Drumul către Unire (V): Consensul de la Chișinău

Adepților ideii că Basarabia a fost anexată la România, printr-un act militar cinic și lipsit de scrupule, iar votul din 27 martie/9 aprilie 1918 a fost unul „trădător” și impus din exterior, le scapă câteva aspecte deosebit de importante, care deconstruiesc această mitologie:

1. Situația internă a RDM era atât de critică, încât nu lăsa nicio șansă pentru supraviețuirea sa politică și mai ales teritorială. Republica era fără resurse, centrul imperial nu mai exista, finanțarea era precară, ogoarele și pământurile erau pârloagă, iar potrivit estimărilor aliate, populația mai avea hrană până la sfârșitul lunii mai 1918;

2. Ocupația nordului Basarabiei de către trupele Austro-Ungariei, iar a sudului de către cele ale Germaniei, pretențiile Ucrainei asupra ambelor părți și relațiile apropiate dintre Puterile Centrale și Kiev, dădeau mult de gândit elitelor politice de la Iași și Chișinău în privința opțiunilor pe care le aveau în eventualitatea menținerii status-quo-lui;

3. Negocierile de la Iași au arătat că basarabenii nu simțeau niciun complex de inferioritate față de puterea de la Iași, atât I. Inculeț, care devenise unionist cu „rezerve”, cât și P. Halippa, unul din principalii protagoniști ai Unirii cu România, doreau menținerea unor drepturi și libertăți ale Basarabiei, pe care le vroiau înserate explicit într-un document de unire. O abordare anexionistă nu presupune negocieri și nici condiționalități, așa cum s-a întâmplat în cazul Basarabiei;

4. Dreptul la unire dintre Basarabia și România, într-un mod deloc întâmplător, era recunoscut atât de Puterile Aliate, care au făcut acest lucru cunoscut deopotrivă liderilor basarabeni și conducerii României, cât și de Puterile Centrale, care prin miniștrii de externe Czernin și Kuhlmann, acceptau ideea alipirii Basarabiei la România. Prin urmare, reîntregirea era văzută nu doar ca o acțiune pragmatică, de realpolitik, ci una istorică, etnică și culturală, de acceptare a caracterului românesc majoritar al provinciei.

Dar cel mai spectaculos demontează retorica „anexionistă” tocmai felul în care decizia de Unire cu România a fost negociată la Chișinău, între diversele fracțiuni și lideri politici basarabeni, între cei care pe de o parte vedeau diferit condițiile acestei uniri, iar pe de alta, între acei care nu doreau realizat acest deziderat în general.

Imediat după revenirea la Chișinău, delegația basarabeană împreună cu C. Stere, au convocat la 25 martie/7 aprilie o ședință a Consiliului de Miniștri; în paralel s-au desfășurat consfătuirile Blocului Moldovenesc și Fracțiunii Țărănești din cadrul Sfatului Țării. La toate aceste manifestări, persoana-cheie, cu o capacitate uimitoare de a convinge și a vorbi a fost fruntașul basarabean Constantin Stere, care a reușit, mai ales în cadrul Fracțiunii Țărăniste, aflată sub influența lui V. Țiganko, să convingă mai mulți țărani-deputați moldoveni să treacă de partea Unirii.

Decisivă, însă, cu adevărat, a fost ședința Blocului Moldovenesc din 26 martie/8 aprilie, la care au participat și liderii țărăniști în frunte cu P. Erhan. La consfătuire s-au ciocnit două puncte de vedere asupra realizării Unirii. Primul, expus de P. Erhan, urmărea păstrarea „unei largi autonomii” a Basarabiei în cadrul României, aceasta fiind condiția „cu chip de a uni fracțiunea țărănească cu Blocul”. Pe de altă parte, Blocul Moldovenesc, prin vocea premierului D. Ciugureanu, a admis doar posibilitatea ca Sfatul Țării să rezolve problema agrară, după care să fie dizolvat, iar Basarabia să se unească cu România fără nicio condiție. După cum susținea Ciugureanu „autonomia a fost necesară în cadrul unei Rusii, dar inutilă în cadrul României... pentru că vom fi acasă la noi și ar fi chiar o primejdie o autonomie largă, ar fi veșnic neînțelegeri între centru și periferie”.

La rândul său, I. Inculeț a susținut „necesitatea condițiunilor”, ca o garanție pentru păstrarea „câștigurilor revoluției”, dar în ciuda reticențelor pe care le-a avut permanent în „problema națională”, a declarat că „trebuie să facem Unirea cu România”.

Auguste-Félix Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire

Potrivit lui Inculeț, din discuția avută cu ambasadorul francez Saint-Aulaire la Iași, acesta i-ar fi declarat că „dacă n-om face unirea, totuna ne va înghiți cineva și pe urmă noi suntem moldoveni, aceiași cu românii, tot cu România ne-a fi mai bine”. În cuvântul de încheiere la ședință, C. Stere a declarat că „trebuie de făcut așa ca să atragem cât mai mulți din fracțiunea țărănească”.

Drept rezultat al acestor discuții s-a ajuns la un consens între cele două fracțiuni majoritare din Sfatul Țării, Blocul Moldovenesc făcând concesii pentru a putea atrage la votul pentru Unire cât mai mulți moldoveni din Fracțiunea Țărănească și a fost adoptat proiectul Declarației de Unire, care reflecta în linii generale ideile expuse de P. Erhan.

În aceeași zi, la Chișinău sosea primul ministru al României, Alexandru

Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzeului Național de Istorie a României)

Marghiloman, însoțit de o delegație oficială, care fusese înștiințat în prealabil despre atitudinea favorabilă Unirii, adoptată de majoritatea deputaților Sfatului Țării. Pe parcursul zilei, cât deputații basarabeni discutau condițiile unirii, Al. Marghiloman și membrii delagației sale au avut mai multe întâlniri cu membrii guvernului moldovenesc, deputați din Sfatul Țării, reprezentanții clerului ortodox, cu liderii grupărilor minoritare și marii proprietari, chiar dacă „guvernul local, cu drept cuvânt, s-a împotrivit” unei întrevederi cu P. Sinadino.

Vila Herța la Chișinău (Foto: vol. Basarabia în actul Marii Uniri din anul 1918)

Seara din ajunul deciziei istorice s-a încheiat în casa din Chișinău a boierului Vladimir Herța (actualmente Vila Herța, bul. Ștefan cel Mare, nr. 115 – n.a.), unde a fost dată o masă cu 40 tacâmuri pentru oaspeții din România și un cerc restrâns de basarabeni. După cina festivă a avut loc un concert, la care alături de artiști din România și Basarabia, a evoluat și George Enescu, serată la care „nu s-a adus nicio vorbă de politică”.

George Enescu

La primele ore ale zilei de 27 martie/9 aprilie 1918, C. Stere aducea lui Al. Marghiloman „formula unui compromis între grupuri”, pe care premierul român le modifică puțin și acceptă, ca un compromis de tranziție, dreptul Constituantei de a regla problemele Basarabiei. Până la votul Sfatului Țării mai rămâneau câteva ore...