Ce înseamnă să fii un bun creștin? (VIDEO)

Ce înseamnă să fii un bun creștin – doar să-ți faci semnul crucii corect, doar să respecți obiceiurile, tabieturile sau să știi în profunzime ce înseamnă credința, ce înseamnă Dumnezeu, să îți stăpânești sau nu întrebările, uneori la limita agnosticismului? Astăzi mi-am găsit un interlocutor, care ne va explica aceste lucruri. Cine a venit în musafirie la Europa Liberă, aflați imediat. Paștele ne oferă prilejul să ținem o discuție cu unul dintre preoții cei mai cunoscuți din Biserica Ortodoxă – părintele Maxim Melinti.

Vasile Botnaru de vorbă cu preotul Maxim Melinti

Europa Liberă: Bună ziua, părinte!

Maxim Melinti: „Bună ziua!”

​Europa Liberă: V-am invitat să vorbiți astăzi un pic altfel, poate, decât de la amvon, altfel decât o predică firească pe care o țineți în fața enoriașilor. Imaginați-vă că îi aveți și pe enoriași Dvs., dar și pe mulți dintre acei care nu merg la biserica Dvs. sau în general nu frecventează biserica, nu sunt foarte bisericoși, în sensul în care preferă să aibă propria cale spre Dumnezeu, care consideră, din varii motive, că nu au nevoie de intermediari, cei care poate chiar se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și Dvs., sunt convins, ați avut asemenea persoane cu care discutați. Prin urmare, sper să nu vă surprindă niciun fel de întrebare, oricât de frivolă ar fi și la limita ateismului științific, de care am scăpat după destrămarea Uniunii Sovietice. Dar religia este sau Biserica, sau credința în general este înghesuită din alte părți – de consumism, de lehamite, de dedublarea, care există nu doar în lumea politicului. Și eu o să încep cu o întrebare a unui copil, pe care mi-a adresat-o mie și eu n-am avut răspuns, firește, nu mă pricep. În ce limbă vorbește Dumnezeu, în condițiile în care există atâta lume, atâtea limbi, atâtea popoare, atâtea țări? Și atunci, copilul se întreabă: „Dacă cu mine vorbește în limba mea, dar cu francezul, cu neamțul, cu polonezul în ce limbă vorbește?”.

Maxim Melinti: „Frumoasă întrebare, pur copilărească și probabil că anume în acest context ar trebui să ne raportăm și noi cu Dumnezeu – foarte simplu și foarte discret –, dacă ținem cont că tot Dumnezeu a amestecat limbile în Babilon, înțelegem că Dumnezeu și cunoaște limbile, și vorbește cu fiecare nu doar în funcție de originea lui și de apartenența lui etnică, națională, dar și după fibra inimii, cum îi vibrează vocea, aude și cunoaște.”

Ce mai înseamnă Paștele?

​Europa Liberă: Și atunci, de ce Biserica nu se uită cu ochi foarte buni la diferite curente spiritualiste sau pseudo-religioase, care tocmai încearcă să vorbească despre vibrații, despre spiritualitate în afara Bisericii, în afara credinței, în afara Bibliei, tot felul de magii, tot felul de vidme albe, care își pun și ele cruce? Dar Dvs. vă feriți, așa, de ele?

Maxim Melinti: „Personal mă feresc, hai să spunem așa, de tot ce nu mă apropie de Dumnezeu. Chiar și în contextul credinței noastre, tot ceea ce văd prin prisma Bibliei că este greșit și dacă nu mă face pe mine să fiu mai aproape de Dumnezeu, mai bun, mai harnic, mai pașnic, atunci lucrul acesta este străin lui Dumnezeu.”

Europa Liberă: Dar de unde-i convingerea Dvs. că dvs. sunteți cei autentici și n-au dreptul, de exemplu, cei care cheamă la tot felul de exerciții spirituale?...

Maxim Melinti: „Nu am spus lucrul acesta, nu l-am spus...”

Europa Liberă: Păi, Dvs. nu îl spuneți, dar Dvs. ca un reprezentant al Bisericii nu acceptați prozelitismul?

Maxim Melinti: „Eu nu sunt reprezentantul Bisericii, eu vreau să fiu membru al Bisericii, eu nu reprezint Biserica, Biserica o reprezentăm noi cu toții – și cei buni, și cei răi, și cei activi creștini, și cei mai puțin activi. Noi ne reprezentăm zilnic prin ceea ce facem.”

Europa Liberă: OK. Să vă întreb altceva atunci. Dar există ierarhie la dvs. și-i foarte strictă?

Maxim Melinti: „Există, există!”

Europa Liberă: Și atunci când Dvs. ați avut un comportament, așa să zicem, mai eclectic, înalții prelați v-au chemat la disciplină și ați fost nevoit să vă cereți cumva iertare ca să nu vă îndepărteze de la slujire. Adică, sunteți cumva angrenat în aceste structuri?

