De aproape patru ani, Codul Penal al Republicii Moldova permite pedepsirea funcţionarilor pentru îmbogăţire ilicită şi confiscarea extinsă a averii acestora, adică inclusiv a bunurilor pe care le scriu pe numele socrilor, partenerilor de viaţă sau prietenilor. Cele două prevederi au fost incluse în legislaţia penală în cadrul unui pachet de legi anticorupţie adoptat în 2014 cu sprijin european. Totuşi, până astăzi funcţionarii care au fost traşi la răspundere pentru aceste infracţiuni pot fi număraţi pe degete, la fel şi cei ale căror averi au fost confiscate în regim extins. De ce nu au un impact vizibil schimbările din Codul Penal? Subiectul a fost discutat în cadrul Clubul jurnaliştilor de investigaţie, organizat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice.
Your browser doesn’t support HTML5
Confiscarea extinsă a averii funcţionarilor corupţi, între aşteptări şi realitate
În 2014, la scurt timp după ce au fost adoptate prevederile ce se referă la îmbogăţirea ilicită şi confiscarea extinsă a averii funcţionarilor corupţi, acestea au devenit subiectul unei sesizări la Curtea Constituţională. Iniţiatorul a fost ombudsmanul de la acea vreme, Tudor Lazăr, care insista că sancţiunile ar contrazice mai multe articole din Constituţie şi mai ales pe cele care se referă la protecţia proprietăţii. Înalta Curte a respins sesizarea Avocatului poporului, dând astfel undă verde procurorilor să urmărească funcţionarii averile cărora depăşesc veniturile pe care le declară.
La patru ani distanţă, doar în cazul a doi funcţionari a fost aplicată prevederea ce se referă la confiscarea extinsă a averii, ambele cazuri fiind înregistrate în 2017. Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, spune că, de fapt, două condamnări ar reprezenta o realizare:
„Pentru a demonstra că persoana are o activitate infracţională îndelungată, că veniturile sale legale sunt net inferioare proprietăţilor şi cheltuielilor pe care le deţine pentru a administra probe în instanţe şi instanţa să dispună trecerea în contul statului a acestei proprietăţi – aici e dificultatea. […] În cazul confiscării atât speciale cât şi extinse poate fi vorba inclusiv de bunuri scrise pe terţe persoane dar care au fost dobândite prin infracţiune şi noi avem probe, aici tot e o problemă. De exemplu, dacă bunul este scris pe mama soacră sau pe cineva din rude, dar ruda are dovada provenienței acesteia, în percepţia societăţii e că bunul respectiv ar fi aparţinut funcţionarului, dar noi trebuie să demonstrăm că el aparţine, că el îl foloseşte, că el a investit banii, că persoana care deţine bunul nu are surse financiare.”
Raisa Botezatu şi Viorel Morari
Atunci când a fost modificat Codul Penal astfel încât funcţionarii ce deţin averi dobândite ilegal să fie pedepsiţi cu închisoarea, experţii anticorupţie de la Chişinău se aşteptau ca prevederea să descurajeze „marea corupţie”. Nu a fost să fie şi asta pentru că legea spune că procurorii trebuie să ia în calcul „valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată timp de cinci ani înainte şi după săvârşirea infracţiunii”. Altfel spus, până în prezent a fost practic imposibil să fie aplicată norma legală, explică fosta judecătoare Raisa Botezatu. În ţara vecină România prevederi similare în Codul Penal există din 2012.
Experta anticorupţie de la Bucureşti Laura Ştefan spune că în ultimii ani numărul cazurilor de confiscare extinsă a averii s-a majorat. Lecţia pe care au învăţat-o autorităţile române este că numărul cazurilor de confiscare depinde de greutatea argumentelor prezentate de procurori:
„Dacă bunurile sunt sechestrate la un moment foarte timpuriu în anchetă, banii circulă după cum ştiţi în câteva secunde dintr-un cont în altul, da? Deci, dacă eu, procuror, eu, organ de urmărire penală, nu-mi fac o anchetă financiară solidă înainte de a anunţa individul că este subiectul unei investigaţii este foarte probabil să nu mai găsesc nimic în conturi. Deci, eu în momentul în care anunţ omul, când ancheta mea poate să devină publică, trebuie să am în spate nu doar probe ferme, dar trebuie am în vedere şi aspectul legat de confiscare şi de sechestrare a bunurilor respective. Deci, nu-i vorba numai de condamnare, deci, să ajungă persoana în puşcărie, ci şi de recuperarea prejudiciilor.”
În pofida aşteptărilor societăţii, dosarele privind averile dobândite ilegal cu greu pot fi duse la bun sfârșit, explică experta anticorupţie Laura Ştefan. Şi asta pentru că funcţionarii corupţi au învăţat să anticipeze acţiunile procurorilor: unii îşi ascund banii în conturi din afara ţării, iar alţii ştiu deja cum să ocolească oamenii legii care-i filează.