Partidul Acțiune și Solidaritate va susține candidatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la alegerile anticipate din Chişinău. Decizia a fost anunțată în conferința de presă comună în scuarul catedralei metropolitane. Nu este însă singura decizie pe care au luat-o cele două formaţiunii de opoziţie.
Your browser doesn’t support HTML5
Formațiunii conduse de Maia Sandu i-au fost necesare trei săptămâni ca să ia decizia de a-l sprijini pe Andrei Năstase în cursa pentru fotoliul de primar de Chișinău. Ezitarea a fost pusă de unii analiști pe seama unor presupuse neînțelegeri care ar exista între cei doi politicieni, după ce bătuseră anterior palma să facă front comun în alegerile parlamentare. Decizia coordonată anunţată azi vizează în cele din urma nu doar campania din capitală, ci şi cea parlamentară. Adițional protocolului de colaborare pe care l-au semnat încă în noiembrie, cele două formațiuni au căzut de acord asupra criteriilor de selectare a candidaților în lista electorală comună, inclusiv a celor din circumscripții în scrutinul parlamentar. La bază vor sta principiile meritocrației şi a integrității, asupra cărora a insistat de fiecare dată Maia Sandu.
Iată de ce unii analisţi, între ei Igor Volniţchi consideră că de fapt s-a făcut un târg politic între cele două formaţiuni:
„Lidera PAS, Maia Sandu, de fiecare dată când era întrebată în ultima perioadă dacă îl va susţine sau nu pe Andrei Năstase vorbea despre această corelare cu alegerile parlamentare. Ştim din unele informaţii că discuţiile dintre PAS şi PPDA privind participarea în comun la alegerile parlamentare nu erau dintre cele mai simple. Prin urmare putem presupune că a avut loc un târg, care până la urmă a rezultat într-un compromis. Putem presupune că Andrei Năstase a oferit ceva în schimbul susţinerii PAS.”
Igor Volniţchi spune că decizia PAS era previzibilă pentru că ea este în folosul ambelor formaţiuni:
„Oricare altă decizie din partea acestei formaţiuni ar fi fost tratată cu multă suspiciune din partea electoratului de centru dreapta ceea ce ar fi avut urmări şi asupra acestui partid.”
Iată cum însă a argumentat Maia Sandu decizia partidului său de a-l spriji pe Năstase:
Din experienţa de la prezidenţiale, ştim cu aceste două formaţiuni PD şi PSRM pot face front comun, pot utiliza resurse administrative, mediatice şi resurse financiare enorme...
„În situaţia creată, când PD la alegerile din municipiul Chişinău va avea mai mulţi candidaţi, îi ştim deja: Silvia Radu, cadidatul PSRM Ivan Ceban, pericolul de a pierderii primării este unul foarte mare. Din experienţa de la prezidenţiale, ştim cu aceste două formaţiuni PD şi PSRM pot face front comun, pot utiliza resurse administrative, mediatice şi resurse financiare enorme pentru ca să împiedice alegeri libere şi corecte.”
Până acum şi-au anunţat participarea în cursă socialistul Ion Ceban, liberalul Valeriu Munteanu şi reprezentanta Partidului Shor, Reghina Apostolova. Se speculează că va participa, cel mai probabil, şi actuala primară interimară Silvia Radu în calitate de candidat independent, sprijinit din umbră de democraţi.
Liberalul Valeriu Munteanu a salutat azi apelul PAS şi PPDA pentru mobilizarea forţelor autentic pro-europene şi anti-oligarhice în campania pentru Chişinău, dar a precizat că el nu se retrage din cursă în favoarea unui candidat comun. Iar socialistul Ion Ceban a comentat că susținerea candidatului PPDA de către PAS era o rocadă prognozabilă şi a sugerat că aceştia ar face jocul democraţilor.
PDM, PCRM şi PLDM au anunţat că nu vor înainta candidaţi proprii. Liberal-democraţi au spus anterior că vor susţine un candidat comun al dreptei pro-europene acesta va fi, cel mai probabil, Andrei Năstase.
Democraţii au spus şi ei anterior că vor sprijini un candidat comun al dreptei. Purtătorul de cuvânt al formaţiunii Vitalie Gamurari a anunţat azi că PD va clarifica curând dacă acest candidat e Andrei Năstase.
Comuniştii, în general, şi-au îndemnat susţinătorii să ignore scrutinul, pe care îl califică drept un „joc iniţiat de un regim mafiot-corupt”.
După părerea analistului Igor Volniţchi, lupta se va da, cel mai prabil, între Andrei Năstase şi Ion Ceban:
„Aşa se pare, dacă între timp strategia electorală a PD nu va prevedea şi alte răsturnări spectaculoase de situaţie. Ştim că cei din PD sunt maeştri loviturilor de teatru şi posibil au rezervat şi ceva în acest sens. Dacă însă nu vor face nimic ieşit din comun atunci cu siguranţă lupta se va da între Andrei Năstase şi Ion Ceban.”
Înscrierea oficială în cursă din 20 mai încă nu a demarat. CEC a anunţat anterior că până pe 30 martie ar urma să constituie organele electorale în municipalitate care vor înregistra candidaţii, termenul limită fiind 19 aprilie.
Deși agitația electorală începe oficial după înregistrarea concurenților, majoritatea pretendenților la fotoliu de primar au și început-o deja. Bunăoară, socialiştii au afişat pe străzile capitalei panouri cu tentă electorală cu inscripţia „Vai de oraşul nostru… cine îl poate salva?”. În câteva cartiere au apărut de câteva săptămâni şi corturi de informare, cu portretul candidatului Andrei Năstase, unde alegătorii pot afla mai multe informații despre acesta.