Your browser doesn’t support HTML5
România traversează a doua criză guvernamentală în mai puțin de un an de zile. Divergențele dintre premier și președintele principalului partid de guvernare sunt și de această dată cauzele care au dus la tensiunile despre care a vorbit deja primul-ministru, Mihai Tudose, vicepreședinte al PSD. De data aceasta, totul pornește de la faptul că șeful guvernului ar vrea să scape de miniștrii cu dosare penale, în vreme ce liderul PSD, Liviu Dragnea, îi protejează, iar partidul a dat deja un vot în favoarea acestora, în urmă cu două săptămâni.
Primul ministru a explicat că de la Bruxelles i s-ar fi cerut să scape de cei trei miniștri acuzați de corupție: Sevil Shaidehh, ministrul Dezvoltării, considerată ochii și urechile liderului PSD în interiorul guvernului, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, ambele acuzate într-un dosar care ar avea legătură și cu Liviu Dragnea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, din partea ALDE, despre care acest partid a precizat că nu-l va retrage, plus încă doi trei miniștri cu imagini compromise cum ar fi cei de la Transporturi și de la Educație.
Înainte să meargă la întâlnirea de la partid pentru lămurirea lucrurilor, premierul a fost la Palatul Cotroceni la o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, care a cerut încă de la început eliminarea din guvern a celor bănuiți de corupție. Această succesiune i-a făcut pe unii din PSD să creadă că premierul a vrut să-și asigure semnătura președintelui pe eventualele demiteri de miniştri. În același timp, o serie de baroni ai PSD, inclusiv președintele executiv, Niculae Bădălău, par să fie de partea premierului deocamdată, ceea ce l-a pus pe Liviu Dragnea într-o poziție defensivă. Până poimâine când va avea loc ședința Comitetului Executiv PSD, liderul partidului va avea timp să se replieze însă pentru a-și câștiga din nou supremația.
Guvernarea din România traversează o situație atipică, fiindcă liderul PSD, partid care a câștigat alegerile, nu poate fi premier, din cauză că are o condamnare penală și potrivit legii nu poate fi membru al cabinetului. Această situație este generatoare de conflicte, pentru că pe de o parte premierul, oricare ar fi, nu primește suficientă libertate pentru a lua deciziile necesare la timpul potrivit și, pe de altă parte, fiindcă liderul PSD se simte permanent dat la o parte. Nu e clar, de exemplu, dacă vicepreședintele partidului, premierul Mihai Tudose trebuie să ia deciziile guvernări prin consultări permanente cu Liviu Dragnea, care e șeful său ierarhic pe linie de partid, sau dacă are voie să le asume singur. Conducerea lărgită a PSD ar urma să lămurească mandatul clar al șefului guvernului poimâine.
Criza care se prefigurează, negată de Liviu Dragnea, dar descrisă de premierul Mihai Tudose, a pornit, ca și în cazul precedentei, de la neîncrederea dintre cei doi. „Nu aş putea spune că suntem într-un moment fericit al relaţiei dintre noi doi”, a explicat primul ministru aseară, la o oră de vârf, direct de la televizor, în vreme ce după discuțiile care au avut loc astăzi la prânz, Liviu Dragnea a spus că a fost o întâlnire nestatutară și că abia poimâine va ști ce urmează, precizând, totuși, ritos că este vorba despre un guvern politic, iar „remanierea se stabilește la partid”.
Dincolo de miza pentru putere, nu e clar ce l-a determinat pe primul ministru să înceapă un război în sânul partidului, după ce lucrurile fuseseră lămurite de PSD, iar cei trei miniștri cu dosare penale urmau să rămână în guvern până la decizia finală a judecătorilor. Totul se poate corobora cu un sondaj făcut de Avangarde, o companie condusă de un amic al PSD (Marius Pieleanu) care susține că principalul partid de guvernământ s-ar bucura de o încredere de 40%, în vreme ce guvernul abia este la 27%. „Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţa, nu ai cum să cazi aşa mult în sondaje”, a declarat premierul, acuzând în acest fel că cercetarea sociologică n-ar fi corectă. Peisajul din PSD și izbucnirea premierului scot la iveala anumite nemulțumiri care există în partid împotriva liderului Liviu Dragnea, care încearcă să-i conducă pe social-democrați cu mână forte, fără să aibă însă nici anvergura, nici hotărârea din vremurile de glorie ale formațiunii. Teama lui Dragnea de a-și asuma contra-reforma justiției, obiceiul lui de a da vina pe alții plus absența unei strategii clare, îi fac, se pare, pe mulți din PSD să se întrebe dacă Liviu Dragnea chiar e liderul de care au nevoie.
Reglările de conturi din PSD au dus la începutul verii la demiterea propriului premier prin moțiune de cenzură. Ceea ce nu se va întâmpla de data aceasta, fiindcă Tudose a anunțat că-și dă demisia dacă nu vor fi făcute remanierile pe care le dorește. Chiar și așa, schimbarea a doi prim-miniștri într-un an ar fi un semn al neputinței și incompetenței pentru PSD, care împreună cu ALDE are o majoritate confortabilă.