...nu merită să câştige! Doi candidaţi la preşedinţia statului – cel mai puternic din lume, SUA, şi cel mai năpăstuit de pe glob, Republica Moldova – refuză să se recunoască învinşi, primul, Donald Trump, bătut în scrutinul din 3 noiembrie şi dând vina pe votul prin corespondenţă, şi cel din urmă, Igor Dodon, învins în turul întâi al alegerilor din 1 noiembrie şi demonizând diaspora, „electoratul paralel”. („DoDonald”, aşa numisem personajul compozit acum 4 ani, când venea la putere, după ce că n-au ezitat să-şi pună în valoare masculinitatea, ca să nu zic machismul.) Or, simetria comportamentelor este în sine grăitoare şi acum, în noiembrie 2020 – cel dintâi aşa şi nu l-a sunat pe democratul Joe Biden, să-l felicite pentru victorie; cel din urmă, mai şmecher, a ţinut s-o gratuleze pe lidera PAS, Maia Sandu, pentru calificarea în turul doi, şi nu pentru victoria în turul întâi, cum ar fi fost firesc. Mai mult decât atât, de câteva zile încoace capitala e împânzite cu panouri (roşii, că doar nu degeaba avem un primar socialist !!!) publicitare în care se spune că – de unde până unde?! – Chişinăul votează Igor Dodon, pe când lucrurile au stat exact pe invers în turul 1, Maia Sandu repurtând o victorie de peste 45%, contra 30% ale lui Dodon. Minciunile nu se opresc aici, insinuările (mai grave ca cele cu „mii de sirieni” de acum patru ani) continuă, falsurile au împânzit ţara, ceea ce înseamnă că candidatul „independent susţinut de socialişti” (cacofonie deloc intenţionată, dar la locul ei) nici nu se gândeşte să-şi pregătească, de pe acum, discursul de înfrângere. (Mă opresc aici, în aşteptarea deznodământului din 15 noiembrie – toată lumea la vot!)
Feodor Mihailovici Dostoievski
Astăzi suntem în 11 noiembrie, ziua de naştere a lui Feodor Mihailovici Dostoievski (11 noiembrie 1821, Moscova – 9 februarie 1881, Sankt Petersburg), iar cel mai frumos omagiu care poate fi adus unui scriitor este să fie citit. În cazul lui Dosto, recitit – aşa cum a făcut-o de pildă rusul Leonid Ţîpkin, autorul romanului O vară la Baden-Baden, cu care închei aceste rânduri:
Ori de câte ori am auzit spunându-se despre cutare sau cutare ins, cu admiraţie sau cu resentiment, că ar fi un “personaj dostoievskian”, m-am întrebat dacă acest calificativ i s-ar fi potrivit şi... creatorului Fraţilor Karamazov, astfel încât citindu-l pe Leonid Ţîpkin (20 martie 1926, Minsk – 20 martie 1982, Moscova), O vară la Baden-Baden, Humanitas, 2007 – scriere hibridă, (auto)biografică şi ficţională în acelaşi timp, pe care Susan Sontag o include „printre realizările cele mai remarcabile şi mai originale ale acestui secol” –‚ nedumerirea mea s-a întors într-o interogaţie, deloc retorică: în ce măsură Dostoievski lui Ţîpkin este un personaj romanesc (şi deci „ţîpkinian”), înainte de a fi un „personaj dostoievskian” (adică real)?!
Suntem în 1867. Soţii Dostoievski îşi petrec luna de miere în orăşelul balnear Baden-Baden din Germania, Anna Grigorievna tot cu gândul la „Mişa sau Sonia” ce-abia se anunţă, iar Feodor Mihailovici jucând la ruletă (între paranteză fie spus, s-au cunoscut pe când romancierul tocmai îşi redacta Jucătorul, pe care i-l şi dictează tinerei stenografiste, pe care o va cere apoi de nevastă). La început, lucrurile se întâmplă aşa: „Când ajunse acasă, Fedia îngenunche dinaintea Annei Grigorievna, încât ea rămase cu gura căscată de mirare, retrăgându-se într-un colţ al camerei, însă el se târa în genunchi după ea, repetând: Iartă-mă, iartă-mă! Şi Eşti îngerul meu”. Apoi însă, o iau razna : „sosi şi Fedia – era palid şi, căzând ca de obicei în genunchi, îi spuse că pierduse la ruletă banii pe care i-i dăduse pentru răscumpărarea broşei, a cerceilor şi a inelelor”. Iar şi iar, ca într-un film de groază: „El căzu în genunchi şi se târî spre ea, o apucă de mână şi o duse la buze; mereu calmă, Anna Grigorievna îşi retrase mâna, şi calmul acesta lui îi dădea fiori...”
Ca şi cum însuşi destinul s-ar răzbuna, avant la lettre, pe creatorul ce va pune pe foc – cu câtă uşurinţă! –, în Idiotul, un ditamai pachet cu bani, într-o scenă absolut antologică!