​Maxim Melinti: „Pământește da, vorbind omenește, da. Însă eu cred că acolo unde există dragoste, acolo legea dispare. De altfel, Hristos a și luptat cu aceste formalități și cu legiferarea oricăror mișcări ale omului, pentru că atâta timp cât omul știe să iubească și să se dăruiască în totalitate aproapelui său și nu se mai gândește la consecințe și la confortul lui personal, el deja este un reprezentant, cum v-ați exprimat, un ambasador al lui Dumnezeu pe pământ, fie că el este creștin ortodox, fie că este ateu, fie că este agnostic. Știți, cum spunea și jurământul lui Hipocrate: „Să nu dăunezi cuiva”, dar creștinismul impune încă o valoare – nu doar să nu strici, dar și să aduci ceva, să contribui cu ceva. Nu este suficient să spui la spovedanie: „Părinte, nu am furat, nu am ucis”. Dar eu întreb: „Dar ai făcut fapte bune”? Aici este miezul creștinismului, nu doar să nu faci cuiva rău, dar trebuie și să-l iubești pe cel rău, trebuie să-l ajuți prin propria ta viață, că binele există și tu trebuie să fii acel purtător de lumină, fosfor, cum spun; da, fosfor, purtător de lumină. Asta este menirea unui om pe pământ. Așa cred eu.”

Europa Liberă: Vreau să mă întorc totuși la episodul în care Dvs. ați fost considerat prea... să zicem, nu știu ce cuvânt să aleg, dar exact prilej a fost că ați fost prea îngăduitor cu unii care nu corespund canoanelor ortodoxe. Și atunci ați simțit pe propria piele ce înseamnă să fii marginalizat. Vreau să vă întreb: cât de mult poate să fie ortodoxia, în primul rând creștinismul militant? În ultima vreme, mai ales în subiecte din astea politice, Biserica devine foarte militantă, se întoarce poate chiar la tradiția cruciadelor, pentru care și-a cerut iertare Biserica...”

Maxim Melinti: „Cea Catolică a cerut iertare...”

Europa Liberă: Biserica Catolică, da.

Maxim Melinti: „Pentru inchiziție a cerut...”

Europa Liberă: Și pentru cruciade sau nu?

### Vezi și... ### Papa Francisc: Bisericii nu îi este frică de istorie (Video)

​Maxim Melinti: „Parțial. Acolo era așa, un domeniu mai special, dar în mare parte – pentru inchiziție. Asta doar ceea ce ține de Biserica Romano-Catolică.”

Europa Liberă: Am înțeles.

Maxim Melinti: „Biserica Ortodoxă nu și-a cerut iertare pentru anumite abateri sau sfidarea drepturilor anumitor categorii de oameni. Chiar și în episodul cu așa-numiții staroobreadțî (creștini de rit vechi) din Rusia, Biserica Ortodoxă încă nu a făcut un act public de a cere iertare de la mii și milioane de ruși care au fost omorâți, pentru că ei nu-și făceau cruce cu trei degete, cum a îngăduit Patriarhul Nikon. Deși există o relație așa, prietenoasă, dar nu au avut propriu-zis acte de a mărturisi că, uite, am greșit și ne asumăm responsabilitatea că am făcut genocidul propriului popor.”

​Europa Liberă: Și atunci aș fi vrut să vă întreb cum se simt tocmai acești staroobreadțî, creștini de rit vechi în Republica Moldova, dar și să vă întreb: cât de permis este ca ortodoxia, creștinismul să fie militant și să impună, să creștinizeze cu foc și spadă?

Maxim Melinti: „Aceeași întrebare apare în momentul venirii lui Hristos pe pământ. Deci, el s-a născut într-o peșteră sărăcăcioasă și nu într-un palat. De ce n-a adunat tot regii în jurul lui și să le dicteze, să semneze un decret prin care creștinismul să fie impus forțat, până a veni Constantin cel Mare? Pentru că nu poți să legi dragostea forțat de gât, nu poți să-L legi pe Hristos, să-L bagi forțat în inima și în conștiința omului. De ce spuneam că oricât de mult aș vorbi eu de pe amvonul bisericii, atâta timp cât vorbele mele nu se leagă cu faptele, eu nu îi apropii pe oameni de Dumnezeu și eu pot să vorbesc și despre doctrină, și despre dogme ore întregi, dar asta nu ne facem să fim mai buni, asta nu schimbă situația dezastruoasă care se întâmplă la noi în țară – și cu corupția, și cu deșeurile acestea aruncate în drumuri, și multe altele. Cine face lucrul acesta? Tot creștini, tot ortodocși care nu au avut nimic în afară de a respecta anumite zile ale postului, care știu că trebuie să meargă să se spovedească și să se împărtășească și atât. Aici relația lor cu Dumnezeu, cu oamenii și cu natura s-a încheiat. Nu poți să fii creștin formal, noi trebuie să depășim acest formalism, acest formalism fariseic, iudaic, cu care a luptat, de fapt, Hristos.”

Europa Liberă: Dar nu cumva preoții sunt cei care, iertând păcatele, încurajează comportamentul acesta dedublat? Deci, în biserică el se spovedește, Dvs. spuneți: „Dumnezeu să vă ierte” și el merge și-și reia viața lui necreștină.

