Bulgaria: scena politică în ajunul alegerilor parlamentare anticipate și a celor prezidențiale

Reprezentanți ai partidului GHERB, formațiune care conduce în topul preferințelor

La mai puțin de o lună și jumătate înaintea alegerilor anticipate, noua formațiune „Continuăm schimbarea”, apropiata președintelui Radev, devine favorită în sondaje.

Un sondaj al agenției Gullup International a confirmat ascensiunea formațiunii proprezidențiale care a apărut pe scena politică la două luni înainte de scrutin. Ea este condusă de doi din cei mai populari miniștri din guvernul interimar numit de Radev: Kiril Petkov la economie și Asen Vasilev la finanțe, ambii – absolvenți Harvard. Listele județene sunt pline cu tineri experți cunoscuți în zona lor de activitate.

În primul loc în sondaj cu un avantaj de 6 puncte se află partidul GERB al ex-premierului Borisov, cu care însă nicio altă formațiune nu dorește să se coalizeze. Mulți analiști însă prognozează că noul partid va prelua conducerea în săptămânile ce urmează.

După „Continuăm schimbarea” în sondaje vine un grup de patru partide: socialiștii, ITN al show-man-ului de televiziune Slavi Trifonov, „Bulgaria democrată” – dreapta tradițională și MDL – partidul etnicilor turci și al musulmanilor. Șanse de a trece pragul de 4 procente au coaliția „Ridică te! Noi venim!” și partidul prorusesc „Renaștere”, cotat cu puțin peste 3% din preferințe.

### Vezi și... ### Criza politică din Bulgaria se agravează

Partidul pro-prezidenția care se autodefinește unul centrist, atrage simpatizanți din tot spectrul politic. Ultimul său partener este Mișcarea „Social-democrați”.

„Bulgaria este vrăjită de noii salvatori”, a spus directorul Gullup Internațional, Părvan Simeonov.

Un procent mult mai mare de alegători fața de scrutinele parlamentare din 4 aprilie și 11 iulie declară că vor veni la urnele de vot la 14 noiembrie când va avea loc și primul tur al alegerilor prezidențiale. Se conturează o victorie a partidelor zise ale protestului anti-Borisov. Socialiștii în ultimele luni au fost acceptați în aceasta tabăra, dar nu joacă un rol important.

În cursa prezidențială Rumen Radev, cu sprijinul partidelor zise ale protestului anti-Borisov și a socialiștilor, ar putea câștiga un al doilea mandat din primul tur.

### Vezi și... ### „Băieții de la Harvard”: noii favoriți în alegerile generale repetate din Bulgaria

A devenit cunoscut și candidatul partidului GERB la cursa prezidențială. Lideri ai partidului și-au anunțat sprijinul pentru rectorul Universității de stat din Sofia, profesorul Anastas Gherdjikov care va participa ca independent.

Ex-premierul Boiko Borisov nu a răspuns apelului lansat de Radev să nu se ascundă în spatele partidului său și să intre în lupta pentru președinția.

### Vezi și... ### Pentru a treia oară în acest an, Bulgaria organizează alegeri generale în noiembrie