În ziua de 20 februarie/5 martie 1918, când la Buftea erau semnate preliminariile păcii între reprezentanții guvernului român și cei ai Puterilor Centrale, la Odesa și Iași era asumat un alt act. Acesta privea relațiile României cu Rusia Sovietică, care fuseseră rupte unilateral, prin voința celei din urmă, la jumătatea lunii ianuarie 1918.
După semnarea armistițiului dintre Rusia și Puterile Centrale, la sfârșitul anului 1917, negocierile între cele două părți băteau pasul pe loc. În vreme ce rușii susțineau încheierea păcii fără cesiuni teritoriale și fără plata unor despăgubiri de război, Centralii, îndeosebi germanii, aveau alte interese în Europa de Răsărit, în primul rând redesenarea hărții politice și susținerea intereselor economice. Șeful negociatorilor sovietici și ministrul Afacerilor Străine din guvernul de la Petrograd, Troțki, s-a retras de la negocieri la 28 ianuarie/10 februarie 1918. Centralii au reacționat și la 5/18 februarie 1918 au denunțat armistițiul, iar armatele lor au ocupat în scurt timp teritorii întinse din Ucraina, inclusiv Kievul, Bielorusia și țările baltice. Chiar Petrogradul era în pericol de a fi bombardat de flota germană din Marea Baltică.
Forțe austro-ungare la Camenta
Bolșevicii încercau la începutul anului 1918 să stimuleze „agitația revoluționară” la vest de Prut, să declanșeze o revoltă generală în Basarabia, mai ales a țăranilor, împotriva trupelor române, în paralel cu incursiuni efectuate la vest de Nistru de detașamente pornite de pe teritoriul ucrainean. Dar ofensiva germano-austro-ungară în adâncul spațiului rus, după 5/18 februarie, a avut efecte atât asupra sud-vestului Rusiei, cât și asupra României. Aflați în impas, bolșevicii căutau soluții. În același timp, românii aveau și ei nevoie de liniște în spatele frontului lor, în condițiile începerii negocierilor cu Centralii.
Însă interlocutorul guvernului de la Iași nu avea să fie guvernul de la Petrograd, ci Colegiul Suprem Autonom pentru Afacerile Ruso-Române, creat la Odesa în ianuarie 1918, printr-o decizie a guvernului Lenin. Colegiului i se subordona Comitetul Executiv al Sovietelor de Deputați ai Soldaților, Matrozilor, Muncitorilor și Țăranilor de pe Frontul Român, ai Flotei Mării Negre și ai Regiunii Odesa, entitată cunoscută mai ales sub acronimul RUMCEROD. Cea din urmă structură revoluționară se constituise în primăvara 1917 și fusese subordonată de bolșevici la sfârșitul aceluiași an. Cel desemnat de Troțki președinte al Colegiului Suprem era Cristian Racovski.
Cristian Racovski
Personaj aproape uitat în România după Al Doilea Război Mondial, Racovski a fost redescoperit de istorici după căderea regimului comunist. Născut în 1873, în Bulgaria (atunci teritoriu otoman), el a ajuns în1880, împreună cu familia sa, în Dobrogea, recent achiziționată de România în urma războiului ruso-româno-turc. Familia dispunea de resurse materiale, astfel încât Cristian Racovski a avut parte de o educație înaltă după standardele timpului. Încă din liceu a avut convingeri socialiste în expresie marxistă, motiv pentru care a fost eliminat în câteva rânduri din școală. A urmat medicina în Elveția și Germania, dar a folosit timpul și pentru a-și consolida concepțiile socialiste și a intra în legătură cu cercuri europene atrase de aceleași idei. S-a transformat repede într-un militant, a scris la gazete socialiste diverse, din mai multe țări europene. În timp i-a cunoscut și a devenit apropiat de socialiștii moderați, spre exemplu de Jean Jaurès, apoi de radicalii Lev Troțki, Vladimir Ilici Lenin ș.a.
