Primul indiciu că această ediție a Conferinței Părților (COP) nu are prea mult potențial pentru a aduce schimbări în mai bine ține chiar de organizatori.
COP29 va avea loc în Azerbaidjan, țară autoritară, prietenoasă cu Rusia și exportatoare de gaz natural. La Baku, oraș care și-a construit bogăția de-a lungul secolelor din gaz și petrol. Combustibilii fosili domină afacerile Azerbaidjanului, iar simbolistica transmisă la fiecare pas în „primul oraș al petrolului” este greu de ignorat.
Mai mult, guvernul de la Baku este acuzat de reprimarea jurnaliștilor și a societății civile, ceea ce încalcă valorile europene, însă oficialii UE caută o colaborare mai apropiată din dorința de a „diversifica” importurile de hidrocarburi, adică de a reduce dependența de Rusia.
Azerbaidjanul plănuiește să-și crească producția de combustibili fosili în următorul deceniu.
Președintele conferinței, ministrul adjunct pentru energie azer Elnur Soltanov, se folosește de poziția sa pentru a aranja noi acorduri pentru hidrocarburi între guvernul azer, firma petrolieră de stat SOCAR și parteneri interesați, potrivit unei înregistrări secrete obținute de BBC de la ONG-ul Global Witness.
Global Witness descrie întreaga interacțiune dintre Soltanov și un presupus reprezentant al unei firme care ar vrea să investească în domeniul petrolier azer. Astfel de discuții care caută câștig personal sunt strict interzise de codul de etică al COP.
Ce soluții concrete se discută în acest COP?
Cât despre subiectele de pe agenda de la Baku, tema principală sunt finanțele.
Țările sărace, cele mai afectate de schimbările climatice, cer un fond comun care să le ajute să repare daunele și să se pregătească să confrunte dezastrele din viitor. E o idee care s-a transformat din deziderat la COP27, în promisiuni abstracte la COP28.
Acum, se caută surse clare de finanțare și o cifră anuală pentru a finanța reziliența globală împotriva schimbărilor climatice, așa-numita nouă țintă colectivă cuantificată (new collective quantified goal).
Doar în 2022 s-a atins ținta financiară agreată în 2009, de 100 de miliarde de dolari pe an. Acum, țările în curs de dezvoltare, care au cea mai mare nevoie de finanțare, cer ca bugetul să crească la 1.000 de miliarde de dolari pe an. Întrebarea principală este, cine să plătească?
Regiunea spaniolă Valencia, care a suferit în urma inundațiilor la sfârșitul lunii octombrie, încă este plină de nămol și distrugere. A plouat în opt ore cât într-un an.
Printre cei mai mari poluatori, China și statele din Golful Arabiei, sunt încă pe lista „țărilor în curs de dezvoltare”, care nu trebuie să contribuie la fel de mult la acest fond ca Statele Unite sau Europa. Va fi nevoie, la o astfel de sumă, și de implicarea serioasă a sectorului privat.
Apoi, țările vor trebui să decidă și către exact ce fel de proiecte se vor duce acești bani și să păstreze transparența financiară.
Analiștii de la GIS - ca și mulți alții! - consideră că nu se prefigurează nici un progres la acest COP și că participanții se duc la Baku doar ca să „discute de dragul discuțiilor”.
Nu se regăsește între subiectele principale, de exemplu, decarbonizarea, adică renunțarea la combustibilii care creează gaze de seră. Este una dintre cele mai importante măsuri pentru a combate schimbările climatice catastrofale, care devin din ce în ce mai dese odată ce planeta accelerează, pesemne ireversibil, către temperaturi din ce în ce mai mari.
Decarbonizarea a fost unul dintre angajamentele de anul trecut, la COP28, și ar fi trebuit continuat. Faptul că Azerbaidjanul este atât de implicat în industria combustibililor fosili și-a pus, astfel, amprenta asupra discuțiilor.
