Cine mai are nevoie de scriitori?

Omenirea se conduce de un adevăr axiomatic – mai întâi a fost cuvântul. Dacă însă să-l aplicăm la modul practic, asta ar însemna să avem grijă de scriitori, cei care știu să opereze cu cuvântul, știu să-l asambleze, știu să ne instruiască și pe noi, cititorii, cum să operăm cu cuvântul. Astăzi discutăm cu doi scriitori, dar și conducători ai Uniunii Scriitorilor. Cine sunt, aflați imediat, dar mai întâi ascultăm buletinul de știri.

Cine mai are nevoie de scriitori?

În urmă cu trei decenii, societatea nu se putea lipsi de scriitori, scriitorii erau ghizii pe calea renașterii naționale. Astăzi ne întrebăm: oare societatea s-a dezis de scriitorii în ipostaza asta, oare se pot lipsi, oare au fost forțați de COVID, de mizeriile economice să renunțe la lumina în capătul tunelului? Poate e spus prea dur, dar deunăzi colegul nostru Iulian Ciocan se întreba: nu cumva atitudinea oarecum neglijentă față de scriitori este impardonabilă, pentru că înseamnă să renunți la o investiție pe termen lung, înseamnă să renunți la cuvânt de fapt, or, mai întâi a fost cuvântul? Și despre asta vreau să discut cu doi „birocrați” de la Uniunea Scriitorilor – proaspăt alesul președinte Teo Chiriac și proaspăt alesul Ivan Pilchin în funcția de vicepreședinte, dar sigur că între ghilimele „birocrații”, pentru că sunt, în primul rând, oameni de literatură, scriitori, oameni care au acceptat acest – eu zic – sacrificiu, să conducă o uniune pusă într-o situație foarte dificilă și deunăzi ministrul culturii a explicat cum stăm cu uniunile care, de fapt, sunt tratate la împărțitul colacului, ca oricare alt NGO.

Cine mai are nevoie de scriitori?

Europa Liberă: O să întreb începând de la Ivan Pilchin, care este mai recent înscăunat în funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. De ce ați acceptat să intrați în această muncă ingrată, după mine, și o să-mi spuneți dacă greșesc, dacă este o percepție greșită și dacă nu cumva „birocratul” o să omoare scriitorul. O să mai aveți timp? Ce o să rămână din Ivan Pilchin-traducătorul și scriitorul?

Ivan Pilchin: „A fost, într-adevăr, o provocare pentru mine această propunere, care a venit din partea dlui președinte al Uniunii Scriitorilor, Teo Chiriac. Este o funcție, aș zice, responsabilă, onorabilă, totodată. În același timp, de ce am acceptat? Pentru că sunt sigur că am făcut, facem și vom face o foarte bună echipă împreună în cadrul Uniunii Scriitorilor, iar scopul, obiectivul este să fim utili comunității scriitorilor din Republica Moldova, să susținem, să promovăm literatura din spațiul nostru atât între cititorii din republică, cât și peste hotarele țării.”

Europa Liberă: Vă simțiți reprezentant al unui segment vorbitor și scriitor de limbă rusă, ucraineană, idiș ș.a.m.d.?

Ivan Pilchin: „Bineînțeles, fiecare scriitor își are patria în acea limbă în care scrie. Mă simt reprezentantul unui spațiu mai degrabă, al unei conștiințe, al unei mentalități și, în sensul acesta, toți scriitorii din Republica Moldova, indiferent de limba în care scriu, dar care fac parte din această comunitate a scriitorilor și care polemizează, care se susțin reciproc pentru mine reprezintă totuși o valoare.”

Europa Liberă: O să revenim mai amănunțit la aspectul acesta. Teo Chiriac, te cunosc ca un extraordinar de bun poet încă de pe vremurile când apăreai la Literatura și arta în vremea sovietică, dincolo de faptul că ne cunoaștem de pe băncile facultății. Presupun că ai zis: Enough! Destul!, hai să-mi răsuflec eu mânecile și să fac o altfel de relație a Uniunii Scriitorilor, în primul rând, probabil, cu statul? Vrei să, mi-e jenă să rostesc cuvântul acesta „reformezi”, dar, probabil, vrei să reformezi, să resetezi această relație? Și în legătură cu aceasta, vreau să te întreb: actul de scriere sau literatura ca act cultural de comunicare cu societatea – asta e o chestiune privată sau asta e o chestiune instituționalizată pe care, iată, voi vreți s-o prezentați statului ca o necesitate? Poate e cam deșănțată comparația, dar ca biserica, statul nu se poate lipsi de biserică, chiar dacă s-a separat de ea. Deci, aceasta e o entitate, e o ipostază spirituală a comunității pe care nu poți s-o neglijezi, chiar dacă o nedreptățești uneori prin impozite sau neimpozitare.

