Într-un nou regulament sanitar pentru școli, elaborat și propus spre consultări de Ministerul Sănătății, se recomandă ca elevii să aibă 8-10 minute de „gimnastică igienică de dimineață”, patru ore de educație fizică pe săptămână, dar și lecții facultative de educație fizică (2-4 ore pe săptămână), pauze de educație fizică (3-5 minute, la a doua jumătate a lecțiilor a treia și a cincea), jocuri pe teren în timpul recreațiilor (20 de minute, după două lecții teoretice), cercuri sportive (1,5-2 ore, de două-trei ori pe săptămână).
Solicitați de Europa Liberă, reprezentanții Ministerului Educației au spus că în noul curriculumul școlar național ar putea fi introduse mai multe lecții opționale de educație fizică, la solicitarea elevilor, dar nu vor fi dublate cele obligatorii.
„În școală nu se face sport, în școală se face cultură fizică pentru sănătate. Dacă îi mai dăm elevului încă două ore de educație fizică, depășim normativele Ministerului Sănătății care prevăd că un copil nu poate lucra mai mult, întrucât va fi suprasolicitat. Orice propunere trebuie să fie rațională, bine gândită, trebuie să ne gândim la copil”, a spus Angela Prisăcaru, consultantă principală în Direcția politici învățământ general.
- Te-ar putea interesa și: MAI: Noi reguli sanitare pentru școli: Meniuri variate, toalete la fiecare etaj și vestiare în sălile de sport
O altă problemă este lipsa profesorilor de educație fizică în multe școli din R. Moldova, în special din sate, unde orele de sport sunt adesea ținute de pensionari, învățători de clasele primare, profesori de muzică, de educație tehnologică sau chiar de directori. Este și cazul Oxanei Munteanu, directoarea gimnaziului din satul Hănăsenii Noi, raionul Leova, care este profesoară de istorie și predă ocazional și educația fizică.
Directoarea reușise să aducă un tânăr specialist, dar acesta a renunțat după numai jumătate de an. „Un profesor care vine de pe băncile facultății nu are un salariu mai mare de 6.000-7.000 de lei și nu prea vor să vină”, spune Munteanu.
Your browser doesn’t support HTML5
Aceeași problemă o are și directorul gimnaziului din satul Filipeni, raionul Leova, Valentin Lupu, care, după mai mulți ani de căutări, a găsit un profesor de educație fizică. În toamnă, însă, acesta urmează să iasă la pensie și, dacă ar pleca, școala ar rămâne din nou fără profesor de sport.
„Am fost la universități, la cea din Cahul și cele din Chișinău, și pentru alți specialiști, nu doar de educație fizică, dar nu a funcționat. Chiar dacă Ministerul Educației încearcă să atragă tinerii oferind indemnizații, puțini se înscriu la pedagogie. Și mai puțini finalizează studiile și se angajează”, afirmă directorul.
Rectorul Universității de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan, a spus Europei Libere că, în acest an, circa 35 de tineri cu studii pedagogice ar urma să absolve și să fie repartizați în școli.
„În ultimii ani se mai duc ei, pentru că sunt aceste indemnizații oferite de minister, dar nu toți se rețin mult, salariile sunt mici. Alții sunt parcă picați din cosmos, nu și-au ales specialitatea potrivită din start”, susține Dorgan.
Datele oferite Europei Libere de Ministerul Educației arată că în instituțiile de învățământ general din R. Moldova sunt 5.677 de profesori de educație fizică și doar 11,7 unități vacante (o unitate de post presupune 18 ore), dar realitatea din școli este alta. Și asta pentru că, în foarte multe cazuri, un profesor predă câteva discipline, inclusiv educația fizică, chiar dacă nu are pregătirea necesară.
„O școală primară mică nu poate să asigure o normă întreagă unui specialist și atunci un profesor va preda mai multe discipline sau va fi angajat prin cumul, o să-i dea o bucățică de aici, o bucățică de acolo”, ne-a explicat specialista de la Ministerul Educației, Angela Prisăcaru.
- Te-ar putea interesa și: MAI: Specialitățile pedagogice, prioritare la admiterea în universități în 2024
Potrivit ei, odată ce ministerul a început să plătească pentru recalificarea cadrelor didactice, crește numărul profesorilor care pot să predea mai multe obiecte și astfel ar putea fi rezolvată criza de personal din școli.
Oficial, sistemul educațional duce lipsă de circa 2.000 de profesori, dar, potrivit ministrului Dan Perciun, în realitate, cifra e de câteva ori mai mare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te