Cum s-a format Uniunea Sovietică? (II) | „Triumful” planului lui Lenin

Trimis ca directivă către conducerile republicilor naționale, planul lui Stalin a fost aprobat fără discuții la Minsk, Bacu și Erevan. L-au respins comuniștii georgieni și Rakowsky. Emisarul lui Stalin, Ordjonikidze, a provocat un scandal la Tbilisi, iar georgienii s-au plâns lui Lenin.

### Vezi și... ### Cum s-a format Uniunea Sovietica (I) | Planul lui Stalin

Grav bolnav, conducătorul revoluției bolșevice a trebuit să dea o ultimă luptă politică tocmai cu cel pe care-l promovase în fruntea partidului.

La întâlnirea cu Stalin din 25 septembrie 1922, Lenin a cerut ca în locul aderării la Rusia, republicile să formeze împreună cu Republica Federativă Rusă „o nouă uniune a republicilor sovietice ale Europei și Asiei”. El dorea să evite astfel asocierea Rusiei cu fostul imperiu al țarilor.

Guvernul bolșevic începuse să fie invitat la conferințe internaționale, iar Lenin privea în viitor. Uniunea sa trebuia să devină atractivă și pentru proletarii germani, italieni sau chinezi, care nu puteau fi seduși de modelul unei Rusii imperiale ușor cosmetizate.

Stalin a acceptat propunerea lui Lenin, mai ales că republicile din viitoarea Uniune rămâneau strict subordonate aparatului de partid de la Moscova. Drept urmare, în locul „autonomizării”, el a propus Biroului Politic formarea „Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste ale Europei și Asiei”.

Noua directivă a partidului n-a mai putut fi contestată, însă vechile divergențe vor reizbucni imediat după formarea Uniunii.

### Vezi și... ### ONU și fostele republici sovietice

Sub conducerea Biroului Politic, la 30 decembrie 1922 delegațiile Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei și Republicii Federative Transcaucaziene au aprobat „unanim” la congresul I general al Sovietelor Declarația și Tratatul noii Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste.

Raportorii la congres, Stalin și Frunze, au etalat egalitatea în drepturi, caracterul benevol al aderării sau dreptul la libera autodeterminare până la secesiune a popoarelor. Declarată precursoare a „republicii mondiale a sovietelor”, noua Uniune nu se rezuma numai la Europa și Asia, arătându-se deschisă pentru adeziunea sovietelor din lumea întreagă.

Până la urmă, formarea URSS a fost „un compromis” iluzoriu între conducerea de partid de la Moscova și entitățile naționale. Limitele acestui „compromis” vor ieși la iveală pe măsură ce sistemul strict unitar și centralizat al partidului-stat va goli de conținut rând pe rând toate „drepturile” statuate în actele fondatoare de Uniune.