Controversa creeată de decizia prin care Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului nu are nici un temei istoric sau logic. Argumentele adversarilor nenumărați ai acestei decizii au de-a face cu ideologia, ca parte valorilor pe care lumea liberală a Occidentului le-a absorbit și adoptat.
Prima obiecție a liberalilor occidentali spune că decizia de recunoaștere a americanilor compromite așa numitul Proces de Pace. S-ar înțelege de aici că faimosul Proces de Pace era pe punctul de a izbucni sau izbuti, în momentul în care a fost destrămat de decizia americană. Dar Procesul de Pace e, mai degrabă, o formulă care acoperă constant o lungă istorie de negocieri eșuate, războaie reluate și concesii fără rezultat. De-a lungul timpului, Israelul a oferit palestinienilor un acord care prevedea existența a două state separate, israelian și palestinian, precum și împărțirea administrativă a Ierusalimului (în 2000, 2001 și 2008). De fiecare dată, propunerile au fost respinse sau dejucate. Palestinenii nu vor sau nu reușesc să declare că recunosc dreptul la existență al statului evreu. Mai mult, chiar după acorduri aparent promițătoare, liderii palestinieni au revenit inevitabil la discursuri de consum intern care repetau o idee fixă și arabă: distrugerea statului evreu. Exemplul cel mai flagrant a venit după 2005, anul în care Israelul a cedat palestinienilor Gaza. Odată preluate de palestinieni, aceste teritorii au devenit baza preferată a atacurilor palestiniene cu rachete asupra Israelului.
Un alt argument des invocat spune că recunoașterea Ierusalimului anunțată de Președintele Trump pune capăt soluției de existență a două state separate: israelian și palestinian. Bineînțeles, asta doar pentru că nimeni nu a citit sau nu a vrut să citească declarația Președintelui american. Acolo scrie clar că recunoașterea Ierusalimului nu exclude soluția neegociată a două state și împățirea administrativă a Ierusalimului.
Dealtfel, valul propagandistic lansat împotriva acestei decizii a fost însoțit de proteste suspect de palide și de poziții complet teoretice din partea marilor state arabe. Culmea, palestinienii s-au trezit în fața lipsei de sprijin arab real. Statele arabe au făcut ce fac de obicei. Au evitat orice formă de sprijin concret și au folosit copios tema palestiniană pentru cîștig de imagine. Problemele economice ale palestinienilor puteau fi demult rezolvate de resursele incalculabile ale statelor arabe. Toate au preferat să mențină rana și mizeria pentru că așa pot exploata mitul palestinian, care dă justificarea obsesiei anti-evreiești a expansionismului arab.
În această situație, refuzul Occidentului și al marilor organizații internaționale (UE și ONU) de recunoaștere a Ierusalimului nu face decît să alimenteze moral dezordinea și violența de sorginte palestinian-arabă.
În imaginea cu care lucrează lumea bună a Occidetntului, Israelul rămîne vinovatul permanent, instigatorul, uneltitorul și marele opresor pentru care nu există loc decît într-un stat imaginar sau aprobat de arabi.
Cine urmărește cascada critică de după reunoașterea americană sau cunoaște anti-evreismul general pe strada, în școlile și în instituțiile occidentale își poate pune întrebarea: cum s-a ajuns aici? De unde acest acord compact și irațional? Discuția e lungă, răspunsul e mult mai scurt. Lumea oficială și conducătoare a Occidentului a absorbit și adoptat valorile anti-evreiești și pro-arabe ale stîngii - dintotdeauna campioană a insurgențelor anti-tradiție. Trist, dar nu tocmai surprinzător, mintea și sufletul Occidentului sînt cea mai întinsă colonie ideologică a stîngii.