Chiar dacă sonetul nu este invenţia lui Dante Alighieri (1265 – 14 septembrie 1321), ci – potrivit spuselor autorului Divinei Comedii – a notarului Jiacomo da Lentini (1210 – 1260), vorbim astăzi de sonetul dantesc / petrarchist (două catrene urmate de două terţine) şi de sonetul shakespearian (trei catrene urmate de un distih).
Te doare mintea doar gândindu-te că această poezie cu formă fixă e contemporană cu marile catedralele gotice: Notre-Dame de Paris (1163 – 1345), Notre-Dame de Chartres (1252), Notre-Dame d'Amiens (1270), Notre-Dame de Reims (1275) ş.a. La fel ca acestea, la care merg vai! tot mai puţinii enoriaşi & care sunt vizitate acum de tot mai numeroase armate de turişti, şi sonetul e frecventat de poeţii din toate timpurile & din toate generaţiile. Astfel că, pentru a marca cele şapte secole de postumitate a lui Dante, am ales – cu complicitatea unor creatori dragi inimii mele, de toate vârstele (sunt 50 de ani bătuţi pe muchie, între primul şi ultimul) – şapte sonete, nu neapărat danteşti, pe care le propun atenţiei Domniilor Voastre.
* * * * * * * *
Vasile ROMANCIUC (n. 1947)
Vasile Romanciuc
Ce ai visat cândva
Ştii cine eşti? Ce eşti? Îţi aparţii?
Un vânt cu destinaţie secretă
Te foloseşte ca pe-o giruetă...
Ce trist e să trăieşti fără să ştii...
*
Gândul steril, crescut în eprubetă,
Domneşte-n ţara vorbelor pustii
Şi te învaţă ce şi cum să fii
Prostia care veşnic se repetă.
*
Ce ai visat cândva nu mai contează?
Unde e drumul tău? Vederea trează?
*
Ce timp de viclenie şi confuzii!
S-a încâlcit al Ariadnei fir...
Pe lume, cel mai mare cimitir
E cimitirul marilor iluzii...
___________________________________________________________
Arcadie SUCEVEANU (n. 1952)
Arcadie Suceveanu
Emisferele de Magdeburg
Acest timp mâncat de spaţiu,
Acest spaţiu ros de timp
Sunt chiar viaţa mea: un limb
Al mişcării fără saţiu
*
În finit şi in-finit,
Pe-unde curge şi ne spală
Într-o trecere egală
A ta apă, Heraclit.
*
Ah, dar viaţa-nseamnă moarte!
Lumi ce una-n alta curg,
Emisfere, vai, deşarte
*
(Cum le-ai zis?) de Magdeburg,
Ce le-adună şi desparte
Prins de joacă, Demiurg.
________________________________________________________
Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964)
Emilian Galaicu-Păun
’14
Măsurată în versuri, nu ani, prima dragoste este-un sonet.
Nici nu das Ewig-Weibliche, vârsta Julietei e cifrul – matrice
care-o face pe юная* Lou Salomé să se-ncurce cu Nietzsche
şi tot ea – mai în vârstă cu paişpe ani –, după, c-un tânăr poet.
*
Dar e-aceeaşi – în toate/de fiece dată – măsura când, zice-
se, din şapte în şapte ani, trupul uman se reface complet?
Pentru cine o pagină albă, cui un formular cu antet,
[făr’de]Lege a vaselor comunicante, iubirea. Complice
*
sau potrivnică, prima sau ultima – c’est une merveille
de l’avoir rencontré, şi cu asta n-ai cum să te… În filigran,
Dumnezeu se arată în chip de terţină (penultima) ce-i
*
ţine locul cât Ochiul atotvăzător se întoarce-n ochean
(când nu-ţi vine al paişpelea vers din sonet, n-ai decât să-l închei
cu mezinul – din paişpe copii ai familiei –, Vali Boghean)
______________________________________________________
Constantin ACOSMEI (n. 1972)
Constantin Acosmei
Sonet
Cu ochii ațintiți spre crucifix,
Visînd la Scara lui Ioan Climax,
În timp ce preotul rostește: „Pax
Vobiscum” – gata, s-a sfоrșit, dau chix.
*
Mă-ntîmpină pe mal abrupt de Styx
Cel ce învîrte-al cerurilor ax:
„Religia-i (citează El pe Marx
Dintr-un manual de socialism prolix)
*
Opium pentru poporul ortodox
Și cel catolic”. Am rămas perplex,
Cu ochii cît mănușile de box,
*
În care El se oglindea convex.
Apoi a spus: „Făcînd un paradox,
Eu sînt ca i din numărul complex”.
________________________________________________________
Dan SOCIU (n. 1978)
Dan Sociu
* * *
stau în casă în izmene
la radio-i Amato bene
i-o zi de iarnă-ntunecoasă
Vivaldi-o face maiestuoasă
*
Radio Veneția mi-amintește de tine
cînd erai acolo și ce bine
comunicam pe internet de parcă
pluteam întinși pe spate într-o barcă
*
trei zile de un romantism perfect
eu acasă cu buiota pe piept
și laptopul fierbinte în poală
tu ireală într-o lume ideală
*
încă-ți simt ca dăruire pură mîngîierea
cînd mă trezesc aici în nicăierea
________________________________________________________
Aura MARU (n. 1990)
Aura Maru
California
Îmi amintesc cerul deschis vraiște, foarte înalt,
cu nori rari ca orezul, și omul care își urla
soarta în metroul pulsând spre malul celălalt.
Apoi a devenit un refren: spațiul se tot lărgea,
*
dispărând ca o fereastră din care sari. Oceanul
îl știam acolo, vuind sub poduri de tinichea,
cu foci grase și pescăruși care nu zboară de mult.
Al cui e orașul acesta din care rupem un sens,
*
să-l păzim în flori tropicale și arme de lut?
La încheietura autostrăzii, în colibe din plastic dens,
muribunzii își flutură brațele spre mașina
*
de o frumusețe strălucitoare, care nu face sens.
Ei țin pe umeri cântarul nebuniei, soră cu libertatea,
frate cu sclavul visându-se odată altundeva.
_____________________________________________________________
Vasile GRIBINCEA (n. 1997)
Vasile Gribincea
sonet postuman
vor dispărea ca luminile orașelor după
răsărit
algoritmii care condiționează adaptarea
*
de toate felurile continuitatea o să se rupă
infinit
în fragmente mai mari decât ea captarea
*
imaginilor va răspândi mutații insesizabile definitive
pe când
în aer vor sări spațiile niciodată
subsumate vreunei geografii
*
sublimă subliminala cale a ieșirilor alternative
rând sub rând
straturi fine de vid vor izola o hologramă pururi neterminată
și senzația diluviană că începi să înveți să știi să fii