Maxim Melinti: „Sută la sută. Atâta timp cât Biserica și preoții care o reprezintă tolerează păcatul, tolerează viciul și nu doar tolerează, dar și încurajează – direct sau indirect – acest comportament anticreștin, antievanghelic, desigur că lucrul acesta o să perpetueze în societatea noastră.”

Europa Liberă: Eu acum citesc un roman al lui Guillermo Arriaga, Sălbaticul, în care descrie o situație din Mexic, probabil nu inventată, unde un preot, sătul de acest fariseism, a încurajat apariția unei mișcări a tineretului, care s-au declarat „soldații Domnului”, și ei au considerat că este justificat un fel de Ku Klus Klan, dar îndreptat împotriva ereticilor, împotriva celor care nu respectă poruncile și luptau cu ei, pedepsindu-i...

Maxim Melinti: „Forțat au vrut să lupte cu păcatul. Nu cred că este îndreptățit și acest lucru...”

Europa Liberă: Da. Și atunci, mă întreb: nu cumva, iată, preoții care luptă împotriva pașaportizării, preoții care vorbesc despre refugiați, care au vorbit-o pe Maia Sandu într-un hal fără de hal, pentru că n-ar avea dreptul să fie persoană publică, întrucât nu-i măritată ș.a.m.d., nu cumva genul acesta de propovăduire a ortodoxiei seamănă mult cu „soldații Domnului” violenți?

Crucea preotului Maxim Melinti, 29 aprilie 2019

​Maxim Melinti: „Da, știți, la noi există un așa mit legat de viața Sfântului Ierarh Nicolae. Se spune că el ar fi participat la primul Conciliu, primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde era judecat acel Arie și Nicolae l-ar fi lovit peste obraz pe acest Arie. Drept pentru care el a fost oprit că, chipurile, a folosit forța și violența. Și cei care apără ortodoxia consideră că este îndreptățită violența acolo unde trebuie de apărat pe Hristos. Deci eu am spus că Hristos nu are nevoie să fie apărat, Hristos nu este monument, nu este cimitir, care trebuie să fie ocrotit, apărat. Și aici am intrat în conflict cu un număr de pseudo-creștini, că altfel nu pot să le zic că-s creștini, care au ajuns până la aceea că au argumentat că, uite, și Hristos a folosit violența atunci când i-a alungat pe vânzători din templu. Zic: „OK, unde scrie în Sfânta Scriptură că El i-a lovit?” – „Păi, El a făcut bici...” – „Asta nu înseamnă că El i-a și lovit...” – „Păi, asta se poate presupune”. Și eu întreb: „Înseamnă că Hristos este violent?” – „Nu!”. – „Păi cum, dacă El a lovit, înseamnă că este violent?” – „Nu, dar nu-i așa...” Păi, cum să nu-i numești, cum să nu dai denumire, doar conținutul e același? Înseamnă că noi îndreptățim și justificăm orice bătălie, orice luptă împotriva celor care nu sunt așa cum suntem noi – de altă culoare, de altă convingere, de altă apartenență, de altă opinie?...”

Europa Liberă: Uitați-vă, iarăși este un nume de referință în Biserica Ortodoxă, aparținând Patriarhiei ruse, părintele Vsevolod Ceaplin. Deunăzi într-o discuție cu doi moderatori de la RTV, îl întrebau pe el cum îi cu pedeapsa capitală, pedeapsa cu moartea și el spunea: „Da, există porunca «Не убей»/Nu omorî, dar peste două pagini sau peste o pagină”, spune el, în Biblie zice „condițiile în care îi justificat să omori”. Dacă s-ar întoarce discuția iarăși după ‘95, când s-a interzis pedeapsa capitală, urmare a intrării Republicii Moldova în Consiliul Europei, dacă s-ar relua discuția asta, mulți creștini ortodocși care merg la biserica Dvs. și nu doar, cred că ar găsi motive suficiente ca să fie pedepsit capital un criminal, un violator. Dacă ați sta de vorbă cu oamenii aceștia, cum i-ați convinge că pedeapsa capitală este inadmisibilă?

Maxim Melinti: „Le-aș aminti despre episodul cu Hristos și femeia păcătoasă, când cărturarii i-au adus în față o femei care probabil că practica fie meseria cea veche sau avea adultere și Hristos le-a ripostat: „Cine este fără de păcat, primul să arunce piatra”. Și există o imagine foarte interesantă pe rețelele de socializare – pe primul fundal apare Hristos cu această femeie păcătoasă și jos – oameni cu cruci, cu icoane, cu steaguri, care totuși aruncă piatra și în Hristos, și în acea femeie. Noi avem aceste două extreme, două tabere – oameni care se consideră fără de păcat, care cred că nu au greșit cu nimic în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor și sunt cei care sunt prea păcătoși, care nu se regăsesc într-o relație de împăcare cu Dumnezeu. Dar există și la mijloc un grup de oameni care consideră că toți din jur sunt păcătoși și ei au dreptul să-i bată, inclusiv cu pietre, ceea ce am văzut noi și vedem foarte des și în societatea noastră.”

Europa Liberă: Dar există clasificări de păcate, totuși? E una păcatul minciunii, e alta păcatul omorului sau nu?

