„De fiecare dată când am mers în vizite oficiale, eu și toți colegii mei am abordat acest subiect: „Colegi, priviți, salutăm decizia Americii și Britaniei, dar acești indivizi, fugari, complici la tentative de destabilizare sunt în țările UE și au active în această zonă. Și rugămintea noastră e de a impune acest regim de sancțiuni și pe teritoriul Uniunii Europene””, a povestit spicherul.
Potrivit lui, este vorba de cei doi oligarhi moldoveni sancționați de guvernele SUA și al Marii Britaniei, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, dar și de alte câteva persoane care se află în Marea Britanie.
„Sunt încă cei... unu, doi sau câți sunt acolo? Vreo trei. Tot prin Marea Britanie, mai călătoresc. Și primii doi, pe care i-ați menționat [Plahotniuc și Șor], au active și în altă parte decât SUA și Marea Britanie. De aceea am zis să lansăm această inițiativă, această campanie. Argumentul, cred eu, care a contat suplimentar a fost acest parteneriat toxic dintre servicii secrete ruse și acești criminali, care și-au dat mâna și încearcă să destabilizeze situația politică din R. Moldova”, a explicat președintele Parlamentului.
Your browser doesn’t support HTML5
Grosu nu a dat nume, dar se știe că cel puțin trei politicieni sau oameni de afaceri din R. Moldova se ascund în Marea Britanie, fiind în căutare națională sau internațională: omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul secretar general al Partidului Democrat, Constantin Botnari, și fostul șef-adjunct al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, care este și liderul Partidului „Acasă Construim Europa” (PACE) – formațiune care participă la protestele antiguvernamentale ale Partidului Șor.
La începutul săptămânii, miniștrii de Externe ai României, Estoniei și Franței au propus să fie creat un mecanism de sancționare a „aliaților Kremlinului” din R. Moldova.
Anterior, ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, a explicat, într-un interviu la Europa Liberă, că UE nu are, deocamdată, un mecanism prin care să impună sancțiuni la solicitarea unor state care nu fac parte din blocul comunitar și că o astfel de decizie trebuie să fie luată de toate țările membre.
### Vezi și... ### Interviu | Nicu Popescu: Blocajele din justiție frânează aderarea R. Moldova la UE