Teo Chiriac: „Dle Botnaru, mulțumesc pentru invitație în primul rând și mă bucur că instituția pe care o administrați se interesează de viața Uniunii Scriitorilor, de această instituție care, uitați-vă, în 2020 a împlinit 100 de ani de la înființare. Deci, este o instituție prestigioasă, a fost, este și va trebui să rămână o instituție de cultură de prestigiu aici, în Republica Moldova, dar și în întreg spațiul românesc.”

Europa Liberă: Deci, pardon, o paranteză – mai bătrână decât Teatrul Național?

Teo Chiriac: „Da, cu un an de zile. Am văzut că Teatrul Național a făcut, într-adevăr, un mare eveniment cu ocazia acestei aniversări. Uniunea Scriitorilor, din cauza acestei perioade pandemice, nu am riscat să convocăm opinia publică, societatea civilă, scriitorii și vă spun de ce: nu am vrut să punem în pericol viața și sănătatea scriitorilor. Dar ca să revin la întrebarea Dvs., care este una foarte amplă: da, într-adevăr, mai mult de 10 ani de zile am avut funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, am fost și eu invitat exact așa cum l-am invitat pe dl Pilchin, pentru că consider că e necesar să ne ținem de acest principiu al continuității, al unei legături strânse dintre generații. Eu când am venit acum 10 ani reprezentam generația 80, dl Pilchin, care este un model de tânăr inteligent, scriitor, traducător, cunoscător de limbi, e un model de inteligență, reprezintă generația cea mai tânără și este firesc ca să existe această consecutivitate, această legătură între generații, or ziceam că Uniunea Scriitorilor, înființată în 1920 de mari personalități istorice și literare, a cunoscut, cel puțin, 4 sau 5 generații importante. Deci, e vorba de o instituție care are o istorie, o carte de istorie cu pagini foarte dramatice, dar și cu pagini strălucite.”

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Teo, dar în 100 de ani ați avut o relație mai bună cu statul, cu consumatorul, cu consumatorul reprezentat de Ministerul Culturii, Ministerul Finanțelor?

Teo Chiriac: „Da, până în 1990-1991 sigur că Uniunea Scriitorilor a avut un alt statut, sigur că administrația Uniunii avea alte responsabilități, alte probleme, alte nevoi, pentru că atunci totul era finanțat din buget, pentru că scriitorul și literatura, în general, erau priviți în contextul acelui document care reprezenta literatura de partid, presa de partid. Știți foarte bine, dle Botnaru, că ați lucrat în domeniu și știți ce înseamnă. Deci, partidul avea nevoie de reprezentanți, de niște unelte care să ducă în mase politica, cuvântul partidului, proiectele, programele cincinale ș.a.m.d. Pentru asta regimul sigur că se angaja să achite onorarii, erau case de creație, se mai alocau și niște spații, niște case, niște apartamente, deci au fost timpuri mai bune din punct de vedere material, dar foarte proaste și rușinoase din punct de vedere moral.”

Europa Liberă: Pentru că se lichida cartea lui Cărare, pentru că disidenții sau semi-disidenții erau marginalizați...

Teo Chiriac: „...pentru că exista cenzura.”

Europa Liberă: Și acum financiar sunteți marginalizați cu toții...

Teo Chiriac: „Și acum lucrurile s-au inversat puțin, acum avem o libertate totală, deci acum suntem și noi obligați să trecem prin barbaria pieței libere economice și, cum ați spus, noi eram în aceeași listă, în același registru. Deci, uniunile de creație cu SRL-urile și cu societățile pe acțiuni, cu plata taxelor, cu TVA și cu tot restul. Și iată, iarăși revin la întrebarea: de ce unii scriitori în asemenea situații foarte dificile își sacrifică timpul pe care trebuie să-l petreacă la masa de scris în asemenea uniuni de creație, în asemenea instituții care supraviețuiesc acestor timpuri grele doar strângându-și cureaua, doar făcând sacrificii, doar în baza unor proiecte, care proiecte trebuie făcute în fiecare an, care proiecte niciodată nu-ți dau certitudinea că vei avea și în anul viitor, și în următorii ani. Un exemplu clar ar fi revista literară a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Pentru ca să edităm revista literară, trebuie neapărat să prezentăm proiecte la Ministerul Culturii de la Chișinău, în alte instituții de cultură din România, care finanțează parțial apariția. Și în felul acesta este foarte greu, încă o dată zic, această lipsă de certitudine, nu poți să-ți faci niște planuri atâta timp cât nu ești sigur că vei fi finanțat, oricât de bun ar fi proiectul.”

Europa Liberă: Teo, dar nu cumva ambii dumneavoastră sunteți nepotriviți pentru aceste funcții, pentru că nu știți să intrați pe fereastră, nu sunteți suficient de obraznici? Mă iertați, vă rog, dar obraznicul mănâncă praznicul. Or, dumneavoastră, două modele de intelectuali modești, care nu știți să bateți cu piciorul în uși...