Maxim Melinti: „Atunci când Dumnezeu a spus prin Moise „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, asta nu era îndemn de a săvârși anume această acțiune de penalizare. Asta a fost doar avertizare. Dumnezeu nicăieri în Scriptură nu a încurajat și nu a tolerat omuciderea sau comportamentul violent, El doar a avertizat că, uite, pentru că ai furat, cel care a furat trebuie să întoarcă exact aceeași cantitate de bunuri pe care a furat-o, dar asta nu înseamnă că, dacă tu m-ai bătut, înseamnă că și eu am dreptul să te bat; mi-ai vorbit așa și eu tot reproșez, categoric nu. Hristos când a venit pe pământ anume aici a avut conflict cu cărturarii, care pe lângă cele zece porunci au mai adăugat încă 900 și ceva de reguli din Talmud și din scrierile lor cărturărești. Și El vine și nu înțelege: «Ce ați făcut voi din cuvintele Tatălui meu? Din templu ați făcut târg, piață, din zece porunci ați făcut o carte întreagă de reguli – ce să faci, cum să faci, cum să nu faci?».”

Europa Liberă: Acum Hristos, dacă ar veni să vadă... Mă întorc la înalții prelați...

Maxim Melinti: „Și-ar pune mâinile în cap...”

Europa Liberă: Și-ar pune mâinile în cap?

Maxim Melinti: „Da!”

Europa Liberă: Tocmai în ideea asta încercam să vă întreb dacă vă simțiți reprezentant al acestei structuri bisericești, pentru că Dvs. sigur că faceți excepție, dar deasupra Dvs. sunt prelații aceștia care în mod obligatoriu au o mașină foarte mare, în mod obligatoriu au o casă mare, au businessuri... Și atunci, cum vă simțiți Dvs. în această tagmă, în această meserie, când tocmai fără ca să fiți ca ei, Dvs. suportați consecințele, pentru că, fiți de acord, multă lume evită medierea Dvs. și a colegilor Dvs. tocmai pentru că nu sunt mulțumiți cu genul acesta de a ține liturghiile și după asta viața pe care o vedem noi de multe ori descoperită nu este și, apropo, am impresia că foarte bine se conduc de principiul acesta care-i în folclorul enoriașilor: „Fă ceea ce spune preotul, dar nu ceea ce face”. Politicienii au învățat perfect chestia asta, spun tot așa: „Voi comportați-vă așa cum vă spunem noi, cum vă dăm noi legi, dar nu vă comportați ca noi”. Dvs. la asta ce aveți de spus?

Maxim Melinti: „Eu intuiesc că Bizanțul în mare parte a contribuit la această distanțare a clerului și mirenilor, laicilor, creștinilor de rând, lucruri care nu au existat în primele veacuri ale creștinismului, nu a fost un lider, nu a fost un prelat, cum vă exprimați Dvs., un episcop, era doar o persoană care aduna această comunitate a creștinilor și conducea un eveniment, o slujbă, un serviciu divin. Și această distanțare, care peste veacuri a devenit tot mai vizibilă și prin forma de a se îmbrăca acești clerici și preoți, și prin forma de a sta dincolo de acel zid, de acel gard care era la început așa, simbolic, mai mult practic decât un simbolism, un zid...”

Europa Liberă: ...să nu intre caprele.

Maxim Melinti: „Da, da, da, hai să spunem și așa. Tot mai tare s-au distanțat și a devenit așa, un concept, eu cred că greșit că acei de dincolo de zidul altarului sunt mai aproape de Dumnezeu. Și mereu am, hai să spunem așa, un conflict cu creștinii, care spun că „părinte, tu ai dreptul, tu ai putea să faci lucrul acesta, că ești mai aproape de Dumnezeu”. Zic: „Nu, eu nu am parolă aparte pentru a comunica cu Dumnezeu, nu am aripi în spate, eu sunt exact așa cum sunteți și voi, cu păcatele mele, cu neajunsurile mele, dar port aceleași responsabilități, am aceleași drepturi și obligații și responsabilități în fața lui Dumnezeu, precum toată cealaltă lume. Și dacă eu m-am împărtășit duminica aceasta, asta înseamnă că și voi trebuie să vă împărtășiți”, ca exemplu. La noi se întâmplă așa că ceea ce face preotul în altar deja nu mai face și creștinul.”

Europa Liberă: Dar Dvs. puteți schimba starea de lucruri cu care probabil că nu v-ați împăcat atunci când ați încercat să erodați un pic, vi s-a spus să fiți mai smerit, să nu fiți așa rebel, ați putea schimba sau în general există necesitatea schimbării de lucruri întru atragerea creștinilor?

Maxim Melinti: „Atâta timp cât confrații mei, colegii mei de breaslă, hai să-i numim așa mai popular, se vor ține de principiul că ei sunt o tagmă mai aparte, așa cum era în Israel, preoții erau un partid, oameni cu totul diferiți de restul poporului, fără de păcat sau cu anumite relații mai speciale cu Dumnezeu, iar restul creștinilor nu vor cunoaște drepturile lor și nu vor participa la viața comunității de care aparțin, atâta timp cât creștinii vor fi pasivi și nu-și vor da interesul de locul lor în comunitate, dar vor migra de la o biserică la alta pentru a găsi unde să mă botez, unde să mă cunun, unde-i mai frumos...”

