea cititorilor asupra situației din provincie, cât și identificarea soluțiilor pentru ieșirea din impas.
Ziarul „Bessarabskaia jizni” (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Preluate ulterior și de alte ziare din Basarabia (Cuvânt Moldovenesc sau România Nouă), dar și de cele din România (Acțiunea Română, Timpul, dar și Lumina de la București), aceste anchete și chestionare, deopotrivă cu interviurile, vor deveni o practică obișnuită a ziarelor de la Chișinău, Iași și București de a cunoaște mai bine stările de spirit din Basarabia.
Ziarul „Sfatul Țării” va întreprinde în lunile mai-iulie 1918 o astfel de anchetă, în care solicita fie Directorilor (miniștrilor) RDM, fie unor consilieri tehnici, să prezinte o dare de seamă asupra sectoarelor sau domeniilor încredințate. La anchetă vor participa cei mai importanți miniștri ai Basarabiei, în frunte cu Directorul General dr. Petre Cazacu, alături de Arhimandritul Gurie Grosu, consilierul Vespasian Erbiceanu, Comisarul General Artur Văitoianu, etc. De un succes deosebit, această inițiativă a ziarului a fost ajutată de statutul de ziar oficial al structurilor conducătoare din Basarabia (Sfatul Țării și Consiliul Directorilor), ca și de calitatea redactorilor săi, mulți dintre ei cu state vechi de serviciu la ziare și reviste din Vechiul Regat și Transilvania.
Practica acestor anchete și interviuri va fi preluată și de presa de peste Prut, care prin intermediul intelectualilor români veniți cu diferite misiuni în Basarabia după ianuarie 1918, deveniți ad-hoc jurnaliști, va începe să descopere pentru cititorul român esența evenimentelor din provincia istorică.
În cele ce urmează vom prezenta ancheta-interviu realizată de Vasile V. Haneș cu Teofil Ioncu, Director de Finanțe și ad-interim Director al Industriei și Comerțului al RDM, care va fi publicată în ziarul ieșean „Timpul”, nr. 37 și 38, din 28 februarie și 3 martie 1918.
Câteva cuvinte despre protagoniștii acestui interviu. Reporterul „improvizat”, Vasile V. Haneș, era profesor și fusese trimis de guvernul liberal a lui Ionel I.C. Brătianu pe la 20 ianuarie 1918 în Basarabia, împreună cu fratele său Petre V. Haneș, profesor și istoric literar, pentru organizarea publicării unei colecții de lucrări a scriitorilor români. Acești doi făceau parte dintr-un grup mai larg de profesori din Vechiul Regat, printre care G. Murgoci, D. Munteanu Râmnic, Apostol D. Culea, D. Cădere, Ion Mihalache, D. V. Țoni, C. Noe, etc., care s-au alăturat intelectualilor ardeleni și bucovineni, aflați acolo din 1917, unii dintre ei promotori activi ai mișcării de renaștere națională din Basarabia. În această ipostază, Vasile V. Haneș și-a asumat sarcina de a fi și corespondentul de la Chișinău al ziarului „Timpul”, apărut la începutul anului la Iași.
Teofil Ioncu (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
De cealaltă parte, Teofil Ioncu era unul din cei mai proeminenți oameni politici ai Basarabiei, la acel moment președinte al Partidului Național Moldovenesc (PNM), deputat al Sfatului Țării, Ministru de Finanțe și ad-interim Ministru al Industriei și Comerțului. T. Ioncu a studiat la Institutul Superior din Moscova și la Școala Superioară Comercială a Universității din Leipzig. Între 1913-1914 a fost unul dintre colaboratorii permanenți ai revistei Cuvânt Moldovenesc.
În data de 3 aprilie 1917 ia parte la ședința de constituire a PNM ca membru al Comitetului de conducere, aflat sub președinția lui Paul Gore. În vara aceluiași an, este trimis ca delegat din partea PNM din Chișinău pe lângă Rada Ucrainei în vederea susținerii intereselor românilor din Basarabia. Este delegat, alături de Vladimir Cazacliu, Vasile Cijevschi, Ion Codreanu, Grigore Dascăl și Ștefan Holban, să reprezinte PNM la Congresul popoarelor din Rusia de la Kiev din septembrie 1917, congres la care au mai participat încă alte cinci delegații basarabene. În cadrul acestui congres a ținut și un discurs:
„Salut Congresul Națiunilor în numele românilor din Basarabia. Mulți ați auzit de moldoveni, dar puțini, cred, știu că națiune moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial și nu național, iar dacă noi numim moldovenești comitetele și organizațiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru în urechile vrăjmașilor noștri”.
