Mike Pompeo este fost membru in Congres. Intre membrii echipei de politica externa ai administratiei Trump, Pompeo a stabilit o relatie privilegiata cu presedintele, reusind mai bine decit cel pe care-l inlocuieste sa faca echilibristica intre mentinerea unei linii politice acceptabile si nevoia de a-i face pe plac sefului.
Cu privire la chestiunea amestecului Rusiei in alegeri exista toate motivele sa se creada ca Pompeo da crezare agentiilor americane de informatii, care la unison considera ca amestecul a avut loc, dar - spre deosebire de acestea – a sustinut public ca actiunile Moscovei nu au influentat rezultatul scrutinului.
Chiar daca aceasta din urma concluzie e nedovedita – dat fiind faptul ca prezidentialele au fost cistigate cu o diferenta de 80 de mii de voturi in trei state, toate trei targhetate de manevrele rusesti – e de presupus ca secretarul de stat desemnat a dorit sa-i faca pe plac presedintelui si sa nu-i conteste public legitimitatea.
Observatorii spun ca Pompeo este mai potrivit intr-un post politic, decit la CIA, pentru ca in esenta este un ideolog conservator. El are pozitii dure fata de Iran si, in mai, presedintele trebuie sa decida daca sa impuna sau nu sanctiuni impotriva Teheranului.
Mike Pompeo s-a opus cu inversunare acordului nuclear cu Iranul, semnat de Obama. Acesta este un domeniu in care pozitiile secretarului de stat vor fi diferite de ale predecesorului, daca Pompeo e ales.
In chestiunea nord-coreana, Pompeo este tot un dur, argumenting ca Phenianul este prins in corzi si presiunea trebuie intetita. Asta insa poate fi nuantat, temporar, pentru ca Trump incearca sa se intilneasca cu dictatorul nord-coreean.
Cu privire la schimbarile de clima, fostul deputat refuza sa se pronunte, considerind acordul de la Paris insa ca fiind o „povara costisitoare”.
Tillerson a fost in timp o alternativa rationala la impulsurile presedintelui. Inlocuitorul sau ar putea sa i le incurajeze, cel putin pe unele dintre ele.