Europa Liberă: ...sau unde-i mai ieftin.

Maxim Melinti: „Poate și unde-i mai ieftin, unde-i mai luxos, n-o să avem o schimbare. Eu nu am de gând să fac o revoluție, Doamne ferește! Nu mi-am pus acest plan, doar că în conștiința mea există acel semn al întrebării: „Dacă voi avea o întâlnire cu Dumnezeu, ce răspuns voi da? Ce am făcut eu cu timpul pe care mi l-a acordat Dumnezeu și cu ce am venit eu în fața Lui”? El n-o să mă întrebe: „Părinte, ai purtat cruce de aur, ai avut construcție finalizată, ai avut titluri, diplome, doctorat în istorie?”. El o să mă întrebe dacă am hrănit pe cel flămând, am îmbrăcat pe cel gol, dacă am cercetat pe cel bolnav – asta o să mă întrebe Hristos, de restul nu-L interesează.”

​Europa Liberă: Iată o să ne întoarcem, apropo, la cruce. De ce anume așa-i crucea Dvs.? Dar voiam să vă întreb: iată, unii preoți renunță la perceperea de taxă. Eu am fost martor când un preot a venit să sfințească casa fiicei mele și categoric n-a vrut să ia bani. Nu de atâta că eram eu acolo, sunt convins, dar a spus că „asta-i datoria noastră”. Pentru mine a fost neașteptată chestia asta și aud tot mai mulți preoți care renunță la taxele astea. Cred că nu le-ar strica nici lor niște bani pentru a cumpăra niște lucruri sau a-și asigura poate minimumul de existență, dar ei renunță. Pașii ăștia îi aud mai frecvent. Nu înseamnă oare o rezistență?

Maxim Melinti: „Putem s-o numim rezistență, putem s-o numim un update, care apare pe alocuri ca niște scântei și mi-aș dori foarte mult ca lucrul acesta să fie din inimă făcut și nu doar să renunțăm la aceste taxe, dar să și explicăm de ce noi renunțăm la aceste taxe. Vă spun foarte sincer, în comunitatea noastră, eu de mult voiam să renunț la conceptul acesta de taxe. Mi-a fost foarte greu să conving Consiliul parohial că nu este normal și nu este corect, pentru că în parohie, în comunitate așa trebuie să fie – Consiliul ia decizii majore în viața comunității. Până la urmă am câștigat bătălia, să spunem așa, și am renunțat la aceste taxe și explicăm: „Cei care veniți la botez, la cununie sau la înmormântări, oferiți cât doriți și cât puteți, dar să știți că toți banii nu merg în buzunarul preotului, ci merg pentru activitățile noastre cotidiene. Aici este vorba și de Centrul nostru social, astea sunt activitățile noastre caritabile etc.”. Și nu în zadar am încercat să demonstrez de mai multe ori activitatea mea extrabisericească, pe lângă parohie, ca lumea să cunoască că eu nu stau și aștept doar colacii lor. Mai mult decât atât, se întâmplau situații când venea cineva la ușa casei (storojkăi) din curtea bisericii, deschidea soția și omul întreba: „Unde-i părintele?” și soția spunea că sunt la serviciu. „La care serviciu? El ce lucrează încă undeva? Ce nu aici i-i serviciul?” – „Nu, aici nu i-i serviciul”. – „Dar unde-i?” – „La penitenciar”. Dar ce poți tu să faci la penitenciar? Adică, înțelegeți că astea-s tot un domeniu de stereotipuri care s-au înrădăcinat în creierul cetățeanului, moldoveanului – cum doriți – creștinului nostru, care crede și știe că părintele nu are nevoie de serviciu, pentru că el stă la biserică. Și iată această schimbare treptată poate să schimbe și relația creștinului cu Dumnezeu, nu creștinului cu preotul. Oamenii nu trebuie să vină la părintele Maxim sau la părintele X, Y, Z, ei trebuie să vină la Hristos. Eu sunt doar cel care îi țin de mânuță ca pe niște copilași care merg, fac primii pași, doar le indic direcția.”

Europa Liberă: Dar absolutizarea procedurilor, liturghiei, ritualurilor, ceea ce se întâmplă de multe ori în biserică. Pe mine, de exemplu, mă deranjează când eu vin și numaidecât există o femeie în vârstă care neapărat o să spună: „Nu ține mâinile la spate”, la femei numaidecât o să le spună să-și pună o broboadă sau că-i fusta prea scurtă, că nu știu ce... Genul acesta de organizare, nu neapărat sub oblăduirea preotului, dar spuneați Consiliul parohial, numaidecât este un dascăl de acesta așa, supărat, care o să-i dea la brazdă pe toți, de asta cum să scăpați? Asta-i stratul doi, sub preoție...

