De luni, noi restricții sanitare dar transportul public va funcționa la Chișinău în weekend

Secția de Covid-19 din spitalu Sf. Treime din Chișinău, ianuarie 2021.

Autoritățile din sănătatea publică au revenit asupra deciziei de a limita transportul public la Chișinău, în weekend. Astfel, transportul public va circula și în zilele de sâmbătă și duminică în conformitate cu programul de weekend, stabilit anterior. Decizia aparține Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a capitalei.

În urma creșterii numărului de infectați cu noul coronavirus dar mai ales al deceselor, s-a decis instituirea de noi restricții sanitare pe două săptămâni pentru a limita răspândirea pandemiei.

### Vezi și... ### Începe distribuirea primelor vaccinuri anti Covid-19

De luni, 1 martie și până pe 15 martie 2021 se trece la învățământ online în învăţământul primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior. Măsura se aplică în instituțiile de stat și cele private. Olimpiadele școlare nu vor mai putea fi organizate cu prezența fizică a persoanelor.

Spectacolele de teatru, concertele și spectacolele din casele de cultură nu vor mai avea loc cu public.

Se va extinde pe cât posibil, în domeniul de stat și privat, munca de la distanță, astfel ca în întreprinderi si birouri să nu vină fizic decât personalul stric necesar.

De pe 5 martie, pentru a intra în R. Moldova va fi nevoie de un test PCR COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire.

Totodată, Ministerul Culturii a anunțat că cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” se va desfășura online.