Cosmos roșu: Gagarin și mitul spațial sovietic (I)

Cărțile, articolele de presă și pamfletele despre cosmos și zborurile spațialeau fost extrem de la modă în Rusia, încă din perioada revoluționară bolșevică și imediat în anii 1920. Fenomenul continua, de fapt, o fascinație pre-revoluționară pentru stele, ceruri și misterele universului. Până în acei ani ’30 staliniști, și independent de programele de stat, în Rusia sovietică au proliferat societățile astronomice și de explorări spațiale pentru amatori. Nikolai Rinin (1877-1942) a fost poate cea mai cunoscută figură a acestui val în anii 1920, publicând și o enciclopedie a cosmonauticii care îl plasa automat printre pionierii literaturii despre rachetele în spațiu din Rusia. Situația avea să se schimbe dramatic sub Stalin.

Obsesia rușilor pentru spațiu se manifesta nu doar în literatură, ci și în câmpul artistic, acolo unde regizorii și producătorii de film dezvoltaseră o adevărată pasiune pentru genul science fiction. În anii ’20, scriitori precum Alexei Tolstoi (1883-1945) și regizori ca Iakov Protazanov (1881-1945), unul din părinții fondatori ai cinematografiei în Rusia, propuseseră teorii mai complexe cu privire la spațiul cosmic. De pildă, în filmul său mut din 1924, Aelita: Queen of Mars, bazat pe romanul SF omonim al lui Tolstoi, Protazanov înfățișează un inginer sovietic care visează la o călătorie spațială pe Marte spre a scăpa de toate problemele sale de acasă.

Protazanov avea să fie sever maculat în presa oficială a vremii pentru presupusa critică la adresa societății sovietice. Ironia face că, înainte de premieră, filmul fusese precedat de o intensă campanie de promovare, similară celor americane, inclusiv în Pravda. Ceea ce a urmat, poate fi bănuit: regimul leninist l-a acuzat că devalorizează politic și ideologic zborul în spațiu (inginerul care visează să se îndrăgostească de prințesa marțiană Aelita). Reținem însă că anii 1920 fuseseră o perioadă de un vibrant interes public pentru producțiile științifico-fantastice, sovietice și americane deopotrivă, precum și pentru variile adaptări pe scenă sau marile ecrane.

Înapoi în viitorul sovietic

Odată cu anii 1930 staliniști s-a produs și ceea ce sociologul rus Nicholas Timasheff a numit cândva „marea repliere”, adică renunțarea conștientă la o parte din valorile socialiste și orientarea spre teme ruse mai naționaliste. În acest context, isprăvile aeronauticii ruse au început să fie popularizate și glorificate prin mijloace propagandistice clasice, triumfaliste. Tonul naționalist este mai ales evident în filmele de profil din anii 1930 și 1940. Spre deosebire de personajele construite cu multă iscusință ale lui Protazanov, de decorurile sale marțiene, filmele perioadei staliniste erau construite după scenarii puternic ideologizate.

Călătoria cosmică (Космический рейс/Cosmic Voyage, 1935) a regizorului sovietic Vasili Juravliov rămâne referința pentru acest gen de abordare. Era vorba acolo de o aproape caraghioasă misiune spațială, în care un profesor cu barbă și drăguța lui asistentă pornesc spontan într-o călătorie pe Lună, la bordul unei nave botezată „Iosif Stalin”. Filmul îi fusese dedicat, de fapt, lui Konstantin Țiolkovski, un pionier al aeronauticii sovietice (ușor ciudat, dacă ne gândim că tot el fusese și consultantul științific al producției).

Mulți s-au grăbit să compare Călătoria lui Juravliov cu filmul lui Fritz Lang, Frau im Mond (Femeia în lună, 1929), însă fundalul ideologic al acestor pelicule este foarte diferit. Filmul sovietic păstrează totuși un anumit farmec, privit în contextul cinematografiei epocii, dar este plin de aberații despre spațiu iar personajele sunt bidimensionale (adică emblematice pentru perioada stalinistă la care ne referim). În mod aproape sibilinic, Călătoria cosmică anticipează adevărata cursă pentru spațiu dintre Nikita Hrușciov și John F. Kennedy.

Imediat după Al Doilea Război Mondial, întreg impulsul imaginativ legat de spațiu și zborul cosmic a intrat într-un con de umbră. Odată cu anii 1950 și Nikita Hrușciov, această pasiune a renăscut într-un mod spectaculos și dramatic, lucru adevărat mai ales după lansarea Sputnik-ului, în 1957. În era Războiului Rece, aventurile lui „Homo Cosmonauticus” se potriveau de minune paradigmei ideologice și tehnologice a competiției cu Occidentul.