Your browser doesn’t support HTML5
Paradoxul limbii germane și revoluția
Karl Marx a fost un filosof german de secol XIX, nu un utopist radical rus de secol XX. S-a preocupat de ideile nepractice, nu de planuri apocaliptice. În vreme ce Marx visa la o Utopie la fel ca Lenin ulterior, seriozitatea sa definește diferențele dintre gânditorul umanist și dictatorul genocidar. În gândirea lui Marx, Revoluția însemna triumful democrației (firește, nu al celei liberale). Pentru Lenin, Revoluția însemna înfrângerea democrației. Prescripțiile lui Marx erau vagi, așa cum am mai spus. Parametrii pe care i-a stabilit nu lăsau adepților săi prea multă înclinație spre democrație și drepturi, dar Marx a insistat că s-ar putea merge și în acea direcție.
Mințea el, sau era atât de nerealist și optimist? Nu putem trage o concluzie și da un răspuns la această întrebare doar prin examinarea statului sovietic, pentru că acesta nu a fost creat ca un proiect marxist. Lenin nu era un marxist tradițional (în pofida insistenței sale că ar fi fost), un fapt trădat și de permanenta lui obsesie cu necesitatea tiraniei (acea „dictatură a proletariatului”). Cu toate acestea, teoriile lui nu au părut să se abată prea mult de la cele câteva variante de marxism pe care ni le putem imagina. Este de-a dreptul dezamăgitor faptul că Jefferson i-a susținut pe tiranicii iacobini, dar acesta a fost mai mult rezultatul lipsei de informare în acele timpuri. Nu e vorba de o condamnare solidă a radicalismului sau caracterului său. Însă pentru Marx, nu există prea multe scuze. In acest sens, leninismul este copilul legitim al marxismului—nici măcar un bastard. Și nu e singurul. Probabil că putem afirma chiar că Marx a fost iresponsabil in sensul ca era practic indiferent la posibilele desfigurări ale ideilor sale. Dând voce unor asemenea reverii cataclismice fără instrucțiuni explicite de prioritizare necondiționată a libertății pentru fiecare ființă umană, nu a făcut decât să creeze rețeta pentru toate dezastrele care aveau să urmeze. Ideile lui Marx, deși cu potențial totalitar, nu erau în sine diabolice. Marx nu era un demon; era pur și simplu prea inteligent pentru o lume barbară. Venea din tradiția Iluminismului și nu putea anticipa nașterea mișcărilor și partidelor contra-iluministe și genocidare.
Există cuvântul german aufheben. Înseamnă a suspenda, a abroga, a transcende, a susține, a trece peste. Doar limba germană poate produce un cuvânt care pare un nonsens total, care înseamnă în același timp două lucruri opuse: distrugere și prezervare. Dar trebuie să înțelegem că nu este vorba despre un nonsens. De fapt, are un sens perfect. Lumea nu este simplă, precum in basme, ci totul are un sens, ori mai exact o multitudine de semnificații. Revoluția completă înseamnă a desființa și a păstra, pentru că prezervă existența naturală a oamenilor în timp ce abrogă condițiile artificiale pe care anumite clici le-au impus asupra acestora. Iată, de fapt, teza și antiteza. Hegel a descris cum A este A și non-A, în același timp. Schimbarea este inexorabilă, universală și inevitabilă. Un traducător al operelor lui Marx și Hegel din germană în alte limbi trebuie să aleagă cum anume să traducă și acest cuvânt. Dumnezeu a creat într-adevăr limba germană pentru a înțelege lucruri care sunt absolut adevărate și totuși scapă tuturor, poate doar cu excepția celor mai îndrăzneți gânditori.