În decizia din 11 iulie, magistrații CC spun că președinta Sandu l-a eliberat din funcție pe Stoianoglo în baza propunerii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), așa cum prevede Constituția și astfel și-a exercitat „prerogativele constituţionale”.
Decizia Curții a fost luată în baza sesizării, din 2 noiembrie 2023, deputaților BCS Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol și Constantin Starîș, care au solicitat Curții să verifice constituționalitatea decretului președintei Maia Sandu.
Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general la 26 septembrie 2023, după doi ani de suspendare. Președinta Sandu a semnat decretul la propunerea CSP înaintată încă în mai 2022.
CSP a propus ca procurorul general să fie demis după ce o comisie specială i-a evaluat performanțele și i-a dat calificativul „nesatisfăcător”.
Ulterior, la 9 noiembrie 2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul în baza căruia a fost evaluat Alexandr Stoianoglo în calitate de procuror general.
Atunci, Curtea a decis că prevederea din legea procuraturii, în redacția de până la 6 octombrie 2022, care îi delega Consiliului Superior al Procurorilor competența de a schimba criteriile de evaluare a performanțelor procurorului general, nu respectă exigența prevăzută de articolul 125 aliniat 2 din Constituție potrivit căruia procurorul general poate fi demis în condițiile legii pentru motive obiective.
- Te-ar putea interesa și: Ion Munteanu, învestit în postul de procuror general al R. Moldova. Expert: „o persoană comodă sistemului”
În octombrie curent, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a stabilit că autoritățile moldovene i-au încălcat drepturile lui Alexandr Stoianoglo atunci când l-au suspendat din funcția de procuror general, în 2021. El urma să primească de la stat 3.600 de euro pentru prejudiciul moral.
CEDO urmează să se expună și pe o altă plângere depusă de Stoianoglo, cu privire la legalitatea reținerii lui.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te