Explozia din portul Beirut, Liban, s-a produs din cauza detonării a 2.750 de tone de azotat de amoniu descărcat de pe nava Rosus în septembrie 2014. Informația a fost publicată de canalul libanez LBCI, după o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a țării. Informațiile din dimineața zilei de miercuri arată că explozia a ucis peste 100 de oameni, peste 4.000 au fost răniți. Nava de transport, care a navigat sub pavilionul Republicii Moldova, a aparținut unui fost rezident al orașului Habarovsk din Orientul îndepărtat al Rusiei, Igor Greciușkin, care în 2014 a abandonat nava în voia sorții, împreună cu membrii echipajului. Despre cum a ajuns corabia Rosus în portul Beirut și cum au devenit membrii echipajului de facto ostatici ai navei blocate în Liban, fostul căpitan al vaporului, Boris Prokoșev, i-a povestit lui Alexandr Molceanov, de la serviciul Europei Libere Sibiri.Realii.
Boris Prokoșev
Boris Prokoșev: „Eu am ajuns pe această navă cam prin 2013. Locuiam atunci la Odesa și una dintre agențiile de angajare mi-a oferit un post de căpitan pe Rosus. Lucrasem acolo și înainte, cu aproximativ un an mai devreme. Apoi, în calitate de căpitan am lucrat cam patru luni. Vaporașul, desigur, nu era foarte confortabil, condițiile erau dificile, dar ce să fac? Aveam nevoie de un loc de muncă. Nava în sine era una de mers pe mare, puternică. Atunci proprietarii erau alții, erau niște ciprioți. Iar acest Igor Greciușkin a preluat-o de la ei exact când plecam prima dată de pe vas. Când mi s-a oferit din nou un loc de muncă pe Rosus, m-am gândit – e bine că proprietarul e un rus. Ne-am întâlnit, părea normal.
Apoi am mers la vapor, acesta era în Turcia, pe raidul din Tuzla. Văd că întregul echipaj se schimbă, nu știu din ce cauză. Asta mi s-a părut suspect. Îl întreb pe căpitan care e treaba? „Totul e în regulă, totul este bine”. Căpitanul s-a dovedit a fi un nemernic, nu mi-a spus nimic despre faptul că echipajul a plecat din cauza neplății salariilor. Și toți au plecat imediat. Ulterior am aflat că ei apelaseră la Uniunea Internațională a Marinarilor, deoarece nu au fost plătiți timp de 4 luni. Iar nouă nu ne-a spus nimeni nimic, nimeni din echipaj! Ei și-au explicat demisia prin faptul că trebuiau să meargă în Mozambic, care este departe, și ei nu vroiau. Pentru mine nu era nicio problemă să merg în Mozambic. Cu cât mai departe, cu atât mai bine, cu atât voi câștiga mai mulți bani.”
### Vezi și... ### Beirut: nitratul de amoniu, care a explodat în port, venise cu 6 ani în urmă la bordul unei nave sub pavilionul R. Moldova
Europa Liberă: Ce marfă trebuia transportată?
Boris Prokoșev: „Nitrat de amoniu, silitră. Îngrășăminte. Din Turcia am ajuns în Grecia, la Pireu. Am ancorat, am realimentat, am comandat tot ce avem nevoie pentru cursă. Greciușkin a semnat totul. Iar când a venit momentul să primim comanda – alimente, tot felul de consumabile – el a venit personal și a returnat aproape totul furnizorilor, nu a plătit. A spus că nu sunt bani.
A găsit o încărcătură care nu putea fi pusă pe punte. Vaporul era totuși unul vechi!
Din Pireu a trimis nava către Beirut, pentru a lua marfă pe punte și a câștiga astfel bani în plus. Dar a găsit o încărcătură care nu putea fi pusă pe punte, pe trapa care ducea către interiorul navei. Era vorba despre utilaje rutiere grele – am pus o mașină și s-a îndoit capacul trapei. Dacă o mai puneam și pe a doua, cădeau toate în interiorul navei. Vaporul era totuși unul vechi! Pe scurt, am refuzat. El a început să mă preseze, să fixez cumva marfa, sa fac ceva, deja și fotografii i-am trimis. Doar că lui nu-i păsa! Dar oricum nu am luat acea marfă. Și el ne-a spus să venim în Cipru, la Larnaca.
Însă nava a fost arestată de autoritățile libaneze pentru neplata taxelor portuare. Nu știu despre ce sumă era vorba. În plus, echipajul a aflat că el nu i-a plătit pe cei de dinaintea lor și au început să se revolte și să spună că nu merg nicăieri! În principiu, cred că ar fi fost posibil să convingem echipajul și să ajungem în Cipru, dar nu ne-au lăsat să ieșim din Beirut. O parte a echipei a putut să plece din Liban, dar pe mine, pe inginerul-șef, al treilea inginer și șeful de echipaj au refuzat să ne lase să plecăm. Și am stat acolo 11 luni! Nu ni s-a plătit niciun ban. Iar el nici măcar de mâncare nu ne-a cumpărat. Putem spune că ne-a lăsat într-o situație periculoasă, ne-a condamnat la foame. Ne hrănea portul.”
Europa Liberă: Cetățean al cărei țări erați atunci?
Boris Prokoșev: „Al Rusiei. În Ucraina aveam doar permis de ședere”.
Europa Liberă: Ați apelat după ajutor la autoritățile ruse?
Îi scriam lui Putin în fiecare lună. Scriam că situația noastră e mai rea decât cea a deținuților...
