Josh Blackman, profesor de drept la South Texas College of Law din Houston a explicat, pentru Europa Liberă, care sunt provocările cu care se poate confrunta președintele Donald Trump în încercarea lui de a contesta rezultatul alegerilor prezidențiale.
Europa Liberă: Domnule profesor Blackman, președintele Donald Trump lansează procese pentru a contesta rezultatul alegerilor din Statele Unite în câteva state-cheie. Cât de mare a fost succesul acestui demers până acum?
Josh Blackman: „Până acum, nu a avut succes. Ceea ce am văzut deocamdată sunt acuzații legate de o fraudare foarte mare a voturilor. Toate aceste acuzații nu au fost dublate de probe în instanță. Și, până acum, instanțele au respins aceste provocări.”
Europa Liberă: Și există vreo șansă ca vreunul dintre aceste cazuri să anuleze suficiente voturi astfel încât să fie pus în pericol avansul lui Joe Biden?
Josh Blackman: „Uitându-ne la cum stau lucrurile acum, cred că răspunsul la această întrebare este «nu».
### Vezi și... ### SUA: cele mai „sigure” alegeri din istoria modernă (Ministerul pentru Securitate Internă)Chiar dacă toate argumentele președintelui Trump au câștig de cauză, chiar dacă toate argumentele sale câștigă în instanță, tot nu cred că ar putea duce la anularea a suficiente voturi pentru a acoperi diferența care i-a adus victoria lui Joe Biden. Cu alte cuvinte, Biden are suficiente voturi în plus încât poate suporta anularea unor voturi și să își păstreze totuși mandatul de președinte.”
Mai multe: romania.europalibera.org