Brexit vincit! (II)

Traian-Ungureanu-blog-2016

Prima concluzie cu care va lucra, după Brexit, opinia publică neprofesionistă spune ceva mult mai însemnat decât încearcă să satbilească comentatorii și experții: Uniunea Europeană e un fenomen istoric finit. Ceea ce forțează, de fapt, o reîntoarcere la bun simț și obligă marile proiecte colective la modestie.

Până la Brexit, în 70 de ani de evoluție istorică, UE a construit și a lăsat impresia că e chiar istoria. Că i s-a substituit în mod justificat și că rezolvă în totalitate dilemele și diferențele cu care umanitatea trăiește, repetând cicluri tragice. După Brexit, acest mit poate fi mai departe expus și dezvoltat dar numai fără credibilitatea inițială.

În fond, un stat membru mai mult decât important și un grup de națiuni (britanice) definitorii pentru istoria lumii occidentale au respins proiectul UE și au reușit să transforme această opțiune în fapt. Desprinderea britanică de UE nu are cum să țină de sfera accidentului și nu poate fi explicată fără o recalculare a statutului aproape divin al UE. Indiscutabil, există teorii care susțin că Brexit-ul putea fi evitat pentru că a fost generat de o inițiativă necugetată a unui fost Prim Ministru britanic. Dacă David Cameron nu punea problema și nu chema alegătorii la referendum în 2016 - spune această teorie încărcată de regret – problema nu apărea sau era depășită, fără să oblige fără decizii ireparabile.

Problema acestei teorii e lipsa de cuprindere. Căci, oricât de nedorită la Bruxelles, decizia lui Cameron nu a venit din senin. Dacă ar fi fost așa, referendumul n-ar fi adus la urne cela mai mare număr de alegători înregistrat vreodată în Marea Britanie. Convocând referendumul, Cameron a pus o întrebare care frământa societatea britanică din prima clipă de prezență în ”proiectul europeean”. Britanicii au fost mereu divizați și niciodată împăcați cu ”eternitatea UE”. Tema relațiilor cu Europa Continentală nu e o noutate în Marea Britanie. Dimpotrivă, ea a fost una din dilemele, polemicile și migrenele constante ale istoriei britanice, mult înainte de prezența Regatului Unit în UE. Dacă despărțirea de UE nu era obligatorie, ea a fost mereu o variantă plauzibilă. Nu David Cameron a provocat tensiuni și nici măcar David Cameron nu putea face mai mult decât să amâne rezolvarea acestei probleme, pasând-o următoarei generații politice. Toate aceste caracteristici și constante cer un singur lucru: legitimarea.

Nici o discuție post-Brexit despre Brexit nu poate fi luată în serios dacă nu acceptă, mai întîi, existența obiectivă a unei realități extra-UE pe care Marea Britanie a încarnat-o istoric și social. E o obligație dificilă și, probabil, încă inacceptabilă pentru orgoliul rănit al UE. Dar realitatea nu poate fi ignorată. UE va trebui să trăiască, de acum înainte, cu această stare de fapt. Dacă o va accepta sau dacă, urmând iritarea arogantă a discursului francez în variantă Macron, e o chestiune care ține de moralul UE.

Marea Britanie are toate resursele materiale și mentale să meargă mai departe, fără pierderi majore și, chiar, să transforme Brexitul într-o platformă de relansare. Orice se va întâmpla și spune, istoria nu se poate întoarce din drum, Brexit vincit!