Unul din lucrurile pozitive ale ascensiunii trumpismului este și un interes regăsit (sau nou descoperit, pentru mulți alții) pentru vechea literatură central-europeană. Oamenii se trezesc de obicei mai greu, dar au început, în sfârșit, să o facă. Sunt relativ bucuros cu acest fapt, deși e, în multe privințe, mult prea târziu. Un ziar spune că (președintele american) 45 este Omul fără însușiri, un altul că este Magicianul lui Thomas Mann. Dar, ca mai mereu, suntem în această situație pentru că New York Times, Washington Post și toate celelalte au ignorat ceea ce Europa Centrală are de spus despre politica radicală, ideologiile utopice și mișcările de masă - până când a fost prea târziu. Stoparea ism-elor cere să fii pregătit intelectual pentru ele.
Your browser doesn’t support HTML5
Blog Vladimir Tismăneanu
Romanul Ciuma al lui Albert Camus este responsabil pentru numele dat erei noastre și celei de dinainte, în anii 1920 și 1930. În anii ’20, oamenii au pierdut hățurile. S-au înamorat de personaje demente precum Hitler și Stalin. Până în anii ’30, acești oameni demenți aveau controlul. Construiau lagărele de concentrare și chiar păreau că vor dăinui pentru totdeauna. Suntem, evident, la începutul acestui fenomen, dar trebuie să ținem minte și că nu suntem condamnați să vedem această tragedie dusă până la capăt. Dacă începe, poate sau nu poate să se sfârșească. Întrebarea nu este „Putem noi să ieșim blestemând sau râzând din asta?”, ci „Putem noi justifica libertatea și critica utopismul cu succes, să facem masele să vadă din nou adevărul?”.
Ciuma arată că există elemente diabolice în modernitate: aristocrația își pierde privilegiul, conceptele de libertate și democrație iau amploare, iar viața devine mai bună, într-un sens general. Dar până și cel mai bun lucru nu este niciodată perfect, și odată ce se insinuează suficientă schimbare, mulți oameni sfârșesc prin a se îndrăgosti de sociopați. Intră în scenă Hitler și Lenin, Khomeini și Putin. În disperare de cauză și din pricină de idioțenie (o închisă și îngustă viziune care respinge progresul), oamenii aleg să fie posedați. Ei defectează și aleg Diavolul. Acum Iadul este destinația. Terorizează cât poți ca să ajungi în Iad, iar asta va fi perfect. Când progresul și democrația devin inacceptabile, revoluția și totalitarismul devin preferatele maselor. Toleranța este dată pe intoleranță, diversitatea pe conformism, dragostea pe ură.
Fundamentalismul și cinismul nu se exclud. Ambele cred în nihilism. Respingerea tuturor valorilor este înșelător de confortabilă, atât pentru militanții activi care comit fizic crimele, cât și pentru cetățenii normali ce-i susțin pe liderii care justifică aceste crime. Nihilismul a luat amploare odată cu teroriștii ruși ai sfârșitului de secol XIX. Aveau aproape zero idee despre ceea ce doreau de fapt. Toate opiniile lor despre viitor erau atât de vagi pentru că ei credeau cu adevărat că Utopia se va întâmpla pur și simplu dacă făceau ce era de făcut. Iar acea cale se baza pe dinamită făcută în casă. Pentru ei, odată ce vor fi omorât, omorât, omorât destui oameni, Revoluția se va petrece pe dată, iar omenirea va fi instant fericită. Mânați de violență și furie în numele Fericirii pentru toți (adică toți cei care mai rămân în picioare după valul ucigaș, așa cum au admis deschis mulți nihiliști care susțineau că ar putea să moară și nouă din zece oameni pentru atingerea scopului lor general), ei s-au transformat, pur și simplu, în zeloții cultului bombei. O fetișizare a violenței însemna că oameni altminteri declarat altruiști erau și lipsiți de compasiune. Asta este ceea ce face ideologia: mimează bunele intenții și îi face pe adepții ei să performeze pe noi culmi ale răului...