Cine vrea să fie primar în fiefurile lui Șor

Începe campania pentru alegeri locale noi, care vor avea loc pe 17 mai în 10 localități, inclusiv în Orhei și Taraclia - fiefurile lui Ilan Șor de unde primarii și-au dat demisia în decembrie trecut. Dar cine candidează în cele două orașe și spre ce partide au migrat oamenii oligarhului fugar?

Interesul pentru cele două orașe este mare, după cum o sugerează numărul de candidați – Comisia Electorală Centrală (CEC) a spus pe 15 aprilie că a înregistrat în cursa pentru primăria Orheiului 10 candidați, iar în cea pentru primăria Taracliei șapte candidați, față de numărul de două sau de trei ori mai mic al candidaților la primăriile unor orașe asemănătoare ca mărime.

Cele două funcții de primar au devenit vacante la sfârșitul anului trecut, după ce Ilan Șor a fost condamnat în absență la 15 ani de închisoare, în decembrie 2024, pentru rolul său în frauda bancară din 2014., care se ascunde în Rusia, a anunțat pe 1 decembrie 2025 că își încheie „proiectele sociale” din Republica Moldova și își retrage sprijinul politic pentru aleșii locali din partea Partidul Șor a fost declarat neconstituțional în luna iunie 2023 și lichidat ulterior pe motiv că ar fi organizat acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova în interesul Kremlinului, oligarhul fugar preluând alte câteva formațiuni, activitatea cărora a fost și ea restricționată de autorități, cerându-le demisia.

Primărița Orheiului, Tatiana Cociu, Cociu a motivat plecarea prin „amenințări cu arestări” și „presiuni și amenzi”. În octombrie 2024, CNA a efectuat percheziții la Primăria Orhei într-un dosar de corupție, în care 18 funcționari, inclusiv Cociu, aveau statut de bănuiți de primire a banilor de la gruparea Șor. o zi mai târziu - ea fusese aleasă în 2023 din partea Forței de Alternativă și de Salvare a Moldovei, una din formațiunile considerate succesoare ale fostului Partid Șor, declarat neconstituțional. A demisionat aproape concomitent și primarul Taracliei, Veaceslav Lupov, care fusese ales în 2019 pe listele Partidului Șor.

Orheiul este orașul unde Șor s-a lansat în politică, câștigând funcția de primar în 2015 în ciuda implicării sale în frauda bancară, proiectându-și ulterior influența în alte zone, inclusiv în Taraclia – capitala raionului cu același nume cu o mare populație de etnici bulgari, vorbitori de rusă, dar și în autonomia găgăuză și în politica la nivel național, partidul său intrând prima dată în parlament, în 2019.

Își va păstra această influență, fie și indirect, și după alegerile din mai? Analiza candidaților poate sugera unele răspunsuri.

Nu vrei să citești totul?Mergi direct la candidatul care te interesează:

Orhei: ◉ Victor PerțuDiana MemețRamiz AnsarovVasile AdașanAndrei DonSergiu PîslaruSergiu AgaStanislav BalanDumitru MelnicSergiu Stanciu

Taraclia: ◉Nicolai GaranovschiNatalia VasilevscaiaAlexandr BorimecicovVasile GaidarjiAndrei LambruEcaterina IacobceacOleg Cosîh

Cine candidează la Orhei

Printre candidații înregistrați de CEC la primăria din Orhei, câțiva au legături evidente cu Șor. Dar în această campanie, fie s-au reorientat către alte partide, fie au ales să candideze ca independenți. 

Victor Perțu, candidatul Partidului Democrația Acasă, este director al Apă Canal Orhei, obținând această funcție, imediat după alegerile locale din 2015, când a fost numit de proaspătul primar de atunci, Ilan Șor.

O vreme, nu s-a remarcat prea mult, în afară de faptul că a candidat fără succes din partea Partidului Șor la alegerile parlamentare din 2019 și la cele din 2021.

În 2022, după ce a preluat funcția de vicepreședinte al raionului Orhei, a fost reținut de poliție după participarea la controversatele proteste antiguvernamentale Au fost primele proteste împotriva puterii pro-europene în frunte cu președinta Maia Sandu și PAS, organizate de Șor, cu participanți plătiți, pe fundalul invaziei rusești și despre care autoritățile au spus că au făcut parte din războiul hibrid al Kremlinului contra Republicii Moldova..

În august 2025, Judecătoria Orhei l-a recunoscut vinovat de încălcarea legii, într-un dosar contravențional, după ce blocase, alături de alte persoane aduse organizat de reprezentanții partidului Șor în martie 2023 traseul R-6 Chișinău-Bălți.

