Amenzile, cuprinse între 25.000 și 37.500 de lei pentru fiecare caz, au fost aplicate persoanelor care au pretins, acceptat sau primit, direct sau indirect, bunuri, servicii, privilegii sau alte avantaje necuvenite, în schimbul votului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CNA, Angela Starinschi, instituția nu deține în prezent date despre câte dintre amenzi au fost contestate sau câte au fost plătite.
Tot vineri, 15 noiembrie, CNA și procurorii au anunțat că o locuitoare a satului Dubăsarii Vechi din raionul Criuleni, este cercetată pentru corupere electorală.
Aceasta este acuzată că a oferit bunuri în schimbul influențării alegătorilor să voteze pentru un anumit candidat la alegerile prezidențiale. În cadrul investigației, ofițerii CNA au ridicat bunuri utilizate în calitate de obiect al infracțiunii și au inițiat acțiuni pentru identificarea provenienței fondurilor și a posibilelor legături cu grupuri criminale organizate.
Persoana vizată urmează să fie audiată și cercetată în stare de libertate. Conform legii, cei care oferă bani sau alte avantaje pentru influențarea rezultatelor unui scrutin riscă până la 5 ani de închisoare și amenzi de peste 50.000 de lei.
- Poate te interesează și: Serviciile speciale rusești au elaborat schema de transfer a banilor lui Șor în R. Moldova - procuror general
Legislația prevede amenzi de până la 37.500 de lei și pentru cetățenii bănuiți că și-au vândut votul. Dacă aceștia cooperează cu ancheta, ei pot scăpa de sancțiuni.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te