Potrivit datelor Serviciului Vamal al Ucrainei, R. Moldova furniza în 2021 statului vecin, în special, metale feroase, alcool, fructe, legume și oleaginoase. Anul trecut, Ucraina a primit cel mai mult din R. Moldova uleiuri din petrol sau din minerale bituminoase, alcool și produse chimice, cum ar fi extracte tanante, substanțe colorante și vopsele.
„Circa 77% din exporturile spre Ucraina revin uleiurilor din petrol sau uleiurilor din minerale bituminoase. Cantitatea exportată în tone s-a majorat de circa 15 ori. În plus, s-au exportat 164,3 milioane de litri de uleiuri din petrol (în anul 2021 nu au fost efectuate astfel de exporturi)”, se arată și într-o analiză a Băncii Naționale a Moldovei.
Expertul în politici economice de la IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, spune că acestea sunt, de fapt, reexporturi de bunuri de care are nevoie acum Ucraina pentru economie.
„Aceste uleiuri din petrol sau din minerale sunt folosite în industrie, în transport. R. Moldova produce foarte puține hidrocarburi sau produse similare. Avem o unitate în Găgăuzia și mai sunt câteva foarte mici”, a spus Europei Libere expertul în economie.
Potrivit lui, o parte din întreprinderile din sectoarele-cheie ale economiei ucrainene se află în zone ocupate de ruși. Unele au fost distruse sau parțial distruse, altele au problemele cu inputurile, deoarece accesul în Ucraina a devenit dificil sau chiar imposibil, atât pe cale terestră, cât și pe cale maritimă.
„R. Moldova a devenit în scurt timp o țară de tranzit, prin care toate bunurile care sunt deficitare pe piața ucraineană ajung mai rapid în Ucraina. Distanța de la frontiera cu România până la frontiera cu Ucraina este un pic mai mare de 100 de kilometri”, precizează Chivriga.
Mai mult alcool, pe timp de război
Exporturile de alcool, băuturi nealcoolice și oțet din R. Moldova către Ucraina au făcut un salt în perioada războiului. Dacă în 2021 era vorba de livrări în valoare de 10,47 milioane de dolari, atunci doar în primele șapte luni ale acestui an acestea au depășit suma de 20,8 milioane de dolari.
Viorel Chivriga admite că Ucraina ar putea avea probleme și în acest sector, pentru că anterior ucrainenii erau printre cei mai buni la producerea băuturilor alcoolice tari.
Expertul mai precizează că ucrainenii aveau pe piață preponderent vinuri din Crimeea anexată de Rusia și din Georgia, dar acum este mai complicat să importe vinuri georgiene din cauza că Rusia controlează o parte din calea maritimă pe care acestea ajungeau în Ucraina.
În ceea ce ține de importurile din Ucraina, clasamentul produselor și mărfurilor nu s-a schimbat semnificativ. Statul vecin continuă să livreze Republicii Moldova, în principal, metale feroase, lemn, cărbune, lapte, miere, ouă, materiale plastice, combustibili minerali, aparate și echipamente electrice.
În 2022, pe primul loc în acest top erau exporturile de oleaginoase, care nu se regăsesc, însă, în datele pentru perioada ianuarie-iulie 2023.
„E prea devreme să vorbim despre exporturile ucrainene de oleaginoase în R. Moldova, deoarece acum are loc perioada de recoltare. Roada de semințe de floarea-soarelui este bună în R. Moldova în acest an și e mai puțină cerere. Importurile sunt limitate sau stopate de piață, nu de guverne”, explică Viorel Chivriga.
În general, valoarea comerțului exterior al R. Moldova cu Ucraina a crescut de la 981 milioane de dolari, în 2021, până la 1,09 miliarde de dolari, în 2022. Exporturile ucrainene în R. Moldova au însumat 930 de milioane de dolari, în creștere cu 60 milioane, iar livrările moldovenești în statul vecin – 150 milioane de dolari, cu 40 milioane mai mult față de anul precedent. Schimbările nu sunt, însă semnificative, față de perioada de până la război.
### Vezi și... ### Reportaj | Giurgiulești, satul de la intersecția a trei state, s-a transformat într-o imensă parcare de camioane