Ivan Pilchin: „Ba da, batem!”

Europa Liberă: Așa...

Teo Chiriac: „Și intrăm și pe fereastră, uneori și pe hogeac intrăm, dle Botnaru, și tocmai de aceea vă spun că reușim, totuși, Uniunea Scriitorilor este. Noi n-am venit și nu ne plângem niciodată nimănui, pentru că probleme există în toată societatea, atâta doar că nu se fac niște diferențe dintre domenii, dintre priorități.”

Europa Liberă: De ce, Teo? Asta vă întrebam și încercați acum să mă convingeți pe mine, filistinul, de ce sunteți necesari fiecare în parte și Uniunea? De ce eu trebuie din bugetul acesta foarte sărac, din care trebuie să cumpăr măști, mănuși, vaccinuri, trebuie să-i mai dau și lui Teo Chiriac bani ca să scoată niște romane?

Teo Chiriac: „Societatea noastră, ca și celelalte, este bântuită de niște crize, societatea, guvernul. Iată, cel mai recent exemplu: criza energetică. Deci, trebuie cumva să achiți niște sume uriașe, să nu înghețe lumea, da? Mai are cineva acum timp să se gândească la literatură, la proiectele pentru 2022, la cultură în general, cultura care este o investiție pe termen lung și foarte lung? Greșește amarnic cel care crede că cultura trebuie să dea astăzi. Deci, dacă eu astăzi îți dau niște finanțe pentru revista literară, păi trebuie mâine sau poimâine jumătate din societatea Republicii Moldova să devină una inteligentă, de pildă, una care simte necesitatea culturii ș.a.m.d.? Nu! Deci, încă o dată zic: sunt niște crize, sunt niște momente urgente, sunt niște plăți pe care trebuie să le faci astăzi, dar societatea așezată social-politic neapărat ajunge la ideea că fără cultură nu faci niciun pas, toate investițiile pe care le faci în alte domenii se vor topi ca apa în nisip, dacă nu faci investiții în cultură, cultura este o noțiune foarte amplă. Acum, hai să revin la literatură. Pe scurt, există totuși două proiecte foarte importante susținute financiar din buget - proiecte culturale și proiecte editoriale, care au loc anual: concurs, evaluări ș.a.m.d., deci se face. Faptul că bugetul este foarte mic, este mai mic, de exemplu, decât bugetul pentru menținerea sau finanțarea partidelor care sunt foarte multe, asta este altceva.”

Europa Liberă: Ei fac altfel de literatură...

Teo Chiriac: „Da, ei fac altfel de literatură, dar încă o dată zic: dacă societatea nu va simți necesitatea culturii, a literaturii, atunci chiar mergem în nicăieri.”

Europa Liberă: Iată, m-ați adus iarăși să insist, pe Ivan Pilchin să-l întreb: acesta-i un act personal – eu, ca un cititor, ca un cumpărător de carte, mă raportez la Dvs.-autorul sau la instituția scriitoricească din care Dvs. faceți parte? Când cumpăr o carte de-a lui Ivan Pilchin-vorbitorul de limbă rusă, mă gândesc: poate să-l compar cu Lorcenkov, de exemplu, care tot aici s-a născut și a tras o serie de romane; poate cu Stepnova, care-i băștinașă de pe aici sau cu altcineva, sau eu trebuie să fac abstracție de tot ce știu despre Teo Chiriac, despre Uniune, să vorbesc personal cu Pilchin, pe el să-l citesc și cu el să am de fapt relații cumpărând cartea lui, să-l finanțez pe el?

Ivan Pilchin: „Într-adevăr, Dvs. ca cititor aveți o relație intimă, în primul rând, cu acea carte, apoi cu acel autor, oricare ar fi el. Uniunea Scriitorilor însă presupune existența unei bresle, iar breasla presupune o comuniune, o comunicare, susținerea reciprocă. Lucrurile acestea cred că trebuie separate puțin. Autorii, scriitorii, într-adevăr, concurează în condițiile unei piețe libere pentru atenția cititorilor.”

### Vezi și... ### Literatura, cel mai neglijat domeniu al culturii din RM

Europa Liberă: Dar eu nu mă refer atât la Uniune. Mă iertați, Dvs. vorbiți despre barosul pe care acum l-ați luat în mâini, dar eu vreau să duc discuția la nuanța asta pe care a atins-o doar laconic, în câteva cuvinte, Teo despre rolul scriitorilor. Sună banal, dar dumneavoastră, convențional, membrii acestui sindicat, înțelegeți mai mult rolul decât pur și simplu să asigurați o supraviețuire a breslei și a procesului literar, vă simțiți obligați să păstrați câtuși de puțin rolul de intelectuali, care, așa cum am spus în intro, la începutul anilor ’90, de fapt, poate au salvat această populație de la pieire?