Maxim Melinti: „Prin convorbiri zilnice. În fiecare zi eu vorbesc despre lucrul acesta, în fiecare zi vorbesc despre lumânări, vorbesc despre disciplină în biserică, vorbesc despre faptul că o mamă care a intrat cu copilul sau o mamă însărcinată imediat trebuie să fie așezată pe un scaun. Toate acestea vin din cultură, înainte de a deveni creștini, trebuie să devenim oameni cu cultură, educați și invers, dacă ești creștinm, nu neapărat ai și cultură. Și aici e toată tragedia noastră, pentru că noi venim la biserică, dar nu vedem aceeași mamă cu copil, ea poate să stea o slujbă întreagă în picioare și nimeni n-o să-i ofere locul pe un scaun. Înțelegeți? Pe când primele reguli, primele sfaturi ale creștinilor sunau în felul următor: când vezi că a venit o mamă cu copil, să te ridici de pe locul tău, de pe scaunul tău și să-i oferi locul tău. Asta vorbește despre faptul că creștinii ședeau pe scaune în primele veacuri. Și o simplă recomandare – să te ridici de pe locul tău și să oferi locul pentru mama cu copil. Atât. Iată de unde vine cultura, din principiul de a respecta pe cel care stă de-a dreapta și de-a stânga ta. Și dacă lucrul acesta nu există, putem să vorbim și despre cele zece porunci, putem să vorbim despre post, despre icoane, despre moaște, despre tot felul de lucruri care nu ne fac pe noi buni, cu simț, cu soveste, cum spunem noi, la moldoveni.”

​Europa Liberă: După ce am înaintat lista de obiecții la adresa prelaților, eu vreau să mă adresez la cultura enoriașilor. Înainte vreme, totuși, enoriașii se duceau spre studiul profund al ortodoxiei. Cel puțin când a ajuns, de exemplu, Nietsche să aibă fani, să discute în societate despre concluzia asta a lui rebelă: „Dumnezeu a murit” și ce înseamnă și când multă lume a luat-o drept o ofensă, sacrilegiu la adresa lui Dumnezeu, el având în vedere cu totul altceva, că societatea îngrădește calea spre Dumnezeu, a ajuns. Iată, Dvs. discuții de genul acesta aveți? Aveți enoriași cu care puteți discuta la nivelul acesta, ca să-i convertiți din agnosticism în credință, în discuții teologice dacă nu neapărat convertirea în creștinism?

Maxim Melinti: „Cred că cel mai dificil și cel mai greu este să faci din ortodox un creștin normal, teafăr. Și uneori – vă spun așa, punând mâna la piept – e mai ușor să vorbesc cu un ateu, cu un agnostic, decât cu un ortodox.”

Europa Liberă: De ce, că îi dogmat?

Maxim Melinti: „Pentru că îi prea mare stratul stereotipurilor, al convingerilor, al regulilor care s-au creat și i s-au băgat de-a lungul secolelor, nu de-a lungul anilor. Și atunci când vin tinerii la noi la lecții înainte de cununie, înainte de botez, eu le spun așa: „Tot ceea ce ați știut până acum, ați uitat și haideți să zidim relația noastră cu Dumnezeu de la zero”. Pentru că se începe: „Mama nu poate ieși din casă atâta timp cât copilul nu-i botezat; nici ea nu se duce la nimeni prin ospețe, nici la dânsa nu vine nimeni acasă și ață roșie, și deochi”, și multe, multe, multe prostii. Zilnic, zilnic, dl Botnaru, primesc mesaje și întrebări: „Ce să fac? Cum să fac? Cum să mă isprăvesc, că iaca eu am spus că părintele Maxim zice așa, dar soacră-mea a spus că «nu, că așa a fost și așa trebuie să rămână – nu ai voie, nu ai dreptul» etc.? E foarte greu să vorbești cu un asemenea creștin ortodox care deja este în relația formală, superficială. Pentru el e mult mai ușor să nu mănânce o săptămână, două, trei sau poate un post întreg să nu mănânce carne, lactate și pește, decât să se transforme, să facă acel update, acea restartare a convingerilor, a relațiilor cu oamenii, cu natura, cu ambianța în care se află. E mult mai ușor să bată niște metanii, să citească acolo niște rugăciuni decât să viziteze un vecin care are nevoie de o căldare de apă sau să-i ducă cineva gunoiul de acasă. Foarte simplu.”

Europa Liberă: Dar există, justificarea pentru un asemenea comportament este de multe ori: „Dar eu dacă sunt mai bun și celălalt oricum aruncă gunoiul, oricum este rău; nu fur eu, dar fură el”...

Maxim Melinti: „Și așa comentarii primesc. „Iată, părinte, ajuți pe aceștia, vorbești de persoane defavorizate, vulnerabile. Dar tu știi ce fac ei? Dar tu știi cu ce se ocupă ei”? Îmi este foarte greu să răspund la asemenea reproșuri, mă blochează acești oameni, sincer. Și nu încerc să-i conving sau să schimb părerea lor sau viziunea lor, eu continui să fac lucrul meu. Și atât.”

Europa Liberă: Adică, Dvs. sunteți convins că exemplul propriu, al preotului sau al unui om care conduce disciplinat în trafic funcționează?

