Despre sănătatea mintală și sentimentul de fericire al moldovenilor

Pagina cumtesimtiazi.md a fost elaborată de ministerul Sănătății al R. Moldova cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății și al UE.

În medie, 5.000 de moldoveni sunt diagnosticați anual cu probleme severe de sănătate mintală, în jur de 31.000 au grad de dizabilitate pe fondul bolilor mintale, iar 71 de mii se află sub supraveghere psihiatrică. Anual, pe 10 octombrie, este marcată Ziua mondială a sănătății mintale.

„Sănătatea mintală a unei națiuni este determinată de mai mulți factori, însă cei mai importanți țin de conștientizarea a tot ceea ce înseamnă modul sănătos de viață, felului în care se poate face față predispoziției spre anumite vulnerabilități psihologice și mintale”, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă, dr. în medicină Jana Chihai, șefa Catedrei de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

„Problemele de sănătate mintală apar foarte frecvent pe fundalul unei situații socio-economice precare”, a mai spus Jana Chihai. Potrivit ei, starea sănătății mintale în R. Moldova, față de alte state, este mai mult sau mai puțin bună, spune dr. în medicină.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Jana Chihai, șefa Catedrei de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie

„Trendul e mai mic față de situația la nivel internațional. Dar asta însă nu înseamnă că suntem atât de sănătoși și fericiți, ci că oamenii au încă anumite reticențe în ceea ce privește adresarea la un serviciu de sănătate mintală, or mai există prejudecăți”, a spus Jana Chihai în interviul pentru Europa Liberă.

Jana Chihai a mai remarcat că pe moldoveni îi stresează cel mai mult sărăcia, războiul din țara vecină și majorarea prețurilor. Medicul mai menționează că, în esență, moldovenii sunt „foarte negativiști” și fac prea puțin ca să fie fericiți, așteptând „ca într-o zi să ne lovească o mare bucurie.”

Alte declarații, pe scurt:

Despre proiectul de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală: E o lege intersectorială. În proiectul de lege se pune accent mare pe promovarea modului sănătos de viață, prevenirea problemelor de sănătate mintală și pe drepturile omului, acesta fiind un domeniu foarte sensibil.

În Moldova, există încă reticență în ceea ce privește adresarea la specialiști în domeniul sănătății mintale...

Despre cultura moldovenilor de a se adresa psihologului: În Moldova, există încă reticență în ceea ce privește adresarea la specialiști în domeniul sănătății mintale. Din 2014 s-au făcut mai multe campanii de informare și lucrurile s-au mai schimbat. Nivelul de adresabilitate crește, totuși, mai ales în categoria de vârstă 30-35 de ani.

Despre spitalele de psihiatrie și deficitul de medici psihiatri: Spitalele trebuie reorganizate, astfel ca că devină niște instituții de excelență. În R. Moldova, se înregistrează un deficit de medici psihiatri și psihologi. La 10.000 de populație avem doi psihiatri, media europeană fiind de cinci.

Schimbarea spre bine constă în gândirea pozitivă a fiecăruia în parte...

Despre ce îi stresează cel mai mult pe moldoveni: Sărăcia, războiul și majorarea prețurilor. Noi suntem, în general, foarte negativiști. /.../ Schimbarea națiunii înseamnă schimbarea fiecăruia dintre noi. Schimbarea spre bine constă în gândirea pozitivă a fiecăruia în parte, deoarece atunci când te schimbi tu, se schimbă și ceilalți din jur.

Despre sentimentul de fericire la moldoveni: De obicei, moldovenii când se întâlnesc – se vaietă. Trebuie să ne învățăm să savurăm din micile bucurii. Cu părere de rău, noi nu întotdeauna putem face acest lucru. Așteptăm ca într-o zi să ne lovească o mare bucurie. Dar asta se întâmplă rar, or și marile bucurii sunt un stres pentru sistemul nervos central.