Tribunalul din Pskov, vestul Rusiei, a respins apelul depus de jurnalista Ludmila Savițkaia, colaboratoare a postului nostru de radio Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL), prin care contesta includerea ei în categoria de „agent străin”.
### Vezi și... ### Jamie Fly: REL/RL a fost luat în vizor de autoritățile ruse pentru că încearcă să ofere informație corectă și știri obiective
Tribunalul din Pskov a decis pe 5 mai că includerea lui Savițkaia pe lista de „agenți străini” a Ministerului Justiției este legală. Avocații jurnalistei au anunțat că vor contesta decizia.
Savițkaia și alte patru persoane - colaboratorul RFE/RL Sergei Markelov, activistul pentru drepturile omului Lev Ponomaryov, artista și activista Daria Apaknicih și redactorul șef al ziarului din Pskov, Denis Kamaligin - au fost incluse pe controversata listă a „agenților străini” din decembrie 2020.
Miercuri, la tribunal, reprezentanții Ministerului Justiției au prezentat ca dovadă împotriva Ludmilei Savițkaia un articol despre protestatarii anti-guvernamentali, despre presupusele torturi din închisorile rusești și despre blocarea comunicațiilor electronice în zonele din jurul închisorilor.
La audierile de miercuri, Savițkaya a declarat că nu făcut decât să relateze un jurnalist profesionist.
„În zilele noastre, nici o instituție media de stat nu relatează despre adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii, însă Radio Svoboda (Radio Libertatea/ redacția în limba rusă RFE/RL) o face”, a spus ea.
### Vezi și... ### Europa Liberă/Libertatea apelează la CEDO pentru a bloca amenzile decise de autoritățile ruse
Așa-numita lege a „agenților străini” din Rusia a fost adoptată în 2012 și a fost modificată și extinsă de mai multe ori în decursul anilor. Legea cere organizațiilor neguvernamentale care primesc finanțare externă și pe care guvernul le consideră angajate în activități politice, să se înregistreze drept „agenți străini” și să se supună audit-urilor.
Modificările ulterioare ale legii au vizat și mass-media finanțată din străinătate. La sfârșitul anului 2020, legislația a fost modificată pentru a permite guvernului rus să includă persoane fizice, inclusiv jurnaliști străini, pe lista „agenților străini” și să le impună restricții.
În 2017, guvernul rus a plasat pe listă Radio Svoboda (redacția în limba rusă a RFE/RL) și alte șase redacții de știri în limba rusă ale postului nostru de radio, la fel ca postul de televiziune Current Time, realizat în colaborare cu VOA.
La începutul acestui an, instanțele ruse au început să impună amenzi mari postului nostru de radio pentru că nu-și etichetează, conform legii, produsele drept „produsul unui agent străin”. RFE/RL contestă aceste decizii.
RFE/RL a numit amenzile „o campanie de constrângere și intimidare sponsorizată de stat”, în timp ce Departamentul de Stat al SUA le-a descris drept „inacceptabile”. Human Rights Watch a descris legislația privind agenții străini ca fiind „restrictivă”, menită să „demonizeze grupurile independente”.