​Maxim Melinti: „Al oricărui om, da... Foarte corect, bine că ați spus de trafic, că eu ziceam nu o singură dată – și în biserică, și în presă – că, de fapt, un creștin este asemenea celui care conduce un autoturism. Iată mă sui cu cineva în mașină, fie că prin sat, fie că prin oraș și deodată, imediat îmi cuplez centura de siguranță. „Părinte, nu-i poliție prin sat, nu vă stresați”. Zic: „Dar eu nu pentru poliție fac lucrul acesta”. Iată de unde vine responsabilitatea unui creștin. El nu se stimează pe sine, el nu mă stimează pe mine, el nu-i stimează pe ceilalți care merg alături de el în alt autoturism și pe cei care merg pe jos. Și invers, pietonii nu-i stimează pe șoferi. Nu există acel respect, nu există acea convingere de a iubi și a te dărui aproapelui în totalitate. Și dacă eu cuplez centura de siguranță sau conduc autoturismul, în momentul respectiv pe mine nu mă interesează ce sumă de amenzi îmi pune poliția, că au crescut, că puncte de penalizare, că retrage permisul, nu mă interesează, eu sunt responsabil sau, cel puțin, încerc să fiu conștient și cinstit la volan – nu cinstit în sensul de băut -, dar cinstit cu conștiința mea. Fix așa și în creștinism, nu trebuie să știi toate cele zece porunci pe de rost, nu trebuie să cunoști toate regulile bisericești, atâta timp cât știi să iubești, să dăruiești, să ierți, legea dispare și vine dragostea. Și în prima săptămână (a Postului Mare), noi am citit în biserică Canonul cel Mare de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul și acolo sunt cuvinte extrem de importante, „legea nu mai funcționează, prorocii au dispărut”. Exact ceea ce spunea Nietzsche: „Dumnezeu a murit”, pentru că din moment ce omul nu vrea să se împace cu Dumnezeu și nu vrea să trăiască în relații armonioase cu cei din jur, repet, și cu natura, că noi uităm acest lucru. Nu poți să fii creștin și să arunci gunoiul în stradă, ești un terorist, ești un vandal care distrugi natura pe care ți-a dat-o Dumnezeu, pentru că natura este mâna lui Dumnezeu pe pământ. Deci, tu scuipi, tu calci în picioare ceea ce ți-a oferit Dumnezeu. Și iată dacă lucrul acesta ar fi respectat de către creștini, s-ar schimba treptat, ușor, nu trebuie multă filosofie aici.”

Europa Liberă: Voiam să vă mai întreb ceva din zona toleranței. La evrei, la iudei, rabi este un fel de înțelept care știe toate, orice soluție s-o găsească într-un impas sau autoritatea imamului – cum a zis imamul, asta e bătut în cuie și se execută, chiar dacă trebuie să sacrifice viața. Genul acesta de relații v-ar plăcea să-l aveți cu enoriașii?

Maxim Melinti: „Nu! Deși de multe ori simt că creștinii se adresează și asta vor; vor ca preotul să le rezolve problemele personale; vor ca preotul să le dea un răspuns la niște întrebări și am spus că eu nu sunt nici primarul, nici psihologul, nici expertul în relații personale. Eu pot să mă rog pentru voi, eu pot să vă dau anumite sugestii, recomandări, dar eu nu pot să intervin în relația voastră din familie. „Părinte, ce să fac”? Eu spun: „Nu știu”. - „Cum adică, d-apoi Dvs. sunteți preot”? Și eu zic: «Dar de unde ați luat că preotul trebuie să vă dea răspuns»?”

Europa Liberă: Dar există noțiunea de duhovnic? La duhovnic poți să te adresezi cu genul acesta de probleme?

Maxim Melinti: „În ziua de astăzi, acest termen a devenit așa ca, într-adevăr, cum v-ați exprimat, un fel de rabini, un fel de imam, care trebuie să dea și răspuns, dar de multe ori el devine și o persoană-cheie în viața creștinilor și el impune ceea ce trebuie să facă creștinii. De fapt, el încalcă libertatea omului. Știți, este acest film, eu zic că-i minunat, cu excepția unor secvențe așa, mai speciale, Dumnezeu pentru o zi sau «Брюс Всемогущий», acolo era întrebarea lui Bruce către Dumnezeu: „Cum faci Tu ca lumea să te iubească fără ca să încalci libertatea lor”? Iată aici este miezul, unde noi trebuie să punem semnul întrebării și exclamării: „Cum pot să fac astfel ca să mă iubească copiii noștri fără ca să-i forțez, fără ca să le impun lor ceva”?! E aceeași relație și cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne forțează. El spune că „dacă voiești să mergi după Mine, ia-ți crucea ta și mergi”. Dacă voiești, dacă nu – poți să stai într-o parte. Libertate.”

Europa Liberă: În marea tradiție ortodoxă există asta: „Nu are frică de Dumnezeu”, adică și frica...