La alegerile prezidențiale și referendumul despre integrarea în UE, din toamna anului 2024, Perțu a participat, alături de ex-deputata Marina Tauber, la întâlnirile electorale organizate de Blocul Victorie, afiliat lui Șor, care își chemase susținătorii să voteze „NU” la referendum.

Acum, Perțu candidează la primăria Orheiului din partea ... Partidului Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, care se declară pro-european.

Candidatul a spus Europei Libere că Democrația Acasă l-a abordat pe el, și nu invers, și că a acceptat să candideze din partea partidului lui Costiuc chiar dacă nu este membru de partid și „nu este familiarizat până la capăt cu toate opțiunile” acestuia.

În ce privește aderarea la UE, Perțu a spus că, personal, a avut „o viziune pro-europeană tot timpul”. În Partidul Șor, spune s-a aflat „de la bun început” tocmai pentru că îl considera un „partid tehnocratic”, dar care „s-a politizat prea tare” mai târziu, când „s-a mers într-o direcție nu chiar bună”, iar el ar fi fost „marginalizat” - o afirmație care nu este sprijinită însă de fapte, inclusiv participarea lui Perțu până în ultima clipă la acțiunile blocul pro-rus „Victorie”.

Întrebat la rândul său de Ziarul de Gardă de ce s-a aliat cu un asociat de-al lui Șor, Costiuc a spus că nu are probleme să colaboreze cu Perțu atâta timp cât „omul nu are interdicție oficială de a ocupa o funcție, dacă nu-i condamnat, dacă nu a furat și nu e cercetat penal”.

Înapoi la listă

Diana Memeț , fostă viceprimară la Orhei în perioada în care orașul era condus de Șor, lăsată de el ca primară interimară după alegerile din 2019 când oligarhul ajungea deputat, candidează acum la primăria municipiului ca independentă.

Astăzi lectoră de economie și marketing la Universitatea Tehnică a Moldovei, a candidat pe lista fostului Partid Șor la alegerile parlamentare anticipate din 2021, dar nu pe un loc eligibil.

Într-o discuție cu Europa Liberă, Memeț a încercat și ea să se distanțeze de Partidul Șor, spunând că „a separat activitatea de administrare publică de cea politică”. Mai spune și că a fost inclusă pe lista formațiunii la alegerile parlamentare din 2021 fără acordul ei: „Nu a fost nici alegerea mea, și nici nu am fost (…) întrebată”.  

De ce candidează acum la primăria Orheiului? În cuvintele sale, a decis să candideze ca independentă la „rugămintea persoanelor din Orhei” care o cunosc ca pe „un om integru, un om corect” și „probabil de asta mă și cheamă înapoi”.

Înapoi la listă

În calitate de candidat independent s-a înregistrat și Ramiz Ansarov , care, la alegerile parlamentare din septembrie 2025, a candidat pe lista Partidul Republican Inima Moldovei, condus de fosta bașcană a Găgăuziei - Irina Vlah. Acest partid a fost exclus în ultimul moment din competiția din 2025 pentru suspiciuni de finanțare ilegală și corupere a alegătorilor prin intermediul rețelelor lui Șor.

Din 2025, Ansarov, jurist, originar din Bălți, a fost liderul organizației raionale Orhei a partidului lui Vlah, participând activ, alături de aceasta, la câteva mici proteste anti-guvernamentale. 

Înainte de a se implica în viața politică, Ansarov a activat în cadrul Serviciului de investigații speciale și analiza riscurilor al Inspectoratului general al poliției de frontieră.

În 2018, a fost demis din funcție, pentru prejudicierea imaginii țării și a instituției, după ce a fost acuzat că ar fi luat un parfum dintr-un magazin fără să-l plătească în timp ce se afla într-o deplasare de serviciu, în Ungaria. Dar spune că ar fi fost demis pentru că ar fi devenit o persoană incomodă pentru sistem, afirmând în mod eronat și că ar fi fost repus în funcție, dar că nu a mai vrut el să continue.

În 2016, pe când activa ca administrator al unei companii pentru repararea mașinilor a fost sancționat de instanța de judecată pentru utilizarea muncii nedeclarate și multiple încălcări ale legislației muncii, inclusiv neplata salariilor și nerespectarea normelor de protecție a angajaților. 

Înapoi la listă

Vasile Adașan , actualul președinte al Consiliului raional Orhei, ajuns în funcție cu sprijinul partidelor „Forța pentru Alternativa și Salvarea Moldovei” (FASM) și Renaștere, ambele afiliate lui Ilan Șor, este la a treia încercare de a obține funcția de primar al Orheiului. 

