Rusia și, în primul rînd, Vladimir Putin au înțeles cum nu se poate mai bine ce aduce organizarea unei Cupe Mondiale. Înainte de orice, o schimbare de imagine și o creștere a simpatiei internaționale care merită aproape orice cheltuială. Pare imposibil dar, pentru un public enorm, Rusia era ceva înainte de Cupa Mondială și e cu totul altceva după. Operația e relativ simplă. Chletuieli de infrastructură și construcții de arene, încadrate de dispoziții stricte de înghețare sau prevenire a oricărei anomalii interne. Patru săptămîni de amabilitate, veselie și corectitudine. Nu e greu, mai ales într-o țară ca Rusia, unde voința stăpînirii stabilește orice.
Vizitatorii curg în țara astfel organizată pentru patru săptămîni și iau cu ei impresia unei societăți absolut normale, radical diferită de ce auziseră sau știau din dezbaterile politice. Mai departe, megarețelele media fac ce rămîne de făcut. De la BBC la CNN, trecînd prin nenumărate organizații media mărunte, toată lumea transmite ceva despre ospitalitatea, cumințenia și umanitatea confirmată a țării gazdă. În cazul de față, mediile majore de informare au prestat gratuit un serviciu de imagine pe care Vladimir Putin nu îl putea plăti cu tot petrolul și gazul din Rusia. Dar motorul simbolic al Cupei Mondiale nu are o singură temă și e utilizabil din mai multe părți.
Cel mai grăitor exemplu e cazul Angliei. O putere prin tradiții venerabile și prin statutul de țară inventatoare a jocului de fotbal, Anglia nu are performanță. Cîștigătoare a Cupei Mondiale, organizată acasă, în 1966, Anglia e, de atunci, o echipă medie sau mediocră, înconjurată de pretenții incredibile. O dată la patru ani, opinia publică și media engleză refac ideea după care Anglia e favorită și va cuceri titlul suprem. Acest sentiment complet lipsit de argumente corespunde în mare unei nostalgii active după o glorie istorică apusă și reușește invaraiabil să ascundă sau să deformeze situația reală a țării și a jocului de fotbal.
În Rusia, Anglia a profitat, dealtfel incomplet, de un parcurs norocos și a ajuns în semifinale însoțită de noroc și favorizată de adversari slabi. A fost mai mult decît suficient pentru un acces național de grandoare. Presa și publicul au plonjat în convingeri și speranțe fără legătură cu lumea reală. Anglia a fost declarată cîștigătoare sigură a titlului. La radio și tv, zeci de mii de oameni au vorbit despre calitatea excepțională a jucătorilor și a antrenorului lor, deși, acum doar două luni, asmenea consierații ar fi provocart ilaritate. Mari lanțuri de magazine ca ALDI și LIDL au pus la punct planuri pentru o zi liberă, luni, după triumful la Cupa Mondială. Autoritățile britanice au luat în studiu declararea unei zile naționale libere, cu ocazia aceleiași isprăvi. Altfel spus, și Anglia a găsit exact ce și-a dorit la Cupa Mondială. O stare de măreție și trăire comună pe care nu o putea recolta de altundeva.
Așadar, în lipsa realității, Cupa Mondială e cît se poate de utilă. Fantasmele și iluziile provocate de fotbal și de Cupa Mondială se nasc repede, cer doar cîteva meciuri decente și au consecințe remarcabile. Englezii și-au reconfirmat, dincolo de orice argument rațional sau concret, vocația de mare putere și convingerea că au un loc rezervat în istorie, oricare ar fi realitatea de facto. Cupa Mondială și-a făcut datoria. Cutia cu vise e puternică. Neîngăduit de puternică și la dispoziția celor ce vor să-și mențină națiunile la dispoziție.