Ivan Pilchin: „Da, bineînțeles, pentru că Uniunea Scriitorilor, ca una dintre acele uniuni de creație care există în țară, este o entitate ce poate lua o atitudine. În caz de necesitate poate să iasă cu o propunere, iarăși pornind de la discuții în grup, pornind de la decizia Adunării generale a scriitorilor, propuneri pentru ministere, față de reprezentanții statului și, da, este și poate fi un factor important de schimbare, de luare a deciziei în țară.”

Europa Liberă: Tradiționala întrebare - dar, rusește ar fi „slabo”, să mergeți în parlament, cum au făcut cândva, în primele parlamente numaidecât am avut un spectru larg de scriitori, preoți? Nu cumva v-ați retras dumneavoastră benevol sau forțați?

Teo Chiriac: „Aveți perfectă dreptate. Uitați-vă ce s-a întâmplat și se mai întâmplă și acum. Deci, după aprobarea Declarației de Independență, după apariția tânărului stat Republica Moldova, care sigur că a apărut urmare a acelei Mișcări de renaștere națională, știm cu toții, că noi am fost martori și participanți la acele evenimente.”

Europa Liberă: Și fără Matcovschi și Mândâcanu poate era să dăm în bară rău de tot.

Teo Chiriac: „Exact. Mai mult, au fost primele parlamente în care erau câte 20-25 de intelectuali, scriitori și alți oameni de cultură. La un moment dat, politicienii au zis: Fraților, vă mulțumim! Stimații noștri scriitori, vă mulțumim pentru faptul că ați făcut totul, ați contribuit la crearea acestui stat nou. Credem noi - au zis politicienii - e momentul să vă retrageți la casele dumneavoastră, la mesele de scris, să scrieți cărți, opere, capodopere...”

### Vezi și... ### Sergiu Prodan: „Ministerul Culturii este un minister absolut nou”

Europa Liberă: Ce frumos descrieți Dvs. limbajul agrarienilor...

Teo Chiriac: „...pentru că noi suntem politicieni și noi știm ce să facem cu acest stat. Noi vă asigurăm că viața va fi mai bună, că statul acesta ușor-ușor va deveni unul european, dumneavoastră căutați-vă cititorii, dacă mai aveți niște cititori care pot să scoată ultimul ban din buzunar pentru ca să vă procure cărțile. Și dacă nu găsiți, nu mai sunt asemenea cititori, atunci cumpărați-vă cărțile voastre, citiți-vă unii pe alții, ridicați-vă în slăvi unii pe alții, că sunteți oameni importanți sau – de ce nu? – sfâșiați-vă între voi, așa cum facem noi, politicienii, trebuie să luptați pentru existență. Deci, cam asta ar fi logica politicianului de după aprobarea Declarației de Independență.”

Europa Liberă: OK! Și care a fost răspunsul scriitorilor?

Teo Chiriac: „Atunci, scriitorii...”

Europa Liberă: ...s-au resemnat?

Teo Chiriac: „Nu s-au resemnat niciodată, ceea ce spunea și colegul Ivan Pilchin, întotdeauna am încercat prin proiectele noastre, prin congresele noastre, prin apelurile noastre să rămânem totuși niște cetățeni ai cetății, niște oameni de cultură care răspund ori de câte ori e nevoie de participarea, de atitudinea scriitorilor. Și așa a fost întotdeauna. Problema este că la un moment dat societatea nu mai avea timp să tragă cu urechea și la apelurile Uniunii Scriitorilor, pentru că, iarăși zic, erau mereu ocupați cu campanii electorale care se întâmplau aproape în fiecare an de zile – pe cine alegem? Pentru că politicienii au devenit cei mai activi, cei mai în față, celebri, au devenit mari și tari, au devenit zei pe pământ. Înțelegeți? Iar scriitorii și oamenii de cultură au fost marginalizați, fiind considerați niște oameni simpli, niște oameni obișnuiți care au și ei fanteziile lor, au și ei adevărurile lor, dar noi nu avem timp pentru asta, noi trebuie să scoatem țara din pericol...”

Europa Liberă: Întrebare-bliț – Ivan, de ce au fost marginalizați? De ce politicienii au preferat să facă ceea ce descrie Teo atât de convingător?

Ivan Pilchin: „Probabil, pentru că scriitorii nu întotdeauna au și acele cunoștințe poate tehniciste, să zic, pur birocratice, care sunt atât de necesare în cadrul unui mecanism de stat. Îmi este greu să răspund la această întrebare...”

Europa Liberă: Dar în general sunteți periculoși pentru politicienii care știu ei mai bine cum să facă bunăstarea?

Ivan Pilchin: „Sunt convins că da, sunt anumite etape în evoluția statului, statelor în istorie, când scriitorii, intelectualii în general, pentru că e bine să lărgim puțin această noțiune, reprezintă o forță uriașă, sunt capabili să schimbe atitudinea maselor, percepția lucrurilor, să influențeze reprezentări și este foarte important să urmărim...”