După ce în 2019 a candidat din partea Partidului Democrat din Moldova, iar în 2023, din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a ales acum să candideze ca independent.  

Adașan a venit în politică din poliție - făcuse carieră în structurile Ministerului Afacerilor Interne, ajungând, în 2016, șef al Inspectoratului de Poliție al municipiului Orhei, funcție din care a plecat la sfârșitul 2021, cu puțin timp înainte de a fi ales consilier raional din partea PDCM.

De-a lungul anilor, familia Adașan s-a bucurat de remitențe generoase din partea soacrei candidatului, care activează în Italia. 

Tot ca independent, candidează și un alt fost polițist, Andrei Don , fost președinte al unei asociații pentru drepturile polițiștilor, Pro Motus.

În 2022, Don a activat în calitate de șef interimar al Secției social-economice din Pretura Botanica, iar din 2023 este specialist principal în Direcția administrație publică locală din cadrul Primăriei Chișinău.

Înapoi la listă

Partidul Verde Ecologist l-a înaintat candidat pe Sergiu Pîslaru , om de afaceri din Orhei, care a fost ales în martie 2018, pe timpul lui Șor, viceprimar al orașului, responsabil cu problemele economice, investițiile și construcțiile. 

La alegerile locale din 2023, Pîslaru a candidat la funcția de primar al Orheiului din partea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), fiind pe atunci și președintele organizației teritoriale a acesteia.

Partidului Liga Orașelor și Comunelor (LOC) l-a înaintat pe Sergiu Aga , preot și director al Asociației Umanitare „Filantropia Creștină”. Aga a candidat pe lista acestei formațiuni și la alegerile parlamentare din 2025. 

În prezent, Aga mai este consilier în Consiliul raional Orhei, unde reprezintă alt partid, „Voința poporului”, fondat în 2018 de un grup de membri disidenți ai Platformei Demnitate și Adevăr.

Stanislav Balan va candida din partea Partidul Socialiștilor (PSRM). Este om de afaceri din Orhei, care în prezent administrează o companie specializată în servicii de producere și montare a pavajului. Acesta nu a fost implicat în viața politică până acum, însă liderul socialiștilor Igor Dodon a declarat că fratele candidatului este „activist de partid" în cadrul PSRM.

Partidul Comuniștilor (PCRM) l-a desemnat la rândul său pe Dumitru Melnic , care în 2011 a fost consilier PCRM în cadrul Consiliul comunal Hruşova, raionul Criuleni, și ulterior, a deținut funcţia de specialist pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare în cadrul primăriei.

Înapoi la listă

Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) l-a desemnat în calitate de candidat pe Sergiu Stanciu , care în prezent administrează „Chișinău Arena”. Aceasta va fi a doua oară când Stanciu luptă pentru fotoliul de primar la Orhei din partea PAS, după ce a pierdut în fața Tatianei Cociu, în 2023. 

În martie 2025, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că Stanciu a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, prin nesoluționarea în termenul legal a stării de incompatibilitate generate de deținerea simultană a calității de membru al Consiliului de supraveghere și dezvoltare al IP Compania „Teleradio-Moldova” și a mandatului de consilier în Consiliul municipal Orhei. La scurt timp, el a refuzat la ambele funcții. 

Cursa de la Orhei putea avea și un al 11-lea candidat, pe Adrian Dulgher, care se prezintă drept „milionar” cu afaceri în Africa și India.

CEC a refuzat însă înregistrarea sa în cursă, spunând că, deși a depus dosarul ca independent, Dulgher figurează ca membru al Partidului CUB, ceea ce încalcă cerința legală privind lipsa apartenenței politice pentru o perioadă de cel puțin 70 de zile înainte de alegeri.

Înapoi la listă

Cine candidează la Taraclia

Dintre cei șapte candidați la primăria Taracliei, patru au fost înregistrați ca independenți, iar unii dintre aceștia au și ei afilieri cu partidele lui Șor.

Pentru Nicolai Garanovschi , jurist de profesie, este a doua tentativă de a obține fotoliu de primar – candidase în 2023 din partea Partidului Renaștere, considerat succesor al fostului Partid Șor.

Garanovschi a obținut atunci doar 3,68% din voturi, așa că s-a ales cu funcția de membru al Consiliului raional Taraclia, unde este, în prezent, membru al Comisiei consultative economice a Consiliul. 