Din 21 noiembrie 1917 este deputat din partea PNM în Sfatul Țării, menținându-și mandatul până la 27 noiembrie 1918. În 27 martie 1918 votează pentru unirea Basarabiei cu România. În cadrul Sfatului a ocupat funcția de Președinte al Comisiei constituționale (19 mai -13 iulie 1918), fiind totodată membru al comisiei de drept, administrative și cea de declarații și statute. În guvernele prezidate de Pantelimon Erhan și de Daniel Ciugureanu a fost Ministru al Finanțelor. Dup Unire, a avut mai multe funcții, printre care cea de deputat în Parlamentul României, cea de consilier (de două ori) la Ministerul Finanțelor și cea de organizator al Băncii Basarabiei.
Vasile V. Haneș i-a adresat fruntașului basarabean trei întrebări: 1. Ce cred oamenii autorizați din Basarabia despre felul cum se înfăptuiește astăzi naționalizarea vieții basarabene?; 2. Care sunt părerile despre legăturile culturale și politice dintre Republica Moldovenească și România?; 3. Socot dânșii că e bun felul de lucru al profesorilor români veniți la Chișinău?
„Noi urmărim naționalizarea vieții moldovenești prin școli, prin introducerea limbii române, prin cursurile ce s-au făcut astă vară pentru învățători etc”, declara T. Ioncu.
Clădirea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești (str. Gogol); (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
„Aceasta în teorie, căci în practică merge mai greu:
- Fiindcă învățătorii au ei înșiși greutățile învățării limbii române;
- Fiindcă vremurile sunt încă tulburi mai ales la țară. Țăranii încă nu s-au convins de bunurile naționalizării vieții și încă sunt sub înrâurirea curentului bolșevic. Ei se opun intențiunilor bune ale învățătorilor, ajungând în unele locuri să se răzvrătească chiar în contra acestora. Se vor începe iarăși alte cursuri pentru învățători – cursuri de limbă, istorie și literatură – pentru a se accentua nevoile naționalizării noastre, mai ales la țară”.
- Ne gândim să facem un teatru național; în toate instituțiile se predă limba română. În privința aceasta lucrurile merg greu deocamdată, căci dintre toți funcționarii noștri, numai un sfert sunt moldoveni, trei sferturi sunt ruși. Au să vadă ei însă că nu pot dovedi limba moldovenească și au să plece peste Nistru, mai ales aceia care n-au prins rădăcini aici, care au fost trimiși de centru sau sunt ucraineni.
- Cu toate că sunt semne așa de bune, totuși trebuie să recunoaștem că naționalizarea merge greu, fiindcă conștiințele sunt încă tulburi și moldoveni buni sunt puțini, în timp ce nu ne lipsește o opoziție ascunsă.
- În privința legăturilor culturale cu România, nicio îndoială, ele trebuie să fie dintre cele mai strânse, fiind cele mai firești. Acum sunt mai slabe, fiindcă și România e mai restrânsă numai într-un colț din ținutul ei, puterile ei sunt mai revărsate, dar cred că ele se vor înteți din ce în ce.
- În privința legăturilor politice însă, lucrul se prezintă mai greu. Mai devreme sau mai târziu, unirea trebuie să se facă. Noi suntem pentru unire. Cel puțin jumătate din „inteligența” moldovenească spune același lucru. Dar ce e mai greu e că țăranii nu înțeleg și nu văd cu ochi buni aceasta. Căci trebuie de știut că țara noastră e țărănească. Țăranii noștri în privința aceasta pot fi caracterizați astfel: se tem de români că le-ar lua pământul...(cinci rânduri din acest text au fost cenzurate – n.a.)
- Trebuie propagandă la țară și arătat că românii nu sunt vrăjmașii noștri. Și, în legătură cu acestea, trebuie să vă declar că atât la orașe, cât mai ales la sate, D-voastră, românii, ați făcut greșeli, n-ați avut tactica bună. D-voastră aveți aerul că sprijiniți numai burghezia împotriva democrației; v-ați amestecat în administrație și, în loc de apropiere, ați îndepărtat pe țăran. Sunt unii care se poartă ca într-o țară ocupată.
- Burghezii sunt vrăjmașii românismului; toți sunt străini, ovrei, armeni, greci șa. Burghezii luptă zilnic împotriva noastră, a guvernului. Ei aproape au izbutit să atragă de partea lor și pe reprezentanții țăranilor și luptă împotriva democrației moldovene (cenzurate cinci rânduri de text – n.a.).
- De altfel, după însuși felul cum a decurs revoluțiunea rusească, noi avem dreptul să mergem cu autonomia și suveranitatea noastră în orice fel de manifestare dorim, până chiar la dezlipire de ruși și la federație, confederație și unire cu alt stat”.