Berlinul, podul aerian şi Kennedy

Două evenimente istorice au fost sărbătorite în aceste zile de sfârşit de iunie la Berlin. 75 de ani de la blocada sovietică, impusă în iunie 1948, şi vizita preşedintelui american John. F. Kennedy în urmă cu 60 de ani.

Berlinul, podul aerian şi Kennedy

Prin închiderea legăturilor terestre, în vara lui 1948 sovieticii au oprit practic aprovizionarea populaţiei din zona de vest a Berlinului. Puterile aliate occidentale care administrau zonele apusene ale fostei capitale ale Reichului nazist au decis atunci să organizeze o punte aeriană.

Iniţiativa a aparţinut generalului american Clay (omagiat în cartierul vestic, Zehlendorf, unde o stradă îi poartă numele). Timp de aproape un an, avioanele militare americane, apoi şi cele franceze şi britanice, au transportat la Berlin mii de tone de alimente şi combustibili. Avioanele aterizau pe aeroportul Tempelhof, astăzi dezafectat şi transformat parţial într-o tabară pentru refugiaţi. O expoziţie amplasată la intrarea în fostul aeroport ilustrează evenimentele dramatice care s-au sfârşit abia după ce sovieticii au renunţat la blocaj, ceea ce a facilitat traversarea teritoriului estic şi aprovizionarea normală a populaţiei vest-berlineze.

Propoziţia legendară a lui Kennedy din 1963 „Ich bin ein Berliner”

Preşedintele american care a efectuat în iunie 1963 o vizită oficială în RFG, a dorit să facă un popas la Berlin. Prezenţa de numai opt ore în partea occidentală a avut o dublă semnificaţie simbolică. Kennedy a dorit atunci să-i omagieze pe cei care au aprovizionat populaţia în 1948. Pe de altă parte, a vrut să semnaleze că Statele Unite se află, în continuare, de partea vest-berlinezilor. Într-o cuvântare pe care a ţinut-o pe data de 26 iunie 1963 în faţa miilor de vest-berlinezi, adunaţi în faţa primăriei din cartierul Schöneberg (atunci sediul guvernului local, condus de social-democratul Willy Brandt), Kennedy a rostit în germană faimoasa propoziţie: „Ich bin ein Berliner” (Sunt un berlinez).

În cursul festivităţilor care au avut loc în aceste zile, dedicate evenimentelor din 1948 şi 1963, a fost proiectat filmul cu vizita preşedintelui american exact în acel loc unde a rostit cuvântarea amintită. Este vorba despre piaţa din faţa primăriei Schöneberg, care azi poartă numele lui Kennedy. Piaţa, devenise acum pentru câteva ore un loc al evocărilor. În naraţiunile nostalgice ale berlinezilor, Kennedy, asasinat pe 22 noiembrie 1963, a devenit o adevărată legendă.

Blocada sovietică și podul aerian din Berlin, 75 de ani mai târziu

Evenimentele din 1948 şi 1963 reflectate în presa pro-sovietică

Cele două evenimente, din 1948 şi 1963, au fost reflectate şi în presa estică. Bineînţeles, toate aceste relatări au fost însoţite de o imensă campanie de propagandă cu puternice accente anti-occidentale.

Astfel, presa din ţările răsăritene s-a referit numai aluziv la decizia sovietică privind blocarea accesului terestru spre Berlinul de Vest.

În iunie 1948 s-a organizat la Varşovia o consfătuire a miniştrilor de externe din ţările cu regimuri aşa-zis democrat-populare, din URSS, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, România şi Ungaria. Într-o declaraţie comună cu privire la Germania (adoptată pe 24 iunie, cf. Scânteia, din 27.6.1948) ţările occidentale au fost acuzate că doresc să „dezmembreze” teritoriul Germaniei, proiectând înfiinţarea unui stat „revanşard”. „Planul franco-anglo-american” [...] „duce la desfiinţarea statului german independent”, „va reînvia şovinismul pentru care în Germania există un teren favorabil şi se vor crea condiţiuni pentru apariţia de noi Bismarci sau chiar de noi Hitleri”, se spunea în declaraţia amintită. Despre faptul că partea occidentală a Berlinului, adică cea din zona de ocupaţie franceză, britanică şi americană, a fost grav afectată de politica de blocaj impusă de sovietici, nu se pomenea nimic. În acelaşi ziar (din 28. 6. 1948) de la Bucureşti s-a publicat, în schimb, un apel al administraţiei sovietice, către toţi locuitorii Berlinului, semnat de mareşalul Sokolovski în care se afirma că introducerea unei monede separate în zona vestică „va spori şi mai mult greutăţile familiilor berlineze şi şomajul”. „În dorinţa de a apăra interesele vitale ale populaţiei Berlinului, subliniază apelul, autorităţile militare sovietice s-au văzut obligate să acţioneze împotriva dorinţelor anumitor fruntaşi ai organelor de conducere municipale, care ar fi trebuit să fie în avantgarda luptei de apărare a intereselor populaţiei Berlinului.” Fără alte precizări, apelul se încheie în stilul frazeologiei staliniste, susţinând că „administraţia militară sovietică va continua să ceară realizarea unităţii Germaniei pe baza principiilor democratice şi stabilirea unei Republici germane democrate”.

Pentru a da acestor relatări unilaterale un surplus de credibilitate, Scânteia (din 30 iunie 1948) a mai publicat şi un citat din ziarul comunist francez l’Humanité, extregând de acolo doar elogiile legate de „hotărârile conferinţei de la Varşovia a celor opt miniştri de externe”: „In timp ce presa proamericană caută să aţâţe isteria războinică în legătură cu evenimentele de la Berlin, la Varşovia miniştrii afacerilor străine ai ţărilor de democraţie nouă şi ai URSS au elaborat condiţiile unei păci îndelungate. Popoarele vor aprecia acest lucru“. (După propaganda zilelor precedente, prin care se mai răspândea imaginea unei false armonii existente între ţările estice, în aceeaşi ediţie din ziarul citat se publică pe prima pagină „Rezoluţia Biroului Informativ asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugoslavia”, care marca ruptura între Stalin şi Tito, liderul de la Belgrad. Dar asta e o altă pagină a istoriei comunismului, despre care s-a scris şi se va mai scrie. Vezi, de exemplu: „Între folclor penitenciar şi realitate”, RFE, 1. 11. 2017.)