Muriel BARBERY. Eleganţa ariciului

Romanul franţuzoaicei trăitoare la Kyoto seamănă cu o pernuţă cu ace, toate – ace pentru acupunctură!

O portăreasă de 54 de ani, „scundă, urâtă, dolofană”, pasionată de Lev Tolstoi şi de pictura olandeză din sec. XVII, ascultând muzică clasică; o fetiţă de 12 ani „atât de diferită de ceilalţi şi superioară majorităţii” ce hotărăşte să-şi pună capăt zilelor când va împlini 13 ani; un japonez tocmai ieşit la pensie, Kakuro Ozu, care cultivă firescul într-o lume îngălată a bogaţilor proprietari de apartamente de pe rue Grenelle, 7; fără a o uita pe portugheza Manuela, femeia de serviciu care face parte din „aristocraţia inimii” – iată-i pe cei patru evanghelişti în stare să schimbe lumea – schimbându-se în primul rând pe ei înşişi! – din romanul franţuzoaicei Muriel Barbery (n. 28.V.1969), Eleganţa ariciului, Nemira, 2016, carte tradusă imediat în toată lumea şi adaptată de Mona Achache pentru marele ecran.

Dincolo de trama propriu-zisă – căci se întâmplă o groază de lucruri în cele 360 de pagini –, ceea ce fascinează este felul în care viaţa însăşi, deloc spectaculoasă, ca să nu zic resemnată la o existenţă „de subterană”/„de ascunzătoare”, dă glas – pe două voci, a portăresei Renée Michel şi a fetiţei Paloma Josse – frumuseţii inefabile şi chiar sublimului:

„Ce face Arta pentru noi? Pune în formă şi face vizibile emoţiile noastre şi, astfel, le aplică acea pecete a eternităţii pe care o poartă toate operele care, printr-o formă particulară, ştiu să întruchipeze universalitatea afectelor umane” (prima);

„Eu, privind cum cad această tijă şi acest boboc, am intuit într-o miime de secundă esenţa Frumuseţii (…) fiindcă e o chestiune de timp şi de trandafiri. Fiindcă ceea ce este frumos este ceea ce surprinzi în timp ce trece. Este configuraţia efemeră a lucrurilor în momentul în care le vezi în acelaşi timp frumuseţea şi moartea” (a doua).

Cât despre titlu, iată de unde vine: „Doamna Michel are eleganţa ariciului: pe dinafară e plină de ţepi, o adevărată fortăreaţă, dar am senzaţia că pe dinăuntru este la fel de rafinată ca şi aricii, care sunt nişte făpturi în chip înşelător indolente, cumplit de singuratice şi teribil de elegante”. La rându-i, romanul franţuzoaicei trăitoare la Kyoto seamănă cu o pernuţă cu ace, toate – ace pentru acupunctură!

29 mai ’17