Bulgaria instituie „stare de urgență”

La o farmacie din Vrața, Bulgaria

La Sofia, cu 201 voturi ale deputaților prezenți în sală, Parlamentul bulgar a instituit stare de urgență pentru perioada 13 martie - 13 aprilie. Opoziția a condiționat decizia de adoptarea unui set de măsuri economice și sociale de protecție a populației.

La propunerea premierului, va fi format un Stat major național pentru urmările economice ale epidemiei. Parlamentul va funcționa în regim special, a anunțat președinta grupului majoritar GHERB, Daniela Daritkova. Toate grupurile parlamentare vor participa la elaborarea, până la finele săptămânii, a unui set de măsuri suplimentare anticriză.

Rămân deschise numai alimentarele, magazinele de cosmetice și detergenți, și farmaciile....


Sindicatele au propus deblocarea rezervei de stat și combaterea speculei, îndeosebi cu materiale de protecție antivirus.

Ministerul Sănătății a anunțat măsurile ce vor fi respectate în cadrul stării de urgență, inițial – până la 29 martie. Vor fi închise creșele, grădinițele, școlile, universitățile, sălile cu distracții și jocuri de noroc, discotecile, barurile, restaurantele și centrele comerciale.

### Vezi și... ### Primul guvern care se află în carantină. Politica online adoptată în forță de România


Rămân deschise numai alimentarele, magazinele de cosmetice și detergenți, și farmaciile.

Sunt anulate excursiile și toate activitățile extrașcolare organizate de persoane juridice sau fizice. Se va introduce, acolo unde este posibil, învățământul la distanță.

Mai multă lume a dat buzna în magazine, după anunțul autorităților de la Sofia


Sunt oprite acțiunile publice sportive, cultural-distractive științifice. Vor fi închise cluburile de fitness și centrele SPA.

Toate companiile în funcție de posibilități vor introduce activitatea de la distanță. Daca aceasta nu este posibilă vor fi aplicate măsuri de prevenție întărite – montarea de filtre, dezinfecții și aerisirea încăperilor, instructaje pentru personal și neadmiterea unor funcționari cu simptome de boli infecțioase.

Toate companiile în funcție de posibilități vor introduce activitatea de la distanță...

Nu vor funcționa consultările de gravide și de nou-născuți, vor fi oprite imunizările și profilactica, intervențiile chirurgicale cu excepţia urgențelor, vizitele la toate spitalele.

Durata de aplicare a măsurilor va putea fi extinsă.

Guvernul a propus amendarea celor care nu respectă carantina cu până la echivalentul a 2500 de euro. Vor fi aplicate și sancțiuni administrative. În Grecia, Rusia și Israel nerespectarea carantinei este pedepsită cu închisoare, a declarat generalul Mutafciiski, șeful statului major anticriză.

Spitale sofiote caută voluntari pentru tratamentul și deservirea bolnavilor. Numărul acestora rămâne 23. Unsprezece s-au infectat la o singură petrecere de la un imigrant sosit din Italia.

Vor fi interzise călătoriile spre și dinspre unele țări sau regiuni. Lista va fi actualizată zilnic de către Ministerul de Externe.

Pierderile așteptate ale economiei sunt evaluate la peste 1,5 miliarde euro.