Fostul premier al Republicii Moldova este al patrulea în lista candidaților formațiunii Pro-România la alegerile europarlamentare care se vor desfășura pe 26 mai. În capul listei se află Victor Ponta, liderul partidului, cu care Iurie Leancă are o relație bună de mai mulți ani. El este urmat de comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu și fostul premier Mihai Tudose, toți trei părăsind PSD în diferite momente.
### Vezi și... ### Iurie Leancă: candidatura sa pentru alegerile europarlamentare ar fi menită să promoveze cauza integrării Moldovei în UEÎncă un deputat PSD părăsește partidul condus de Liviu Dragnea, în favoarea formațiunii înființate de Victor Ponta, Pro-România. Este vorba despre deputatul Nicolae Georgescu, din Argeș, care a anunțat prin intermediul unui comunicat că „valorile de stânga au ajuns să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu, supranumit „deputatul mitralieră”.
„Am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc și în care mă regăsesc în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în județul Argeș am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – „Mitralieră”. Voi susține lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni precum comisarul european Corina Crețu vor ști să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene necesare inclusiv dezvoltării județul Argeș”, a declarat Nicolae Georgescu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Pro România.
* Relatarea integrală poate fi citită aici.