Boris Prokoșev: „Îi scriam lui Putin în fiecare lună. Scriam că situația noastră e mai rea decât cea a deținuților. Deținutul știe când va fi eliberat, dar noi nu știm când vom fi lăsați să plecăm. Și dacă vom fi lăsați în general! Răspunsul a fost unul formal: adresarea dvs. a fost trimisă Ministerului de Externe. Consulatul mi-a spus: „Ce vrei, să trimită Putin spețnazul [trupele cu destinația specială – n.red.], să te elibereze în lupte?”. Ei ar fi putut angaja un avocat, să dea în judecată, dar nu au făcut nimic.
Până la urmă, am vândut singuri combustibilul și am angajat un avocat. El a intentat un proces împotriva autorităților libaneze, pentru că nu aveau dreptul să ne rețină, chiar și contractele noastre expiraseră deja. Și prin decizia instanței ni s-a permis să plecăm.”
Europa Liberă: Am auzit că în conformitate cu legile libaneze vasul nu putea fi lăsat fără supraveghere…
Boris Prokoșev: „Nu e vorba de o lege. Ei pur și simplu nu voiau să plătească pe cineva care să aibă grijă de vas. Dar așa – noi trăiam acolo și vrând-nevrând eram nevoiți să-i menținem și starea tehnică. Că doar nu am fi vrut să ne înecăm împreună cu el.”
Europa Liberă: Greciușkin a dat vreun semn?
Boris Prokoșev: „Da, dar singurul lucru pe care l-a făcut a fost să ne plătească drumul până la Odesa atunci când ni s-a permis să plecăm.”
Europa Liberă: Atunci locuia deja în Cipru?
Your browser doesn’t support HTML5
Explozie puternică în capitala libaneză Beirut
Boris Prokoșev: „Da, avea permis de ședere acolo. El este cetățean al Rusiei, din Habarovsk. Nu știu când a plecat de acolo. Când m-am întors acasă, am încercat să-l dau în judecată, pentru că atunci când angajatorul nu plătește salariul, este o infracțiune penală în conformitate cu legea rusă. Am depus o plângere în instanța din Habarovsk, dar nu au acceptat-o. Mi-au spus să depun acolo unde se află fizic persoana. Adică în Cipru. Nu au vrut să se implice.”
Europa Liberă: Ce sumă vă datorează?
Boris Prokoșev: „Mie personal 60 de mii de dolari. Mecanicului-șef – 50 de mii, mecanicului asistent – în jur de 20 de mii, șefului de echipaj – 10 mii. Și eu știu sigur că atunci când a încărcat la bord această silitră, la Batumi, i s-a plătit un milion de dolari pentru transport. Așa mi-a spus căpitanul precedent. Iar peste o lună a spus că nu mai are bani. Apropo, vasul în sine, dacă ar fi fost dat la fier vechi, valora 350 de mii. El pur și simplu a decis să abandoneze nava, iar milionul să și-l pună în buzunar.”
Acțiune de protest a echipajului staționat în Beirut
Europa Liberă: Cine i-a plătit acest milion?
Boris Prokoșev: „Comanditarul este din Mozambic. Interesant este că la început nu-mi făceam griji, mă gândeam că comanditarul oricum are nevoie de marfă și o va cere. Eram sigur că vor scoate marfa, având în vedere că au dat doar pentru transport un milion. Dar cumpărătorii nu s-au manifestat în general în niciun fel!”.
Europa Liberă: Aveți idee ce s-a întâmplat mai departe cu marfa?
Nava s-a scufundat până la urmă, acum vreo 2-3 ani...
Boris Prokoșev: „Când am plecat, aceasta a fost descărcată la depozit, fiind pusă în responsabilitatea Ministerului Transporturilor. Am aflat acest lucru de la marinarii care au trecut prin portul Beirut. Iar nava s-a scufundat până la urmă, acum vreo 2-3 ani. Avea o breșă mică, periodic trebuia scoasă apa din cală. Dar dacă echipaj nu era, nu avea cine face asta.”
Europa Liberă: Cum credeți, aveți vreo șansă de a obține de la Greciușkin sumele restante pentru salarii?
Boris Prokoșev: „Dacă l-ar pune cineva într-o groapă și l-ar ține acolo până nu ne-ar plăti, cred că ar fi șanse. Știți doar cum e acum… Am aici, la Soci, un contract cu o companie de construcții, i-am dat 1 milion 250 de mii de ruble pentru apartament. Nici apartament, nici bani. L-au pus la închisoare, dar banii așa și nu i-a întors. Plus că a și murit în închisoare. Și gata. Și nici la juriști nu are rost de apelat, am încercat deja de multe ori. E doar pierdere de timp. Și nici nu mai am bani pentru asta, sunt la pensie.”
Europa Liberă: Ce părere aveți despre ceea ce s-a întâmplat la Beirut?
Boris Prokoșev: „Sunt vinovați singuri. Nu trebuiau să aresteze vasul, trebuiau să scape cât mai repede de el. Sau atunci când îi tot rugam să ne dea drumul, să ne fi spus: „Duceți-vă odată, nu mai avem nevoie de nimic de la voi!”. Iar ei ne tot cereau să le dăm datoria la taxa portuară - și iată ce a ieșit. În plus, acest nitrat de amoniu, îngrășămintele, puteau fi scoase pe câmpuri și folosite la fertilizarea solului. Dar așa… dacă nimeni nu întreabă nimic despre marfă, însemnă că este a nimănui!”