Figura Regelui Mihai al României a dispărut în istorie, dar nu așa cum o fac eroii timpurilor trecute. Stingerea tîrzie a Regelui Mihai e un fapt istoric derutant, amar și, din păcate, prea puțin înțeles. Cortegiul de comentarii prilejuite de dispariția Regelui nu a făcut nimic sau aproape nimic pentru a pune capăt acestei anomalii. De fapt, e mai complicat.
Comentariile și omagiile aduse Regelui sînt corecte pînă la automatism dar, de cele mai multe ori, fac parte, fără voia lor, din problemă. Miezul absurd și mizer, tragic și nerușinat al trecerii Regelui Mihai prin lume rămîne, în continuare neatins. Culmea, sentimentalismul și omagiul joacă, în acest, caz rolul de paravan sau, mai bine, zis, de blocaj autoimpus în fața istoriei.
Ce ar fi fost și mai e, încă, de spus, acum la stingerea din viață a Regelui Mihai? Nimic savant sau nebănuit. Înșirate de-a lungul a mai mult de 70 de istorie românească și europeană, faptele sînt bine cunoscute: o domnie scurtă, forțată, în copilărie, de turbulențele tatălui, Carol al II-lea, o a doua domnie impusă de eșecul aceluiași Carol și de marea criză a statului național, arestarea Generalului Antonescu, ruperea alianței cu Germania, apoi, după încă doi ani, abdicarea impusă de ocupația sovietică, un exil de 40 de ani, încercări zădărnicite de reîntoarcere în țară și, în sfîrșit, revenirea pentru ultimii 20 de ani de viață. Așa arată faptele. În spatele lor, stau, însă, lecții severe, pe care emoția sinceră sau strict ocazională le evită sau nu vrea să le cunoască. Așadar, ce e de spus despre lunga trecere prin viață și istorie a Regelui Mihai?
Mai întîi, că Regele a murit foarte tîrziu. Asta nu înseamnă că, pur și simplu, Mihai a trăit mult (96 de ani) ci, mai important, că a supraviețuit îndelung epocii istorice și regimului politic în care s-a născut și a domnit. Mai departe, această împrejurare biografică s-a transformat într-o despărțire nu mai puțin lungă și ireversibilă. Dacă Regele Mihai ar fi fost un Rege apus, urmat de o epocă de continuitate istorică, probabil că locul lui în istorie ar fi fost mărunt, dar confortabil. Un simplu detaliu de istorie monarhică.
Îndepărtarea Regelui Mihai a fost, însă, tot una cu lovitura care a instalat un regim fără seamăn în istoria României. Lumea de dinainte de Mihai și lumea de după Mihai au fost separate total de o ruptură violentă, lungă și extraordinar de bogată în efecte. Curînd, sub presiunea feroce a comunștilor, România a devenit altceva: alt stat, altă societate, în tipare consolidate cu fiecare generație.
Cu mult înainte ca acest proces să se fi încheiat prin căderea comunismului, rezultaele erau formidabile. Nu numai că Regele Mihai era, istoricește, suprimat prin desfigurare propagandistică dar lumea, educația și mentalitățile generale ale României pre-1945 erau definitiv pierdute. Transformate într-o amintire firavă și, adesea, deformată, bazele acelei lumi au devenit o bizarerie, un episod atestat, dar greu explicabil și, în definitiv, un univers străin pentru lumea nouă, construită sub comunism.
Într-un fel sau altul, toți cei ce scriu, astăzi, în 2017, despre figura dispărută a Regelui Mihai sînt produsul lumii care l-a transformat, încă din tinerețte, pe Mihai într-o stafie dinastică și istorică. Asta nu vrea să spună că oamgiile aduse Regelui Mihai sînt scrise de o mînă comunistă sau de complici la tragedia care i-a dat lui Mihai 70 de ani de pustiu și României un destin istoric dur. Înseamnă, însă, că aproape nimeni din cei ce scriu nu mai are cum să înțeleagă lumea din care vine cel despre care scrie. Nu pentru că a fost demult, ci pentru că legăturile noastre cu acea lume sînt cel mult omagiale și nu mai au cum să treacă peste redefinirea impusă de comunism.