La alegerile din 2015, a candidat la funcția de consilier în Consiliul local al orașului Taraclia din partea Blocului Electoral „Lista Poporului”, format de către Partidul Social Democrat, condus de Victor Șelin, și Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, condus de Dan Petrache.

Înapoi la listă

Candidează independent și Natalia Vasilevscaia , profesoară de matematică la Liceul Teoretic Ivan Vazov din Taraclia. La alegerile parlamentare de anul trecut, ea a figurat pe listele Partidului Republican Inima Moldovei al Irinei Vlah, cel exclus din cursă pentru suspiciuni de finanțare ilegală și corupere a alegătorilor prin intermediul rețelelor lui Șor. 

Alexandr Borimecicov , care la fel candidează ca independent, este directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare (ARBOM), dar și director administrativ al filialei din Taraclia a Universității „Angel Kanchev” din Ruse (Bulgaria). 

În perioada 2022-2023 a fost vicepreședinte al Consiliului raional Taraclia.

Ca urmare a alegerilor locale generale din 2015, Borimecicov a obținut funcția de consilier în Consiliul orășenesc Taraclia. A candidat din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, activând pe atunci în aparatul primăriei orașului.

Înapoi la listă

Și Vasile Gaidarji , șofer-mecanic de profesie, candidează din nou în calitate de independent, după tentativa eșuată la alegerile locale din 2023, când a participat, de asemenea, fără afiliere politică. Între 2007 și 2011, a deținut funcția de primar al orașului, reprezentând atunci PCRM, iar la alegerile parlamentare din 2010 a figurat pe lista Partidului „Moldova Unită – Единая Молдова”, condus de Vladimir Țurcan.

În 2015, Gaidarji s-a alăturat PSRM, candidând la funcţia de consilier în consiliul orașului Taraclia, la alegerile locale generale din acel an. În 2019, a fost membru al Comitetului organizatoric pentru crearea Partidului Popular Găgăuz-Bulgar „Bugeac”, care nu a mai fost înregistrat. 

Partidul Acțiune și Solidaritate l-a desemnat în calitate de candidat la primăria Taracliei pe Andrei Lambru , președinte interimar al organizației teritoriale PAS.

În prezent, conduce Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi (UTA Găgăuzia), funcție pe care a obținut-o în 2022, după ce a câștigat concursul organizat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. 

Înapoi la listă

Partidul Socialiștilor a înaintat-o Ecaterina Iacobceac , actuala președintă a organizației teritoriale a PSRM din Taraclia.

Din 2015, ea este primărița satului Novosiolovca. În iunie 2024, Autoritatea Națională de Integritate a constatat că Iacobceac a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, după ce, exercitând funcția de primăriță a satului, și-a angajat mama în funcția de director al Casei de Cultură din localitate.

Oleg Cosîh candidează pentru a două oară pentru funcția de primar la Taraclia, din partea PDCM-ului condus de fostul premier Ion Chicu, după ce eșuase în 2023.

Vicepreședinte al PDCM și șef al fundației „Spiritul Bulgar”, Cosîh a avut în 2025 contracte de finanțare din partea Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei, în valoare de 7.103 de euro. 

Soția candidatului este jurnalistă și lucrează pentru Compania „Exclusiv Media” SRL, fondată de fostul deputat socialist Corneliu Furculiță și sancționată în repetate rânduri de Consiliul Audiovizualului pentru încălcarea legislației din domeniul audiovizualului, inclusiv pentru discurs de ură în legătură cu războiul din Ucraina. 

Înapoi la listă

Unde mai au loc alegeri pe 17 mai

Alegeri locale noi vor mai fi organizate în alte opt localități. În patru dintre acestea - după ce primarii au acces în Parlament pe listele PAS și Democrația Acasă.

Astfel, pentru funcția de primar al satului Costești au fost înregistrați trei candidați, iar pentru cea a satului Mășcăuți - unul singur.

Șapte candidați s-au înregistrat pentru cursa din comuna Ruseștii Noi, iar pentru cea din Sărătenii Vechi -  trei pretendenți. 

La funcția de primar al satului Topala a fost înregistrat un singur candidat, după ce fostul edil a demisionat, iar în localitatea Plop, trei persoane vor concura pentru funcția de primar, după decesul fostului edil.

În satul Frumușica, trei persoane luptă pentru funcție, după ce fostul primar s-a aflat în imposibilitatea de a exercita funcția mai mult de 5 luni consecutive.

Satul Copceac își va alege Consiliul sătesc, după dizolvarea de drept a precedentului. CEC a înregistrat 20 de candidați pentru funcția de consilier.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te