Cum trebuie să lupte un guvern cu epidemia de coronavirus? Dacă pentru oamenii de rând regulile sunt în general clare, autoritățile publice nu au o rețetă standard pentru a combate răspândirea virusului.
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății spune „testați, testați, testați!”. Această strategie a fost aplicată cu succes în Coreea de Sud, una din primele țări afectate după China și printre cele mai mari focare inițiale. Luni, 23 martie, autoritățile de la Seul au anunțat doar 64 de cazuri noi – cea mai mică cifră în ultimele patru săptămâni.
În prezent, Coreea de Sud are o capacitate de testare de aproximativ 20,000 de oameni pe zi. Până acum, câteva sute de mii de coreeni au fost deja testați. E drept că nu fiecare țară are resursele necesare pentru o astfel de strategie. Seulul nu doar produce teste pentru uz intern, ci și exportă. De asemenea, are un sistem medical bine dezvoltat, cu suficiente spitale, laboratoare și specialiști.
Soldați coreeni, dezinfectând străzile la Seul, 9 martie 2020
Guvernul de la Seul s-a pregătit pentru un astfel de scenariu după o epidemie din 2015, cauzată de un alt coronavirus – MERS, care a ucis 36 de coreeni și a determinat autoritățile să reformeze sistemul medical pentru reacționa rapid și eficient în astfel de cazuri.
Alte țări nu se avântă să testeze cât mai multă lume. Suedia, spre exemplu, a decis că deja e prea târziu pentru a mai testa în masă populația și se concentrează pe grupurile vulnerabile pentru care Covid-19 poate fi letal – oamenii mai în vârstă, cei cu alte boli riscante precum diabetul sau afecțiuni cardiace, și cei care prezintă simptome grave de infecții respiratorii.
Autoritățile suedeze mai spun că decizia se bazează și pe alocarea rațională a resurselor: testarea în masă ar necesita prea mult timp, bani și oameni. Protecția celor vulnerabili și prevenirea răspândirii virusului prin izolare a fost aleasă drept cea mai eficientă metodă pentru a ține epidemia sub control.
Italia, țara cea mai afectată din Europa, ar putea adopta strategia coreeană, însă anumite elemente ale acestui model stârnesc griji și rezistență: spre exemplu, folosirea telefoanelor mobile pentru a monitoriza mișcarea populației. Dacă cineva are coronavirus, i se reconstituie traseul deplasărilor din zilele precedente și potențialele interacțiuni cu alți oameni, care sunt apoi notificați despre risc. Criticii spun că monitorizarea în masă a populației fără consimțământ e o practică totalitară, nepotrivită unei țări democratice nici măcar pe timp de epidemie.
La un spital în Cremona, Italia, 19 martie 2020
O altă strategie controversată a fost anunțată inițial de Marea Britanie: planul era să permită virusului să se răspândească prin populație pentru a crea o „imunitate de turmă”. Logica era următoarea: dat fiind faptul că o bună parte a populației poate depăși Covid-19 doar cu simptome ușoare sau moderate, aceștia vor fi apoi imuni, ceea ce va împiedica transmiterea mai departe a virusului și va imuniza lumea și pentru iarna viitoare.
Britanicii au fost însă nevoiți să renunțe la această strategie din două motive: costul prea mare în vieți omenești și supraîncărcarea sistemului medical. Dacă virusul e lăsat să se răspândească rapid, ar crește și numărul cazurilor letale, iar medicii și spitalele nu ar face față. Până la urmă, sunt și alte boli și pacienți de care trebuie să se ocupe. Așa că premierul Boris Johnson a anunțat săptămâna trecută că Marea Britanie va impune măsuri de carantină și va începe testarea în masă.
Într-un magazin la Londra, 21 martie 2020
Centrul European pentru Controlul Bolilor recunoaște că scenariul unei epidemii variază de la țară la țară și uneori chiar și înăuntrul unui stat, iar autoritățile trebuie să-și ajusteze răspunsul în funcție de factori demografici precum vârsta sau densitatea populației, de resursele disponibile precum numărul de spitale și laboratoare, și alți factori ca viteza propagării virusului într-o comunitate anume.