Europa Liberă: Pe termen lung. Hai să vă dau un exemplu pe termen scurt, și asta mă deranjează tare – Bălțiul, care are un teatru nemaipomenit, baștina lui Volontir, la care ne-am rugat ca la o icoană, acum a ajuns, iertați-mi, vă rog, comparația, să fie momit cu un măr și un posmag, și nu doar acum. De fapt, nu apare în general în cărți, în teatru, librării, eu nu zic că neapărat trebuie să devină fieful limbii române, că deocamdată este imposibil, dar pentru două becuri și un trotuar să fie momit electoratul? Acesta, pardon, e un reproș la adresa intelectualilor, scriitorilor, profesorilor de la Universitatea din Bălți. Sau nu e un reproș? Sau vorba lui Stalin: «У меня для вас другого народа нет» („Nu am un alt popor pentru voi”)?

Ivan Pilchin: „Probabil e o situație atât de complexă, încât nu putem să reproșăm doar unei anumite categorii: scriitori, politicieni...”

Europa Liberă: Categorii intelectuale?

Ivan Pilchin: „Da, intelectuale. Probabil e vorba și de cetățeni. De ce excludem cetățenii din această ecuație? Pentru că trebuie să înțelegem și au venit timpurile când cetățenii, raportându-se la intelectuali, nu mai sunt mase pasive, ele trebuie să fie active.”

Europa Liberă: Și încă o întrebare – e un război pierdut? Eu îmi cer scuze pentru fatalismul acesta, în urmă cu foarte mulți ani, când făceam emisiunile acestea la Europa Liberă, Valentina Butnaru îmi spunea, vorbeam despre nunți și ea spunea: Eu merg la nuntă, dau cadouri DEX-uri și mi se părea că, iată, de acum încolo toată lumea o să prindă maniera asta să dea cărți la nuntă cadouri. E un meci pierdut cu populația asta?

Teo Chiriac: „Păi nu știu. Noi uneori discutam despre proiectul Republica Moldova, dacă e un proiect cu perspectivă sau nu. Întrebarea este una complexă și răspunsul este unul și mai complex, pentru că noi vorbeam despre cultură, despre literatură, despre carte, despre limba română. Deci, lumea a fost politizată în așa măsură, încât nu mai are timp pentru altceva, doar pentru pâine, pentru sare și pentru apa care poate să vină la robinet. Și politicienii, acel monolog pe care vi l-am transmis acum, unul ipotetic, știu că politica e o treabă, hai să zic, impură, mlăștinoasă și ei se bagă acolo și, vrem sau nu vrem, suntem și noi trași în acea mlaștină, în acel impas. Probabil că trebuie să ajungem la marginea prăpastiei ca la un moment dat lumea să zică: Stai, că noi mergem într-o direcție greșită, stai, că... De ce ziceam că e o situație complexă? Dar de ce nu ne gândim la școală, ce facem cu școala, ce programe sunt? Care e rolul școlii la ora actuală, și nu al educației, dar al instruirii, al învățământului? Pentru că noi vorbim frumos despre educație, dar a instrui înseamnă a învăța la modul serios. Pentru noi, pentru generația mea, pentru copilul din mine a învăța înseamnă a sta cu cartea în față și a citi. Și acolo, în carte erau exemple de bine, adevăr, frumos, erau portretele scriitorilor. Chiar în acea perioadă, în acele cărți, cu niște excepții, literatura, scriitorul era pus în față, au trecut 30 de ani și, uitați-vă, lucrurile au degradat în așa măsură în care acum ne gândim și ne punem întrebarea: Ce facem? Încotro mergem? Ce se întâmplă cu lumea asta care a mai rămas aici? Atâtea sondaje ce se fac, este cunoscuta vorbă: ceea ce citești, aceea ești.

Hai să facem un sondaj și să vedem, de exemplu, lumea noastră, atunci când întrebi și altceva, întrebări foarte serioase, hai să punem și această întrebare, adică să înțelegem totuși ce înseamnă cartea, ca element al culturii pentru o familie, pentru o persoană, pentru individul nostru pe care îl vedem în stradă. Având răspunsuri, dar haideți să ne imaginăm ce răspunsuri vor fi, pentru că vedeți ce se întâmplă acum. Ce s-ar întâmpla sau cine ar intra în parlament la ora actuală, dacă duminică ar fi alegerile? Uitați-vă și lucrul acesta continuă an de an, lună de lună, zi de zi - înțelegeți? - și toată populația a fost sustrasă de la o atmosferă, de la un sentiment de acesta de frumusețe, de adevăr, de căldură, de relații umane, interumane. Cine mai vorbește la ora actuală despre patriotism, de exemplu, în sensul bun al cuvântului? Patriotism a cărui origine este de la cuvântul patrie, dar la modul serios, și nu la modul patetic, cum se mai folosesc asemenea termeni în programele electorale ș.a.m.d. Deci, sunt lucruri simple, în orice țară, oricât de civilizată, există niște lucruri, niște tradiții, cutume, care orice conducere, orice guvernare ar veni, acelea sunt sacre, nu te atingi de ele.”

