Când pe 1 decembrie 1934, cel mai apropiat prieten al său, Serghei Kirov, a fost împușcat mortal în Leningrad, Stalin a dat imediat crimei un înțeles politic și a legat-o de foștii opozanți din cadrul partidului. Kotkin pune la îndoială în mod convingător faptul că Stalin ar fi fost în spatele asasinatului. Ideea, în orice caz, este să arăți cum anume a folosit acest episod pentru a dezlănțui Marea Teroare.
Your browser doesn’t support HTML5
Așteptându-l pe Hitler
Scriu acest text la exact optzeci de ani după procesul-spectacol al lui Buharin. Istoria drept conspirație: „S-au afundat în mâlul fetid al spionajului subteran” (Declarație a lui Stalin din 1937 despre Nikolai Buharin, Alexei Rîkov, Ghenrih Iagoda, Christian Rakovsky și așa-zișii lor acoliți, citat de procurorul Andrei Vîșinski în diatriba lui furibundă). Cel de-al treilea (și ultimul) proces-spectacol moscovit a fost un show de un infinit grotesc. În pofida rugăminților masochiste adresate fostului său prieten Koba, Buharin a fost executat. Soarta lui și a personajului politic care a fost l-au inspirat pe Arthur Koestler în scrierea romanului Întuneric la amiază. Buharin și ceilalți vechi bolșevici nu înțeleseseră că fostul Koba se transformase în Stalin. Acesta este și principalul argument al lui Kotkin în încercarea de a explica gândurile lui Stalin în momentul când acesta decide să ignore cererile disperate ale lui Buharin de a-l exonera de pedeapsa capitală. Mila si iertarea nu făceau parte din codul psihhologic bolșevic. Lichidarea lui Buharin (fost redactor-șef al Pravdăi și președinte al celei de-A Treia Internaționale cunoscută drept Comintern) și Alexei Rîkov (succesorul lui Lenin ca președinte al Consiliului Comisarilor Poporului) a consacrat distrugerea partidului lui Lenin. Noua entitate era în întregime și neabătut partidul lui Stalin. Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (bolșevicii) s-a transformat într-o demonologie teleologică: scopul era triumful socialismului în URSS prin epurarea permanentă a corpului politic de orice diabolică „a cincea coloană”. În august 1940, agentul lui Stalin, Ramón Mercader, l-a ucis pe dușmanul de moarte al despotului în Mexico City. Cel pe care Troțki nesăbuit (și inexact) îl numise „cea mai stridentă mediocritate din Comitetul Central”, chiar și-a anihilat toți rivalii. Lenin a fost Dumnezeu, iar Stalin era acum singurul lui profet. La acest moment, Partidul și istoria sa îi aparțineau în întregime. Între timp, stabilise un armistițiu cu celălalt despot totalitar.
Kotkin este în mare formă când analizează tribulațiile politicii externe sovietice, calculele și greșelile lui Stalin, interacțiunea dintre iluzii, deziluzii, erori, anticipări corecte și incorecte ale planurilor naziste. Copleșit de rapoarte de informații privind un iminent atac german, Stalin a încercat să câștige timp. L-a reasigurat pe Hitler de intențiile sale benigne, și totuși, până în mai 1941, a devenit din ce în ce mai convins de inevitabilitatea unei conflagrații. Toate eforturile sale, la acel moment, vizau întărirea capacităților militare sovietice și obținerea unei amânări de un an. În schimb, Hitler dorea să acționeze repede, să zdrobească bolșevismul și să anihileze Rusia ca stat independent pentru totdeauna. Prin urmare, a refuzat să cedeze rugăminților lui Stalin de prelungire a aprinsei lor aventuri romantice. Vreme de mulți ani, arată minunat Kotkin, Stalin l-a așteptat de Hitler. Acum, ciocnirea cataclismică a avut în cele din urmă loc.
Abia aștept cel de-al treilea volum al unei trilogii care va rămâne, fără îndoială, drept o extraordinară realizare academică. Stephen Kotkin este un povestitor desăvârșit, un artist al portretului istoric, iar această carte reprezintă un thriller politic monumental. Știm sfârșitul poveștii, am citit și alte biografii ale lui Stalin, și totuși, aceasta este extrem de captivantă, o veritabilă enciclopedie a Răului și, din pricina angajamentului moral asumat, un efort de exorcizare indispensabil.