Îmi este imposibil să găsesc „merite” într-o întreprindere care a avut ca scop principal să mutileze sufletul uman, să oblige individul la o uniformizare fără precedent, la o anihilare a facultăților critice, deci la o heteronomie totală. Imaginea lui George Orwell despre totalitarism surprinde impecabil care este natura sistemului, aparenta sa ineluctabilitate: „Imaginați-vă un om peste a cărui gură se află un bocanc. Pentru totdeauna”. Acest „pentru totdeauna” este lucrul cel mai terifiant în tragedia pe care a impus-o totalitarismul. Hannah Arendt a spus, şi avea dreptate, că lagărul de concentrare este spațiul totalitar desăvârșit. Tot ea numea universul concentraționar drept infernul devenit lume. Nu era o metaforă, cum nu a fost o metaforă la Aleksander Wat şi la Leszek Kołakowski desemnarea diavolului ca prezență palpabilă în istoria veacului trecut. Totalitarismul nu este pur şi simplu o negare a moralității. El falsifică, cum a demonstrat Vladimir Soloviov, noțiunea binelui. Alain Besançon a scris luminos despre acest subiect. L-am discutat în corespondența mea cu H.-R. Patapievici şi cu Toma Pavel apărută public.
Your browser doesn’t support HTML5
Blog Vladimir Tismăneanu
Am citit, la un moment dat, un important articol de Radu Vancu pe platforma Contributors.ro. E vorba de disponibilitatea unora de a trata incontinentele producții memorialistice ale lui Dumitru Popescu drept acte estetice. Ba chiar să le crediteze ca valori literare reale, uitând rolul sinistru jucat de personaj în distrugerea culturii românești în anii dictaturii comuniste. Pentru că distrugere se cheamă controlul draconic al partidului asupra literelor, asupra artei în general. Îmi este total indiferent dacă Leonte Răutu savura literatura lui Proust, dacă Jdanov cânta impresionant la pian ori dacă Goebbels era un exeget al lui Goethe (fusese studentul lui Gundolf). Ceea ce contează este rolul acestor ideologi în susținerea a ceea ce un profesor de filosofie nazist, citat de Hannah Arendt în Originile totalitarismului, numea Weltanschauungsstaat.
Autoritarismul este un regim politic tradițional în sensul că nu-şi propune scopuri de transformare radicală a societății şi condiției umane. Teroarea polițienească este instrumentată pentru intimidarea şi prigonirea opoziției reale, nu a celei imaginare. Totalitarismul este ceva nou în istoria ideilor şi instituțiilor politice: îşi întinde tentaculele dominatoare asupra a tot ce definește umanul, de la corpul politic şi social, la cel biologic. Este ceea ce-au examinat în scrierile lor gânditori precum Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Ágnes Heller şi Ferenc Fehér. Este concluzia lui Leszek Kołakowski din finalul marii sale trilogii despre aventura intelectuală a marxismului.
Regimul încheiat în decembrie 1989 (mă rog, aș putea glosa puțin asupra moştenirilor acestui regim cu care continuăm a ne confrunta) a fost unul mnemofobic, axiofobic şi intelofobic. Memoria, valorile şi spiritul însuși s-au aflat sub atac. Cât privește putinismul, cred că Vestul este pe cale de trezire. Este o nouă încarnare a ceea ce Umberto Eco a numit fascismul primordial: militarism, machism, salvaționism, expansionism, cultul forței şi al disciplinei, al comunității organice, al rădăcinilor pure şi al pământului ancestral. Pe scurt, Blut und Boden redux. Dar nu doar fascism, ci şi bolșevism, cu ale sale înclinații ultra-centraliste, sectare, intolerante şi mesianice...