### Vezi și... ### Totul e politică(?)

Europa Liberă: Teo, foarte bună ideea asta cu anchetarea potențialilor cititori, că unii nici măcar nu citesc, dar cei care citesc: ce loc îi rezervat pentru romane de ficțiune, pentru poezie și cărțile motivaționale? Acum am impresia că ele au dislocuit orice scriitură abstractă și oamenii caută răspuns la întrebarea: Cum câștig eu primul milion? E adevărată senzația aceasta?

Ivan Pilchin: „Dacă facem un sondaj oricât de simplu, chiar și pe rețelele de socializare, vom vedea că e un val, e o avalanșă de literatură motivațională, însă mi se pare că e și aici o modă, pentru că îmi amintesc, iată, în contextul acestei întrebări, că în anii ‘90 era la modă sau venea valul literaturii cumva legate de spiritualitate, religie, de recuperare a unor goluri, lipsuri din perioada sovietică. A venit un altfel de percepție de sine, probabil, astăzi a cetățeanului care lucrează sau conștientizează că trebuie să lucreze la propria lui imagine: aspectul fizic, aspectul vizual pe rețelele de socializare și iată aceste cărți motivaționale care oarecum îți perfecționează, dacă putem spunea așa, silueta, imaginea sunt la mare căutare.”

Europa Liberă: Și asta vă debusolează? Și vă întreb pe ambii – scriitorul Ivan Pilchin și poetul Teo Chiriac: vă debusolează sau vă determină să cochetați cu acest cititor, sau aveți pilonul existențial de care vă țineți și nu abdicați?

Ivan Pilchin: „Bineînțeles, în cazul literaturii motivaționale vorbim despre o literatură de nișă sau, cel puțin, un set de cărți, de texte care se încadrează într-o anumită categorie.”

Europa Liberă: Eu nu zic numai strictamente de nișa asta, eu zic și de motivația asta – să fii frumos, să mergi la salon, să ai mașină frumoasă. Deci, niște ispite de acestea consumiste, moderne care, fără îndoială, sugerează generației că noi, moșnegii, ne-am trăit degeaba viața, dacă nu avem un Porsche.

Ivan Pilchin: „E adevărat ceea ce spuneți, dar orice autor, dacă este un autor adevărat, în primul rând vrea să spună ceea ce el are de spus despre propria lui existență...”

Europa Liberă: Dar într-un limbaj înțeles de rapperi?

Ivan Pilchin: „De ce nu? Așa cum știe, poate, dorește să-l facă, pentru că în cazul unui scriitor este vorba nu doar despre ce spune el, ci și cum spune. Creația ține nu numai de imagini și teme, hai să zic personaje, dar și de limbaj. Crearea limbajului la fel este foarte importantă...”

Europa Liberă: Dar sunteți în concurență cu Morghenstern, dacă vorbiți rusește, de exemplu?

Ivan Pilchin: „Dar nu mă simt în concurență cu Morghenstern.”

Europa Liberă: Nu?

Teo Chiriac: „El este ceea ce este, eu sunt ceea ce sunt. Înțelegeți? Cel care ne va citi poate să facă o comparație; poate să facă, dar nu este neapărat să ne compare.”

Europa Liberă: Dar el are mai multe șanse, că a fost și la Dudi la emisiune și i-a făcut publicitate de nu se mai poate și Ivan Pilchin rămâne, el rămâne de nișă.

Ivan Pilchin: „Acum, întrebarea mea este: cât din acel Morghenstern este din PR și autopromovare agresivă și cât este valoare autentică, literară, poetică?”

Europa Liberă: Foarte bun răspunsul, pentru că moda o să moară, dar Pilchin o să rămână. Teo, dumneata cochetezi cu tinerii ca să ajungi la ei, să-ți mărești tirajul sau rămâi fidel viselor?