În negocierile dinaintea COP29, țări precum Arabia Saudită și aliații săi și-au vorbit să facă angajamentele către decarbonizare mai degrabă opționale.
Semnale rele din SUA și UE
Peisajul internațional s-a schimbat radical anul acesta, în defavoarea tranziției verzi, pe ambele părți ale Atlanticului.
În UE, Verzii au pierdut masiv în alegerile europene, iar Pactul Verde (un set de legi pentru decarbonizare, tranziție economică verde și protejarea naturii) este sacrificat bucată cu bucată încă din planurile noii Comisii, pentru a susține creșterea economică.
Deja, dintre numele cele mai mari ale politicii europene s-au anunțat absențe. Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen nu va participa, ceea ce observatorii de specialitate spun că este un „semnal fatal” pentru rezultatele discuțiilor. Este prima ei absență din 2019, de când este președintele Comisiei, iar oficial se datorează nevoii de a supraveghea tranziția, la Bruxelles.
Nici liderii Franței, Statelor Unite, Braziliei, Chinei, Africii de Sud, Japoniei și Australiei nu vor participa. Cancelarul german Olaf Scholz s-a retras în ultimul moment, din cauza crizei guvernamentale din țara sa.
Papua Noua Guinee, una dintre țările cele mai afectate de schimbările climatice, s-a retras de la COP29 pentru că spune că lipsa rezultatelor transformă conferința într-o „risipă de timp”.
Discursul ministrului Justiției și Afacerilor Externe din Tuvalu, Simon Kofe, înaintea conferinței COP26. Nivelul din ce în ce mai ridicat al apelor va face ca țara insulară din Oceanul Pacific să nu mai poată fi locuită până la finele secolului.
În SUA, revenirea lui Donald Trump la Casa Albă este considerată de rău augur pentru protecția mediului. El se bazează pe „experți” care consideră că schimbările climatice sunt o „înșelătorie”, ceea ar putea duce la măsuri și mai drastice decât în mandatul precedent, când a retras SUA din Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice. Măsura a fost anulată de Joe Biden: în prima zi de mandat, a readus SUA în Acordul de la Paris.
În viitor, Trump ar putea retrage Washingtonul și din Convenția-Cadru pe tema schimbărilor climatice. Este un gest simbolic, însă ar scoate SUA din mecanismele de raportare a emisiilor și ar putea duce la renunțarea la unele măsuri de reducere a emisiilor.
Combinat cu dorința lui Trump de a promova industria și producția americană, inclusiv prin promovarea exploatării petrolului nord-american, impulsul izolaționist ar putea transforma SUA într-un poluator și mai mare.
Mai mult, scrie Politico, ceilalți lideri mondiali nu au format un front unit împotriva măsurilor care urmează să vină din SUA.
Politica sacrifică progresul pentru mediu
Adesea, cercetarea științifică care avertizează clar că dacă nu se fac progrese, se va ajunge în situații din ce în ce mai grave, ajunge să fie sacrificată pentru câștig politic.
Soluțiile la criza climatică, care ar afecta negativ competitivitatea economică, ar necesita o schimbare radicală a surselor de energie, a comerțului internațional, al multor slujbe și al consumului individual în țările bogate, sunt amânate an de an.
Niciodată nu este „momentul propice”, argumentează politicienii: nu sunt bani, guvernul e instabil, există alte priorități.
Acest fapt este confirmat și de Leena Yla-Mononen, directoarea executivă a Agenției de Mediu a Uniunii Europene.
„Este o luptă constantă. Alegerile de acum din SUA și conflictele geopolitice mereu fac să fie mai dificil să cădem de acord chiar și pe cele mai comune probleme globale”, spune Yla-Mononen pentru Europa Liberă.
De aceea sunt importante agențiile și institutele de cercetare, consideră Yla-Mononen: acestea „joacă un rol important în a aduce fapte și prognoze [în atenția autorităților, n.r.]. Dar mai departe depinde de guverne să hotărască”.
