Cum va fi acordat ajutorul bănesc pentru perioada rece a anului  

O femei este ajutată de asistenta socială să se înregistreze pentru a putea beneficia de compensație pentru perioada de iarnă. Fotografie din 2022.

Persoanele care vor să beneficieze de ajutorul financiar în valoare de 700 de lei pentru perioada rece a anului vor trebui să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md. 

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că ajutorul pentru a perioada rece a anului a fost inclus în programul guvernamental „Ajutor la contor”, prin care au fost acordate, anul trecut, compensațiile pentru facturile pentru energie.

„Anul acesta, va fi pus în aplicare un mecanism unificat de compensare, care va include compensații aplicate direct în facturi pentru familiile care se încălzesc cu energie termică, gaz sau energie electrică, precum și un ajutor financiar sub formă de plată monetară lunară, pentru familiile care utilizează combustibili solizi”, precizează autoritățile.

Prin urmare, beneficiarii de ajutor pentru perioada rece a anului trebuie să se înregistreze pe site-ul compensatii.gov.md, începând cu data de 1 noiembrie.

Dreptul la încasarea acestui suport financiar este acordat pentru 12 luni. Cei care au fost declarați deja eligibili, vor primi cei 700 de lei pentru lunile noiembrie și decembrie.

Pentru a se înregistra în sistemul informațional, persoanele trebuie să completeze o cerere online, în baza căreia va fi atribuit automat un grad de vulnerabilitate energetică.

„Cei care nu dispun de mijloace tehnice sau nu au competențe digitale, vor fi ajutate să se înregistreze de către asistenții sociali sau bibliotecarii din localitate”, susțin autoritățile.

Reportaj despre o voluntară de la HelpAge International Moldova ajută vârstnicii din satul Ghidighici să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md

Your browser doesn’t support HTML5

Cum îi ajută voluntarii pe bătrânii din sate să completeze cererile pentru compensații

Compensații mai mici, în acest an

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat, într-o emisiune la TV8, că în acest an vor fi șapte categorii de vulnerabilitate energetică, iar compensațiile vor fi mai mici, pentru că tarifele la energie s-au redus, dar și din cauza că nu sunt resurse financiare ca în 2022, având în vedere că „suportul partenerilor a fost redirecționat”.

Autoritățile estimează că numărul beneficiarilor de ajutor social pentru perioada rece a anului va fi de 220.000 și că vor aloca 770 milioane de lei pentru aceste plăți.

Legislația cu privire la acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului a fost modificată în februarie 2023. Termenul de examinare a cererii a fost extins de la 20 la 40 de zile lucrătoare, iar venitul minim lunar pe care ar trebui să-l aibă un beneficiar a fost majorat de la 2.998 la 3.543 de lei.