Maxim Melinti: „Aoleu! Cu frică, da, că Dumnezeu o să te bată; îngerașul o să te părăsească; plânge îngerașul. Off... Da, un fel de Fantomas. Da, din Dumnezeu noi am creat un Zeus care aruncă săgeți în oameni, când ei nu ascultă. Aici eu recomand creștinilor noștri cartea Eu sunt Malala sau Mă numesc Malala, în care ea vorbește despre faptul că și printre musulmani sunt acei radicali care au făcut din Allah un tiran. Și ea spune, e fată cu studii, cu cunoștințe: „Cum Dumnezeu poate provoca cutremurul? Sunt anumite explicații, sunt anumite forme care explică cutremurul”. Tot așa și la noi, când a fost acea iarnă, când în luna aprilie a căzut zăpadă peste noi, acum doi ani. Și imediat creștinii au spus că „iată, Dumnezeu ne-a pedepsit”. De ce? Asta, asta, asta... Și deja au venit și explicațiile de ce anume Dumnezeu, da. Și ce trebuie să facem noi, că Dumnezeu o să trimită și potopul și multe altele. Zic: „Cum adică Dumnezeu care a creat lumea din dragoste, care a trimis pe Fiul său din dragoste pe cruce, care fiind pe cruce, neauzind încă scuzele noastre, deja spune: «Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!» și voi spuneți că Dumnezeu bate cu bățul, că Dumnezeu pedepsește”? - „Ei, lasă, părinte, eu știu singur”, încearcă să-mi explice unii. „Las’ că eu știu că Dumnezeu pedepsește. Odată și odată o să vedeți cum o să-l pedepsească”. Bine, hai să așteptăm...”

Europa Liberă: Dar oamenii au nevoie de anume un Dumnezeu care, iată, când n-ai bani îți aduce niște bani, când te împiedici...

Maxim Melinti: „Da, da, să ștergi acolo ca pe broscuța ceea și să apară niște bănișori. Da, da, da... relație comercială, relație consumistă, pentru că aceeași relație avem noi și în familie. Noi cerșim de la părinți, noi cerșim de la stat, de la primărie, dar noi singuri ca cetățeni, ca creștini nu facem absolut nimic. Așteptăm să vină Mister John de undeva și să ne aducă euro și dolari, să ne facă drumuri, să ne facă curat la noi în casă, dar nu există așa ceva, este o formalitate, este un fals, este un eșec.”

Europa Liberă: Părinte, eu mă conving a n-a oară că am stat de vorbă, nu foarte des, dar cu preoți care mi-au răspuns la întrebări stupide; m-am convins a n-a oară, cred că aveți cea mai dificilă misiune să îndreptați lucruri care sunt strâmbe în virtutea tradiției și în virtutea vieții cotidiene. Și o spun asta cu admirație pentru misiunea pe care v-ați ales-o Dvs., pentru că noi toți ceilalți putem să schimbăm meseria, putem să abdicăm, putem să ne săturăm, Dvs. n-aveți dreptul. Mi-ați promis să... adică eu am încercat să abordez subiectul, de ce așa o cruce aveți? Unii ar zice că nu-i canonică, nu-i ca la toți ceilalți.

Maxim Melinti: „Da, am avut și așa reproșuri, pe când la noi totuși există lucrul acesta că încălcăm propriile noastre cuvinte. Atunci când un grup de creștini au observat că covoarele din catedrala mitropolitană au niște frunzulițe în formă de cruce și i-au reproșat mitropolitului că „uite că două bețe deja fac semnul Sfintei Cruci”, se bat cu alte cuvinte, care tot vin din respectiva tabără că „crucea normală ortodoxă trebuie să fie cu Hristos și cu mâinile așa, cu atâtea bețe, cu picioarele anume așa și nu altfel, că așa-i crucea catolică” și multe altele, că în spate trebuie să fie scris „Спаси и сохрани” (Apără și păzește). Păi, ori două bețe deja este cruce, ori avem o standardizare a crucii? Am spus și altă dată: crucea aceasta eu am găsit-o aici, în apropiere de voi, la piața din scuarul Teatrului „Mihai Eminescu”. Am văzut că lucea așa, ca razele primăverii, m-am apropiat să văd ce este. Era iată așa, fără ață, ața am cumpărat-o de la (magazinul) „Gemeni”; nu-mi amintesc cât a costat – 100 sau 200 de lei –, vânzătoarea nu i-a dat mare importanță, eu i-am dat mare importanță, deoarece am văzut acel miel, pentru că Ioan Botezătorul spunea despre Hristos că „uite, e mielul lui Dumnezeu care se aduce la înjunghiere”, el vorbea din cuvintele profetului Isaia, care cu trei-patru secole înainte vorbea despre Hristos și, de fapt, acesta este mielul pascal, nu cârlanul pe care-l mâncăm noi în dimineața Paștelui. Dar ultima jertfă sângeroasă, ultima jertfă în genere ca formă, pentru că Hristos de atunci încoace nu mai cere de la noi jertfă naturală, ci jertfă a conștiinței, a faptelor, a gândirii. „Nu mai vreau jertfă, milă voiesc”, spune Hristos. Mi s-a părut destul de simbolică această cruce și o port.”

Aici facem o pauză în discuția noastră cu părintele Maxim Melinti, pentru că vom relua exact din punctul în care am rămas duminica viitoare discuția despre Paști, despre ortodoxie și despre modul în care ne raportăm noi, membrii Bisericii, la aceste lucruri. Pe curând!