Protestul unei tinere activiste la COP28, Dubai, anul trecu: „opriți combustibilii fosili, salvați-ne planeta și viitorul”.
Se adaugă și dificultatea colaborării dintre țările Occidentale, relativ progresive pe problema schimbărilor climatice, și țările autoritare. Negocierile cu aceste țări sunt dificile, consideră directoarea Agenției Europene pentru Mediu, însă la finalul zilei „tot trebuie să lucrăm împreună, chiar și cu regimurile diferite”.
La asta se adaugă și presiunea industriei fosile, prezentă și la Baku, și la ediția trecută în Egipt. „Este un lobby puternic din partea industriei fosile și a materialelor brute”, confirmă Yla-Mononen.
Ce impact au avut alte COP-uri, în trecut?
În 2021, activista de mediu Greta Thunberg a numit discuțiile liderilor pe tema schimbărilor climatice doar „bla, bla, bla”. Însă negocierile sunt de așa natură încât durează mult, sunt înnoite și modificate de la an la an, devin din ce în ce mai complexe și sunt informate de noi cercetări constant.
Câteodată, participanții semnează noi acorduri care pun ținte ce ghidează și evaluează progresul țărilor înspre protecția mediului. Așa s-au semnat Protocolul de la Kyoto (1997-2020) sau Acordul de la Paris (2015).
Protocolul de la Kyoto este cel prin care țările semnatare s-au angajat pentru prima oară la reducerea emisiilor de gaze de seră. Atunci s-a implementat și un țel concret, o obligație legală pentru țările dezvoltate de a-și reduce emisiile cu 5,2% față de nivelul din 1990, între anii 2008 și 2012. Pentru a se putea asigura că țările respectă angajamentul, protocolul a obligat țările să-și monitorizeze și să-și raporteze emisiile.
Prin Acordul de la Paris, s-a stabilit ideea de a ține încălzirea globală sub 2 grade Celsius față de nivelul pre-industrial, dar ideal sub 1,5 (dar fiecare țară își stabilește singură țintele) și aceea ca, într-un final, să se creeze un fond financiar pentru țările afectate de dezastre naturale.
Odată ce țările ratifică un acord precum cel de la Paris, acesta devine o responsabilitate legală. Problema este, însă, că implementarea ține de buna credință a participanților, pentru că un mecanism de tragere la răspundere nu există: angajamentele pe care țările le fac în fiecare an, de a reduce emisiile, nu au niciun grad de obligativitate. Așa s-a ajuns ca, an de an, criza climatică să se adâncească, în timp ce liderii se arată îngrijorați la fiecare nouă ediție COP.
Protest al activiștilor de mediu la Paris, înaintea conferinței de la Paris din 2015, în care 195 de state s-au angajat la reducerea emisiilor de gaze de seră.
Însă criza climatică nu se rezolvă doar prin aceste acorduri majore. Mai sunt și COP-uri unde se ia câte o decizie importantă sau se introduce un concept nou.
COP oferă cel mai mare forum internațional la care țările discută periodic despre schimbările climatice și se angajează, măcar la suprafață, să le combată.
Anul trecut, la conferința de la Dubai, țările participante s-au angajat pentru prima oară la „trecerea de la combustibilii fosili”. Tot anul trecut, s-au creat mecanismele prin care poate funcționa Fondul de Pierderi și Daune inițiat cu un an înainte, prin care țările sărace afectate de dezastrele naturale provocate de schimbările climatice sunt compensate financiar.
COP este și una dintre puținele ocazii unde se întâlnesc nu doar guvernele, dar la care participă și cercetătorii, activiștii, oamenii cei mai afectați de schimbările climatice, domeniul privat, cu toții primind o șansă de a avea un impact asupra discuțiilor. Nu totul e pierdut, cum ar spune optimiștii - oriunde se vor fi aflând ei, în acest moment.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te