Teo Chiriac: „Dle Botnaru, dacă știți sau dacă nu vă spun acum, eu am foarte puține cărți editate. Eu nu sunt un scriitor prolific, pentru mine nu contează cantitatea. Dacă ne uităm în istoria literaturii secolului XX, o să vedeți că ce a rămas din literatura secolului XX au fost scriitori mari cu o singură carte, cu un singur titlu. De aceea pentru mine, ca să revin la o întrebare anterioară, dacă pot să îmbin, să zicem, literatura scrisă și cu administrarea, eu cred că sunt lucruri compatibile. În primul rând, nimeni astăzi nu poate trăi din scris, deci trebuie neapărat să prestezi și alte servicii. Eu, de exemplu, toată viața mea am lucrat cu program, de la oră până la oră și m-am bucurat, pentru că am avut mai puțin timp de scris, pentru că, dacă scrii mai mult, neapărat scrii și ceea ce pe urmă poți să regreți. Ca să revenim, așa a fost întotdeauna, ziceam de patru milenii înainte de era noastră, în Uruk, în vechiul Uruk au fost primele cărți, poemul lui Ghilgameș, primul strigăt existențial al literaturii, al poeziei, sunt clasici, este literatura universală și, în același timp, au fost războaie mondiale, au fost mari cataclisme. Deci, lucrurile se dezvoltă din acest punct de vedere firesc totuși. Literatura am zis că este o investiție de durată, vine critica literară, dar vine simplu, care selectează. Dacă e ceva valoros, sunt sigur că odată și odată va apărea în față, dar trebuie să ai această conștiință și trebuie, într-adevăr, să accepți această stare de lucruri ca să nu te facă rău, să nu te facă invidios, să nu-l torni pe prietenul tău că are mai multe cărți sau mai multe premii. Deci, sunt niște lucruri pe care orice om de creație, dacă este un om deosebit totuși, dar eu cred că un om de creație este unul deosebit, mai ales că unii chiar au har divin - și lucrul acesta se știe -, atunci lucrurile se rezolvă mai simplu. La noi tocmai de asta ne vine greu, pentru că lumea noastră nu are timp să se gândească la lucrurile serioase, totul se întâmplă rapid și la modul superficial – astăzi mor de foame, astăzi vreau acest apartament, astăzi vreau Porsche.”

Europa Liberă: Teo, m-ați adus iarăși la o răscruce, sunt obligat, că eu sunt avocatul ascultătorilor noștri, și la sigur apare întrebarea asta – în condițiile în care politicienii bagă zâzanie, s-o spunem pe șleau, și în subiectul limbii, și apartenenței la patrie, și la care patrie, la care spațiu, literatura, intelectualul despre care vorbiți Dvs. este mai prețuit în Răsărit, alias fosta Uniune Sovietică sau în Occident? Eu pornesc totuși de la tiraje, de la premisa New York Times că anunță bestsellerurile, premiile Pulitzer ș.a.m.d. Unde credeți că nu azi, mâine scriitorul basarabean, român se va simți mai bine și mai prețuit?

Teo Chiriac: „Iată care ar fi răspunsul. Întotdeauna am crezut și cred în continuare că șansa noastră ar fi totuși ca scriitorul să aibă posibilitate să se editeze și, în același timp, să-și prezinte, să-și lanseze opera, și nu oriunde, ci la o întâlnire pe viu cu cititorul. Pe mine asta mă sperie foarte mult, faptul că noi de câțiva ani nu mai avem întâlniri cu cititorii, și nu aici la Chișinău, pentru că aici la Chișinău situația este bună, sunt biblioteci, sunt librării, dar știți că există sate și orașe în care nu a fost niciun scriitor?”

Europa Liberă: Dar, pe de altă parte, există internetul, Teo, există cartea electronică?

Teo Chiriac: „Nu, dle Botnaru, eu m-am convins și știu că sunt și alții de acord cu mine, pentru că am pățit-o eu, pentru mine a fost crucială întâlnirea cu un scriitor, cu un poet, dar întâlnirea pe viu, și atunci am văzut ce înseamnă un scriitor, unul dintre cei pe care i-am văzut în copilărie, elev fiind, într-o casă...”

Europa Liberă: Pot să polemizez un pic cu dumneata. Tatiana Țîbuleac, după ce a fost anunțată premiantă a unui premiu european și a fost garantată editarea în mai multe țări, duduie, ceea ce nu putea să facă în Basarabia, fiind chiar și în spațiul românesc doar cu cărțile în limba română, doar la întâlnirile cu cititorii de la Chișinău. Deci, deschiderea asta, în mare parte digitalizată, i-a oferit, iată, posibilitatea să intre pe o piață unde imediat este valorificată altfel, intră în topul topurilor. În sensul acesta vreau să vă spun, civilizația asta, pe care noi de multe ori o blamăm pe bună dreptate, oferă, totodată, iată, asemenea chestiune și pe partea răsăriteană, invers, глубинка, родина (periferia, patria), chestiunile astea care zic că a fost bine în Uniunea Sovietică și acolo trebuie să rămânem, și Șukșin, și Astafiev sunt autentici, și nu Bîkov sau nu știu cine. Iată în sensul acesta...

Teo Chiriac: „Am înțeles. Iată în sensul acesta, da, noi nu putem face abstracție de tehnologiile moderne, dar trebuie să fim atenți, să nu fim manipulați, la un moment dat să nu fim excluși, să nu fim o anexă a acestor tehnologii. Eu îmi amintesc de dna Țîbuleac la o lansare, una recentă, în Librăria din Centru, dle, acolo s-a produs miracolul, acolo unde ea citește un fragment, acolo unde sunt tineri, acolo unde cuvântul este viu. Cuvântul viu are forță, are magie mai mult decât unul scris, decât cuvântul scris, pentru că au fost milenii când toată informația, toate textele se transmiteau din gură în gură. Deci, încă o dată zic, tehnologiile te îndepărtează de viu, de viață, de realitate, iar fără suportul...”

