Înainte ca ședința de judecată să înceapă, Plahotniuc a avut la dispoziție, în premieră, câteva minute pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Întrebat, de exemplu, despre condițiile de detenție din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, el a spus că nu are de ce să se plângă: „Eu nu sunt alintat, chiar dacă am văzut și altfel de condiții”. Oligarhul a mai spus că, înainte de a fi reținut la Atena, în iulie, el intenționa să se întoarcă în R. Moldova, dar avea planificată o călătorie la Dubai pentru un interviu.
Vladimir Plahotniuc răspunde la întrebările jurnaliștilor în timpul ședinței de judecată din 17 decembrie 2025.
Audiat în calitate de martor al apărării, Andrian Candu le-a spus judecătorilor că este învinuit într-un alt episod al fraudei bancare din 2014, mai exact, de depășirea atribuțiilor în legătură cu acordarea creditelor de urgență sub garanțiile Guvernului pentru cele trei bănci devalizate (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank).
Ca și în cazul primului martor al apărării - Natalia Politov-Cangaș, audiată cu o zi mai devreme - primele întrebări pentru Candu au fost adresate de Plahotniuc. Conform mărturiilor, cei doi se cunosc din 2005, când Candu lucra la o companie internațională de audit financiar, iar Plahotniuc conducea Petrom Moldova. Ulterior, Plahotniuc i-a devenit naș de cununie și în 2009 i-a propus să lucreze împreună. Asta după ce între Plahotniuc și partenerii săi de afaceri de atunci, frații Victor și Viorel Țopa, a început un conflict, aceștia încercând să-i atace activele în diferite jurisdicții.
Plahotniuc, care în perioada aceea a divorțat de Oxana Childescu, a decis să-și protejeze activele și să le unească într-un trust din Olanda, beneficiarul căruia a devenit fosta lui soție. Candu a explicat că, la modul practic, formarea trustului însemna că Plahotniuc își cedează activele „gratuit și irevocabil”. De la Chișinău, afacerea era administrată de compania Prime Management, unde Candu era director în 2010-2011, iar Plahotniuc deținea pachetul majoritar de acțiuni. Candu a explicat că, după ce a intrat în politică, a renunțat la funcția de director, dar a rămas cu 10% acțiuni în companie.
Martorul a mai povestit că Plahotniuc, venind în politică, a decis să-și vândă cotele din Banca de Economii și Victoriabank și în două companii de asigurări omului de afaceri Veaceslav Platon. La rândul lui, Platon și-a vândut partea din Banca de Economii, în 2013, businessmanului Ilan Șor, fapt ce l-a nemulțumit pe Plahotniuc. Candu a menționat că nu cunoaște detalii despre cum Platon i-a vândut înapoi activele lui Plahotniuc, în 2014.
A arătat cu degetul spre colegii de alianță
Candu a fost audiat mai bine de trei ore. În tot acest răstimp, el a insistat că nici nașul său de cununie, nici Partidul Democrat pe care acesta îl conducea la acea vreme, nu poartă vină pentru criza bancară din 2014. Potrivit lui Candu, principalele instituții responsabile de controlul domeniului financiar, cum ar fi Banca Națională a Moldovei sau Comisia Națională a Pieței Financiare, erau controlate de Partidul Liberal-Democrat, condus de Vlad Filat, și de Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu. Cele trei partide se aflau atunci într-o coaliție de guvernare. „PDM era martorul luptei dintre PLDM și PL”, a spus Candu.
El susține că problemele sistemului bancar au început după ce Banca de Economii a acordat mai multe credite neperformante, iar statul a renunțat la pachetul majoritar de acțiuni, permițând emiterea acțiunilor suplimentare pentru acționarii minoritari. „Să nu salvezi Banca de Economii înseamnă să prăbușești toată țara”, a spus Candu.
Andrian Candu face declarații pentru presă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în timpul ședinței de judecată în dosarul lui Vladimir Plahotniuc, 17 decembrie 2025.
Fost ministru al Economiei (iulie 2014 - ianuarie 2015) și președinte al Parlamentului (ianuarie 2015 - februarie 2019), Candu afirmă că Guvernul s-a pregătit să introducă administrarea Băncii Naționale în cele trei bănci problematice și să ofere garanții de stat la sugestia Fondului Internațional Monetar. Potrivit lui, aceste decizii erau ținute în secret pentru a nu crea panică în societate.
Candu a mai spus că reprezentanții conducerii țării au știut din timp despre planul de acordare a garanțiilor de stat. El și-a amintit o ședință a Comitetului de stabilitate financiară la care a fost invitat inclusiv procurorul general de atunci, Valeriu Zubco. Acesta ar fi rugat să nu mai fie invitat la astfel discuții, care ar putea fi ulterior subiectul unor investigații.
Instanța urmează să audieze alți peste 20 de martori ai apărării, printre care foști bancheri, membri ai Guvernului, deputați. Anterior, acuzarea și-a prezentat probele timp de o lună și a avut peste 40 de martori.
*********
În acest dosar – singurul care a ajuns în instanță, Plahotniuc este acuzat că a creat și a condus organizația criminală care a sustras din sistemul bancar moldovenesc circa un miliard de dolari și că ar fi beneficiat de 39,2 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro din această fraudă. El se declară nevinovat și susține că dosarul este fabricat politic, acuzație negată de guvernarea PAS.
Procurorii investighează încă patru cauze penale împotriva lui Plahotniuc: un alt episod din frauda bancară, escrocheriile de la întreprinderea de stat „Metalferos”, procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și mituirea fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te