Ce reguli se aplică sub codul portocaliu de alertă sanitară, intrat luni în vigoare?

La piața, la Edineț, 8 august 2021.

Comisia Națională Extraordinare pentru Sănătate Publică a instituit cod portocaliu de alertă sanitară de luni, 16 august, pentru a încerca să limiteze răspândirea noului coronavirus, mai ales a variatei Delta, mult mai contagioasă.

În termeni practici, masca sanitară – purtată corect – este obligatorie în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru.

### Vezi și... ### Inga Pasecinic: „Poate este cazul să introducem anumite condiționări” pentru cei nevaccinați

Se recomandă ca în instituțiile și firmele cu peste 50 de angajați, să se lucreze în ture.

Este limitat la jumătatea din capacitatea maximă dar nu mai multe de 250 de persoane, accesul persoanelor în magazine, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agrement, festivități (nunți, cumătrii, zile de naștere etc.) evenimente în masa (festivaluri, târguri etc.), centre sportive și bazine sportive. Trebuie asigurată o suprafața de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară.

Evenimentele publice în spații deschise sunt permise dar numai cu condiția purtării măștilor de protecție în cazul în care distanța fizică de mai mult de 1 metru nu poate fi asigurată.

În R. Moldova, bilanțul cazurilor de COVID-19 a depășit 261 de mii de îmbolnăviri. Peste 253 de mii de persoane au fost tratate iar procentul celor vaccinați continuă să fie unul din cele mai mici din Europa.