Europa Liberă: De altfel, pe Pleșu nu l-aș fi auzit dacă nu erau lansările de carte și discursurile lui, care altfel nu pot să le văd.

Teo Chiriac: „Păi da, dar ele erau cu public, eu sunt de acord. Deci, e o întâlnire cu publicul, iată ceea ce faci dumneata acum – faci o întâlnire și o transmiți, dar pentru mine e foarte importantă această discuție, acest dialog al nostru, unul viu, care ar putea, să zicem, fi ultimul. Și energia pe care eu o transmit acum, și tot ce am eu mai bun în ființa mea o fac așa, prin intermediul cuvintelor și în felul acesta...”

Europa Liberă: Pentru că mai întâi a fost cuvântul...

Teo Chiriac: „Pentru că și ultimul va fi la fel cuvântul.”

Europa Liberă: Ivan, răspunsul dumitale, ce facem noi cu această dihotomie sau răstignire între spațiul acesta pretins consumist, pentru că rușii asta le reproșează occidentalilor: voi v-ați îndepărtat de valorile autentice, dar, de fapt, ei sunt consumatori și de valori autentice, repet, tirajele și popularitatea scriitorilor mai dă, Doamne, nu?

Ivan Pilchin: „De acord, ceea ce ne rămâne este să scriem în continuare, să creăm valori și, vă asigur, vom fi publicați, traduși atât în Vest, cât și în Est.”

Europa Liberă: Ceea ce ne rămâne nouă este să consumăm, să prețuim. Eu sunt un mare fan al scriitorilor, din păcate, nu pot să consum atâta cât produce scriitorimea din toate părțile. Primul om pe care îl invidiez de la noi din redacție este Emilian Galaicu-Păun, cel care din obligație, pentru că scrie rubrica, în fiecare luni trebuie să prezinte o carte, după aia al doilea om pe care îl invidiez este Iulian Ciocan, care scrie și editează, iată, tot mai frecvent la diferite edituri...

Ivan Pilchin: „Dar și Vitalie Ciobanu, editorialist, redactorul-șef al Contrafortului.”

Europa Liberă: Dar și Vitalie Ciobanu, care este un comentator politic înrăit.

Ivan Pilchin: „Da, un critic literar și un prozator foarte bun. Ei, vedeți că le îmbină pe toate?”

Europa Liberă: Dar și Ivan Pilchin, care este tot de-al casei, cu participațiunea lui jurnalistică. Și eu îndrăznesc să spun că Europa Liberă este un loc prietenos pentru scriitori, pentru cultură, pentru subiectele acestea nedreptățite și, într-adevăr, marginalizate și eclipsate de politicieni, de pseudopoliticieni, de pseudoevenimente. Ori de câte ori o să am ocazia sunt convins că o să acceptați invitația să continuăm discuția, pentru că mai întâi, exact cum spune Teo, a fost cuvântul. Și dacă lumea mai are șanse să supraviețuiască – tot prin cuvânt, și nu are șanse să se mute, cum propune Elon Musk, după ce poluăm tot ce se poate, să ne urcăm într-o rachetă și să ne mutăm.

Teo Chiriac: „Dle Botnaru, limba română, în cazul nostru, este Alfa și Omega, este Începutul și Sfârșitul. Noi ar trebui să avem conștiința asta, când vorbeam despre patriotism, vorbeam în același timp despre limba maternă, iarăși vorbeam despre rolul scriitorilor, despre atitudine. Atitudinea față de un scriitor este, de fapt, atitudinea față de limba română și primul lucru pe care ar trebui să-l facă scriitorul, dar și întreaga societate este să promoveze limba maternă în toate domeniile, de sus până jos, din dreapta în stânga, pentru că șansa noastră este cuvântul pe care îl reprezentăm și pe care îl transmitem prin limba maternă. A conștientizat cineva rolul limbii române în societatea noastră? Sau vorbeam despre acel sondaj de opinie, haideți să facem unul și să punem și întrebarea asta. În funcție de răspuns, vedem care sunt perspectivele.”

Europa Liberă: Da, și limba, în general, acest vehicul care a transmis de fapt experiența de la o generație la alta, în timp de patru milenii noi trăim fără ca să ne rupem de toți cei care au trăit și au creat și ne-au lăsat moștenire, inclusiv scriitorii de limba rusă, care sunt valoroși pentru noi în acest spațiu. Eu vă mulțumesc și abia de aștept să revin să continuăm această discuție nici pe departe epuizată!

Ivan Pilchin: „Și noi vă mulțumim!”