Your browser doesn’t support HTML5
Ce a câştigat marina română de la aderarea la NATO?
În anii post-comunism, România a pierdut aproape în totalitate flota maritimă comercială, aşa cum am aflat într-un tur de presă în România organizat de Centrul de Informare şi Documentare NATO de la Chişinău. Când vine vorba despre flota militară, însă, cuvintele care se spun sunt doar de laudă.
Unul dintre cei plini de mândrie este rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Octavian Tărăbuţă:
„Schimbările au început din 1990, de când am fost prima ţară admisă în Parteneriatul pentru Pace. Şi de atunci a început şcolirea noastră. Cel puţin în marină, dar bănuiesc că şi în forţele terestre sau aeriene.
Atunci am început să primim expertiză de la viitorii noştri aliaţi. Eu am făcut un curs în America prin 98, eram în Parteneriatul pentru pace, începuseră exerciţii din alea „non article five”. Ştiţi că Articolul 5 din Carta NATO spune că dacă un stat este atacat, toate statele NATO vor trece la apărare. Ei, Parteneriatul pentru Pace era destinat misiunilor de salvare, umanitare, de control al traficului, de dragaj a căilor de comunicaţii - toate acţiunile care nu presupuneau să tragi cu tunul sau să lansezi torpila.
Deci, în Parteneriatul pentru Pace am început noi să facem cunoştinţă pentru prima oară şi am început să transformăm vechiul nostru sistem estic aparţinând Tratatului de la Varşovia.
Octavian Tărăbuţă (stânga), rectorul Academiei navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa
Aderarea din aprilie 2004 a venit mai degrabă ca o normalitate decât ca o furtună, mai spune rectorul Tărăbuţă:
„Când a venit 2004, 1 aprilie, a fost o trecere foarte molcomă. Nu a fost niciun şoc. Şi de atunci şi aliaţii capătă în noi tot mai multă încredere, şi interesul statului nostru este să crească profesionalismul forţelor sale armate. Vedeţi şi Dvs., am avut vreo 10 ani trupe în Iraq, acum suntem în Afganistan. Nu suntem cu nimic mai prejos ca aliaţii noştri americani. Decât poate la calitatea saltelei pe care o are americanul şi cea pe care o are românul.”
Academia navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa
Octavian Tărăbuţă este rectorul celei mai importante instituţii de instruire a viitorilor ofiţeri marini. Academia pe care o conduce este la câţiva zeci de kilometri de baza militară dobrogeană „Mihail Kogălniceanu”. O vecinătate utilă.
„Şi asta putem vedea şi noi - avem aici, la baza americană Mihail Kogălniceanu, Black Sea Rotational Force, unde fac schimb cu studenţii mei de două ori pe an. Şi trimitem studenţi acolo, le fac americanii nişte prezentări de proceduri, de armament… vin ei la noi la exerciţii şi facem antrenamente de salvare, de prim ajutor, femeile în armată… Deci, diferenţele astea între naţiuni dispar. Şi americanii, şi francezii sunt obişnuiţi cu noi, şi noi cu ei. Au avut loc şi contacte personale între comandanţi… Ei se întrunesc, apoi pregătesc exerciţii comune. Discută, au acelaşi limbaj, aceleaşi aşteptări, rezultatele sunt datorate tuturor aliaţilor. Deci, se topesc diferenţele naţionale în ceea ce priveşte misiunea noastră de bază - apărarea căilor de comunicaţii. Evident că diferenţele culturale trebuie să existe, nu? Doar vorbim de unitate prin diversitate. Atunci când americanul mănâncă sarmaua românească, sau tu te duci în Spania şi mănânci paella - asta există şi e foarte bine să fie diferenţe culturale… Că e mai colorată societatea. Dar mergând strict pe planul nostru profesional, suntem aidoma tuturor.”
Mai mult, rectorul Tărăbuţă spune că dacă cineva crede că Marea Neagră este un loc unde România nu poate fi privită ca un stat puternic, atunci acesta chiar nu înţelege românul:
„Cred că şi în prezent, şi în viitor România are şi va avea rolul de arbitru, de a fi o prezenţă activă în afacerile Mării Negre. O data - suntem datori poporului nostru să apărăm teritoriul românesc. Ştiţi foarte bine că graniţa nu se termină pe plajă. Mai sunt 12 mile în larg, apele teritoriale, mai sunt încă 24 de mile peste ele, zona economică exclusiv a noastră, e teritoriu românesc. Deci, acesta e rolul marinei - să apărăm partea din Marea Neagră care aparţine statului suveran România. Apoi, dincolo de limitele teritoriale, trebuie să protejezi traficul de la Bosfor încoace, sau din Constanţa până la Batumi, pentru interesele noastre comerciale: să aduc mâncare, să aduc petrol, să export… Deci, marina, nu doar îşi apără teritoriul ca căţelul meu acasă, când vine vecinul, latră că-şi apără teritoriul. Avem 250 km de litoral de la 1878, evident că rolul nostru e să fim unul din cei 4-5 arbitri ai Mării Negre. Dar să avem un rol activ. Nu suntem Monaco, nu suntem Malta, suntem un popor numeros, suntem 20 de milioane de oameni şi suntem luaţi în seamă. Forţele noastre navale au o mare importanţă. M-a întrebat de Ziua Marinei un ziarist de aici: ce ziceţi că Constanţa e la 250 km de Sevastopol? Şi i-am zis: da, dar şi Sevastopolul e tot la 250 km de Constanţa. Adică, nu e nici un fel de „baltă rusească” şi avem şi noi mijloace să reacţionăm. Întotdeauna poporul roman am avut forţe numeric sau calitativ inferioare, dar nu am dispărut de pe faţa pământului. Aşa că nu vă temeţi. Dimpotrivă, trebuie să ne crească curajul”, spune rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Octavian Tărăbuţă.