Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat o declarație prin care a calificat drept „amenințări inacceptabile într-un stat de drept” declarațiile făcute de Ilan Șor la adresa judecătorilor care l-au condamnat la 15 ani de închisoare.
Într-o reacție pe rețelele de socializare, oligarhul fugar, care se află în Israel, a declarat că decizia este ilegală și că „magistrații care au luat-o vor ajunge foarte curând după gratii”.
CSM le-a recomandat celor trei judecători de la Curtea de Apel Chișinău care au pronunțat decizia să informeze consiliul și procuratura despre orice amenințare, presiuni directe sau indirecte exercitate de Ilan Șor sau de către reprezentanții acestuia.
Anterior, și Curtea de Apel Chișinău a spus că Ilan Șor ar fi încercat în acest fel să intimideze magistrații și că declarațiile lui pot fi calificate drept „amestec în înfăptuirea justiție” – o infracțiune penală.
Pe 13 aprilie 2023, Ilan Șor a fost găsit vinovat de escrocherie și spălare de bani săvârșită în proporții deosebit de mari de un grup criminal organizat și condamnat la 15 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de a ocupa funcții în sistemul bancar timp de 5 ani.
De asemenea, instanța a dispus încasarea prejudiciului material de 5,2 miliarde de lei. Avocații lui Ilan Șor au anunțat că vor ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție.
### Vezi și... ### Europa Liberă Explică | Șor a fost condamnat, va ajunge la închisoare?