Întors în România, a fost unul dintre principalii promotori ai socialismului de aici, ceea ce l-a și făcut unul dintre liderii mișcării de stânga, dar i-a și creat conflicte cu autoritățile de la București; i s-a retras cetățenia, pe care a recâștigat-o ulterior. În 1916 a fost unul dintre criticii intrării României în război, în toamna aceluiași a fost arestat de guvernul Brătianu și transportat la Iași. Din capitala de război a României a fost eliberat de soldații ruși revoluționari, la 1 mai 1917, apoi a trecut peste Prut. Aflat în Rusia, Racovski a devenit oficial bolșevic. Împreună cu alți socialiști români ajunși la Odesa în vara anului 1917, a fost inițiatorul unui comitet care își propunea lupta contra „oligarhiei române”, răsturnarea monarhiei, „nimicirea burgheziei” și instituirea unui regim politic asemănător celui care tocmai preluase puterea în Rusia.
Structurile bolșevice din regiunea Odesa nu au inițiat acțiuni doar împotriva cetățenilor ruși, ci și împotriva celor ai unor țări aliate, în special împotriva românilor, care ajunseseră acolo în număr mare în 1917. În contextul luptelor dintre ucraineni și bolșevicii ruși la Odesa, de la jumătatea lunii ianuarie 1918, posturile de pază românești, aflate la depozitele cu alimente, armament și efecte sanitate ale guvernului de la Iași, au fost dezarmate. Au fost confiscate nave românești diverse aflate în port, parcul de aviație, automobile destinate României. Au fost preluate inclusiv mașinile misiunilor consulare românești, dar și sumele de bani deținute de acestea. Comisiei Mixte (Interaliate) de la Chișinău i se confiscase anterior fondul de 2.000.000 de lei. Oficialii români aflați la Odesa au înaintat proteste către RUMCEROD în fața acțiunilor extinse de jaf și au solicitat restituirea bunurilor.
Îngrijorătoare pentru guvernul de la Iași, dar și pentru simplii particulari, erau mai ales acțiunile împotriva compatrioților aflați la Odesa. Mulți dintre aceștia – îndeosebi dintre oficiali, fie că era vorba de civili, fie de militari – erau jefuiți, arestați, umiliți și maltratați de bolșevici. După sosirea lui Racovski la Odesa, mai mult de o sută de parlamentari români, ofițeri, soldați, funcționari ș.a. au fost arestați și închiși pe vapoare sau în alte locuri. Unii români au fost depuși în închisoarea orașului Odesa, alții pe vasele „Sinope”, „Alexis” și „Almaz”, apoi pe „Împăratul Traian” și pe „Dacia”; cele din urmă erau controlate de românii care aderaseră la ideile bolșevice. Un rol important în aceste acțiuni de reținere, extorcare și maltratare a oficialilor sau a particularilor români înstăriți l-au avut refugiații socialiști bolșevizați și dezertorii români aflați la Odesa.
Arestarea ofițerilor români a fost semnalată în februarie 1918 și la Kerson, Sevastopol și Moscova. La Odesa au fost transportați și ofițerii români din Comisia Interaliată, colonelul Ghenădescu și maiorul Lucasievici, luați prizonieri de bolșevici la Chișinău, în ziua de 6/19 ianuarie 1918. După anchetare, ei au fost închiși pe vasul de război „Sinope”, apoi înaintați unui „tribunal revoluționar”, format din marinari și prezidat de un civil. Judecătorii improvizați l-au acuzat pe maiorul Lucasievici, reprezentantul guvernului român pe lângă guvernul Republicii Democratice Moldovenești, că era trimis al generalului Dmitri Șcerbacev, cu misiunea ca împreună cu unii membri ai guvernului moldovean și cu ucrainenii să declanșeze o „contrarevoluție”. Se pare că ofițerii români ar fi fost chiar condamnați la moarte. În cele din urmă ei au fost eliberați la intervențiile unor deputați români, care au redactat un protest semnat de consulii Aliați la Odesa, iar în plus au depus o garanție în bani.
Concurenții politici ai lui Alexandru Averescu aveau să difuzeze ulterior ideea că în spatele acceptării propunerii venite de la Odesa, în vederea „rezolvării pașnice a conflictului ruso-român”, s-ar fi aflat și interese strict particulare. Mai precis, părinții lui Constantin Argetoianu – unul dintre colaboratorii apropiați ai generalului – se aflau la Odesa, iar politicianul era îngrijorat de soarta lor.