Coadă kilometrică la al treilea maraton de vaccinare la Chişinău

Your browser doesn’t support HTML5

Coada la cel de-al treilea maraton al vaccinării în Chișinău se întinde pe o distanță de aproape un kilometru. Oamenii stau într-un rând format de la intrarea în Palatul Republicii pe strada București, între intersecțiile Maria Cebotari și Mitropolit Garvriil Banulescu-Bodoni (zona liceului Mircea Eliade). Autoritățile municipale au anunțat că sunt patru tipuri de vaccin - AstraZeneca, Sinopharm, Sinovac și Sputnik V. De altfel, serul rusesc exista într-un stoc limitat - 3.000 de doze, au spus organizatorii în debutul maratonului. Majoritatea oamenilor cu care am discutat au spus că preferă Sputnik V și că pentru ei nu contează faptul că vaccinul rusesc nu a fost încă aprobat în UE. Este pentru a doua oară, de la debutul campaniei de vaccinare, când oamenilor li se oferă posibilitatea să se imunizeze și cu Sputnik V. Cel de-al treilea maraton al vaccinării în Chișinău are loc în plină campanie electorală pentru parlamentarele din 11 iulie. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, și-a făcut apariția prin zonă, salutând oamenii care așteaptă la coada aproape kilometrică.