Margarete Buber-Neumann (1901–1989) a fost arestată în 1937 împreună cu soțul ei, fostul deputat comunist Heinz Neumann (curând după aceea avea să fie executat), și, după o perioadă în Gulag, în lagărul Karaganda din Asia Centrală, a fost transportată la Ravensbrück ca efect al infamului Pact sovieto-nazist. Am recitit de câteva ori cartea ei despre Milena Jesenská (1896–1944), faimoasa ziaristă cehă și prietena lui Franz Kafka (vezi Scrisori către Milena), deținută în același lagăr nazist. Milena a fost printre cei care au denunțat deopotrivă nazismul și Marea Teroare din URSS, era perfect conștientă de natura despotic-polițienească a național-socialismului și a socialismului leninist. Când rețeaua clandestină cehă de la Ravensbrück i-a cerut Milenei să aleagă între apartenența la acel grup și prietenia cu „troțkista” Margarete Neumann, Milena a optat pentru prietenie. A murit în lagăr în 1944, dar Margarete a supraviețuit și a vorbit.
Cumnatul Margaretei, Willi Münzenberg, fostul dirijor al propagandei cominterniste, rupsese cu Stalin după Pact și a fost ucis în exil, în Franța, cel mai probabil de către agenții NKVD-ului. Prietenă apropiată cu Arthur Koestler și Manès Sperber, prețuită de Albert Camus și Raymond Aron, de Monica Lovinescu și Whittaker Chambers, Margarete a fost una din marile voci ale luptei anti-totalitare în anii ofensivelor propagandistice staliniste de după război. Memoriile ei, scrise la îndemnul lui Koestler, au apărut în 1948 în germană cu titlul Als Gefangene bei Stalin und Hitler. Eine Welt im Dunkel (în engleză Under Two Dictators: Prisoner of Stalin and Hitler) și sunt o mărturie esențială despre secolul lagărelor de concentrare și al religiilor seculare. Știa exact ce însemna comunismul, a spus-o direct și fără menajamente. A trăit personal identitatea de metode dintre cele două sisteme, a fost victima ambelor dictaturi. În 1949, a depus mărturie în favoarea lui Viktor Kravcenko în procesul de calomnie intentat de acesta împotriva săptămânalului comunist Les Lettres Françaises condus de Louis Aragon și de Pierre Daix. Comuniștii francezi îl acuzaseră pe Kravcenko că mințise în legătură cu existența lagărelor de muncă forțată din URSS. Pe măsură ce reflecta tot mai mult la chestiunea totalitarismului, Margarete Buber-Neumann devenea tot mai convinsă că nazismul și comunismul erau nu doar fenomene similare, ci consubstanțiale. Acesta a fost și mesajul adânc al cărții ei din 1976 despre destinele umane ale timpurilor în care i-a fost dat să trăiască. A încetat din viață în noiembrie 1989, cu câteva zile înainte de căderea Zidului Berlinului.
Unul dintre inițiatorii Declarației de la Praga din 2008 a fost dramaturgul ceh Václav Havel, un admirator mărturisit al operei lui Kafka. Asemeni prozelor lui Kafka, piesele lui Havel vorbesc despre însingurare, pierderea identității, înstrăinare într-o lume tot mai opacă, tot mai absurdă. Declarația cerea ca ziua de 23 august să devină o zi comemorativă în toate statele europene pentru victimele celor două regimuri scelerate vinovate de asasinarea a milioane de ființe inocente în numele unor fixații ideologice delirante. În momentul în care individul nu mai este privit ca om, cu drepturi inalienabile, ci ca membru al unei „categorii sociale” ori „rasiale” decretată drept inferioară, deci superfluă, deci „parazitică”, în momentul când este redus la condiția de insectă, vierme, lipitoare, etc., când coeziunea comunității politice este făcută dependentă de excluderea, eliminarea și în final exterminarea „dușmanului de clasă” ori „de rasă”, se deschide calea pentru experimentele genocidare de tip comunist și nazist. Comemorarea zilei de 23 august 1939 este menită să mențină vie neuitarea și să avertizeze asupra niciodată dispărutei primejdii totalitare.