„Guvernul va discuta împreună cu reprezentanții celor peste 30 de țări și organizații internaționale despre sprijinul care este necesar pentru acoperirea cheltuielilor bugetare legate de salarii, pensii, pentru suportul în continuare al păturilor vulnerabile ale societății. Vom discuta despre două fonduri de dezvoltare pentru R. Moldova, ca să putem recupera din pierderile de la descreșterea economică, dar și, în general, ca să pornim pe o cale de dezvoltare, de creștere economică”, a declarat premierul Dorin Recean, într-un briefing.
- Te-ar putea interesa și: Sprijin pentru R. Moldova | Conferința de la Berlin a donatorilor
Premierul a precizat că este vorba de un fond pentru dezvoltarea infrastructurii și un fond care va ajuta R. Moldova să devină mai independentă energetic și să se ajusteze la schimbările de mediu. Este vorba de proiecte ce țin de eficiență energetică, trecerea la energia regenerabilă și adaptarea economiei, în special a agriculturii, la schimbările climatice.
Recean a menționat că la întrunirile anterioare, care au avut loc la Berlin, București și Paris, autoritățile moldovene au obținut bani pentru a compensa cheltuielile populației în facturi, pentru a ajuta agricultorii cu motorină și a dezvolta proiecte de infrastructură, cum ar fi construcția podului Leova-Bumbăta și a tronsonului de cale ferată Basarabeasca-Berezino.
Platforma de sprijin pentru R. Moldova a fost creată la inițiativa României, Germaniei și Franței, în contextul crizelor generate de războiul din Ucraina.
### Vezi și... ### Un miliard de euro – ajutor extern pentru guvern. 80% sunt împrumuturi