Consiliul Europei cere CIO să interzică participarea Rusiei și Belarusului la Olimpiadă

Protest împotriva participării sportivilor din Rusia și Belarus la Jocurile Olimpice din 2024, Tbilisi, Georgia, 26 martie 2023

Principalul organism european de supraveghere a drepturilor omului a cerut joi interzicerea totală a sportivilor ruși și belaruși de la Jocurile Olimpice din 2024 „atât timp cât continuă războiul de agresiune al Rusiei” în Ucraina.

Consiliul Europei a îndemnat Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și federațiile sportive care îl compun să își mențină „poziția exprimată în 2022 și să interzică participarea” acestor sportivi la următoarele Jocuri Olimpice, precum și la „toate celelalte evenimente sportive majore” internaționale.

### Vezi și... ### Sportivii ruși spun că recomandările CIO pentru Olimpiada 2024 sunt „excesive și discriminatorii”

Reprezentanții Rusiei și Belarusului au fost supuși sancțiunilor în mai multe domenii sportive de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut.

Cu toate acestea, în martie, CIO recomanda să li se permită sportivilor din Rusia și aliatul Belarus să concureze în calitate de persoane neutre individuale în competițiile internaționale, cu condiția ca aceștia să nu susțină în mod activ războiul din Ucraina.

Consiliul Europei, reunit într-o sesiune de vară la Strasbourg, a declarat că orice participare a acestor sportivi ar fi „de neconceput”. Ei „ar fi, cu siguranță, folosiți ca instrument de propagandă și ar împiedica de facto alți sportivi - în special, ucraineni - să participe”.

Poziția CIO cu privire la Rusia și Belarus a făcut ca Ucraina să amenințe că va boicota aceste evenimente. „Argumentele în favoarea participării lor (a Rusiei și Belarusului) nu au suficientă greutate în fața necesității de a condamna și de a respinge atrocitățile comise și de a demonstra sprijinul deplin și neclintit al comunității internaționale pentru Ucraina, câtă vreme agresiunea împotriva ei continuă.”

De asemenea, sportivii ucraineni spun în declarația lor că: „Sportivii de elită ruși și belaruși au primit salarii de stat și au făcut adesea parte din echipele sportive militare. (...) Pare imposibil ca ei să își demonstreze neutralitatea și distanța față de aceste regimuri, cu atât mai puțin să facă o declarație împotriva războiului”.

### Vezi și... ### Parlamentarii europeni cer ca sportivii din Rusia și Belarus să nu poată participa la Olimpiadă